Vineri,
24.05.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Scurta istorie a fabricii ”Malaxa” din Sibiel. ”Nu a mai rămas nimic”

Scurta istorie a fabricii ”Malaxa” din Sibiel. ”Nu a mai rămas nimic”

Nicolae Malaxa era în perioada interbelică unul dintre cei mai mari industriași români, iar fabrica sa de locomotive asigura întregul necesar de locomotive pentru toată România. Din 1930, toate componentele locomotivelor erau produse în țară, nimic nu era importat.

Puțini știu însă că o parte din atelierele sale urmau să ajungă lângă Sibiu, în Sibiel.

În 1941, Malaxa a fost acuzat de colaborare cu Mișcarea Legionară și simpatie pentru Garda de Fier, motiv pentru care a fost persecutat de regimul Antonescu, uzinele sale fiind naționalizate sub numele de Rogifer S.A, notează B365. Ca urmare a bombardamentelor din 1944 care au lovit Capitala, conducerea uzinei Rogifer S.A. a luat decizia de a muta în spatele frontului o parte din atelierele Fabricii de muniții de artilerie și armament, mai precis în împrejurimile Haltei CFR Sibiel (punct de oprire a trenurilor personale, la 24 km vest de Sibiu, în Mărginimea Sibiului), lângă pădurea Bărcul Roșu.

În momentul arestării lui Ion Antonescu din 23 august 1944, construcția halelor de producție fusese aproape terminată, însă proiectul a fost abandonat.

După 23 august 1944, Nicolae Malaxa a fost un apropiat al noului premier Petru Groza, instalat de sovietici, asta după ce făcuse parte din „camarila” regelui Carol al II-lea. Motivul era simplu, Malaxa fusese pedepsit de regimul antonescian, astfel că Malaxa își începuse „fuga” peste hotare transferând sute de milioane de dolari în bănci americane.

Halele de lângă Sibiel au fost abandonate, nu s-a finalizat construcția, iar autoritățile de aici nu au avut în acel moment niciun plan pentru a folosi construcțiile aproape finalizate.

Cu timpul, zidurile au căzut, iar astăzi nu a mai rămas nimic.

”Din spusele localnicilor nu se mai vede nimic acolo”, spune primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu.

Malaxa moare în SUA, înainte de extrădarea în România comunistă. Unde îl aștepta o condamnare la moarte

La 11 iunie 1948, Uzinele Malaxa și restul proprietăților sale au fost naționalizate, uzinele fiind denumite „23 august”. Comuniștii l-au păstrat însă pe Malaxa pe postul de consultant specialist. Acesta a profitat de momentul în care a fost trimis într-o delegație comercială la Viena și nu a mai revenit în România, emigrând apoi în Statele Unite și stabilindu-se la New York.

Malaxa a cerut drept de rezidență permanentă în Statele Unite ale Americii. În anul 1948, senatorul republican Richard Nixon (viitor președinte al S.U.A.) a încercat să introducă în Congres o lege care să-i permită industriașului să obțină dreptul de ședere pe teritoriul american, dar Congresul s-a opus.

Deși a încercat să revină în afaceri, Malaxa nu a mai avut parte de succesul de care se bucura în România, în lipsa comenzilor de la stat.

În 1951, Malaxa, bun prieten al lui Nixon, a deschis în orașul natal al acestuia compania Western Tube, care nu a produs însă niciodată nimic.

În 1965, americanii decid expulzarea lui Malaxa și acesta risca să fie deportat în România, unde comuniștii în condamnaseră la moarte în absență, motivul fiind că a produs armament și muniție pentru Armata Română când țara era aliată cu Germania nazistă.

Moare de bătrânețe tot în 1965, la New York, înainte de a fi expulzat.

Fabrica de armament a Sibiului

Sibiul e menționat că oraș în care se fabrică armament încă din secolul al XV-lea. Atunci apare pentru prima dată Arsenalul Cetății, care avea o dublă funcționalitate de producător și depozit de armament.

În perioada 1849 – 1918 Arsenalul Sibiu a asigurat producerea și repararea armelor pentru armata austriacă și ungară. Declanșarea primului război mondial a dus la intensificarea activității Arsenalului, care a alimentat cu tehnică de lupta Puterile Centrale.

În perioada ce a urmat, Atelierul de Reparații a trecut la dotarea cu mașinile unelte specifice fiecărei secții de producție și reparații: atelier de mecanică, de fierărie, curelarie, optică, armurarie, lemnarie, atelier de electricitate.

Între cele două războaie mondiale s-a acordat o atenție sporită reorganizării și dotării armatei printr-un program de înzestrare cu tehnică de lupta modernă, impunându-se reorganizarea uzinelor producătoare de armament. Astfel că, în 1935 se înfiinteaza Arsenalul și Depozitul de Armament Sibiu prin comasarea depozitul de armătură și atelierelor de reparații din Sibiu, Cluj și Brașov.

Prin transferarea mașinilor unelte de la unitățile comasate, spațiile de producție au devenit insuficiente, impunându-se extinderea Arsenalului pe noi amplasamente.

În 1939 Arsenalul din Sibiu s-a separat complet de Depozitul de Armament și funcționează până în 1945 sub denumirea de Administrația Publică Autonomă a Arsenalului Armatei Sucursala Sibiu.

Declanșarea celui de al doilea război mondial la 1 septembrie 1939 și ulterior intrarea României în război, a însemnat pentru Arsenalul Sibiu o intensificare a activității. Aici se repara armament de artilerie și infanterie primit de la diferite unități de pe front și din țară, precum și trăsuri de război, bucătării de campanie și autovehicule de campanie.

Au fost confecționate piese de schimb pentru diferite tipuri de arme și completări cu accesorii la o serie de arme de infanterie și artilerie. De asemenea a fost amenajat și pus la dispoziția armatei un tren-atelier de reparații armament, dotat cu mașinile și uneltele necesare, precum și cu personalul competent.

La sfârșitul războiului, Arsenalul Sibiu era apreciat că “cea mai mare fabrică din orașul Sibiu”, utilat cu mașini-unelte moderne, procurate în timpul războiului și cu personal calificat și specialiști, ceea ce a determinat că în deceniile următoare să joace un rol important în dezvoltarea economică a țării.

În perioada 1946-1951, unitatea va funcționa sub denumirea de Întreprinderea Metalurgică de Stat Sibiu, și în perioada 1951-1964 sub denuirea de ARSENALUL ARTILERIEI SIBIU care pe lângă executarea comenzilor pentru armata trece și la lucrări cu caracter civil cum ar fi: reparații tractoare și vagoane de cale ferată.

În anul 1964, Arsenalul Artileriei Sibiu este preluat de Ministerul Industriei Constructoare de Mașini sub denumirea de Uzina Automecanică Sibiu. Prin schimbarea profilului de fabricație s-a marcat o etapă importantă din viață uzinei, o etapă de adânci transformări structurale, situându-se la nivelul uzinelor moderne și intrând în rândul marilor întreprinderi constructoare de piese de schimb pentru industria românească de autovehicule.

În anul 1969 Uzina Automecanică se unifică cu Uzina Elastic. (sursa: compa.ro)

Sursa foto: arhitectura-1906.ro

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Cornel Sibianul

Acum 10 luni

Alin Bratu, în calitate de originar din Mărginimea Sibiului,ai precis din satul Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric pe care așezarea l-a avut până în 1965), țin să precizez că atelierele Malaxa au existat până după lovitura de stat din 23 august 1944 pe teritoriul satului Cacova Sibiului. Satul Sibiel este situat mai în amonte( mai la vest de Fântânele). Pentru o documentare mai exhaustivă, îți recomand să citești la sala de lectură de la Biblioteca ASTRA, lucrarea Monografia satului Fântânele( Cacova) din Mărginimea Sibiului de Cornel Mișinger, tipărită în septembrie 2006 la Casa de Presă și Editură Tribuna din Sibiu.
Raspunde

Dumitru Hulea

Acum 10 luni

Stimate domnule ziarist Alin Bratu, În calitate de jinar care și-a petrecut câțiva ani lucrând la stâna unui oier din Fântânele ( Cacova Sibiului), îmi permit să îți atrag atenția că între moșia comunei Orlat și moșia Sibielului există teritoriul satului Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric schimbat de comuniști în 1964, cu concursul unor pupincuriști de la primăria Săliște). Prin urmare, relatarea de presă de mai sus este o simplă evocare scrisă de un diletant, care a scris după ureche în loc să meargă pe teren și să se documenteze la fata locului, fotografiind ceea ce se mai păstrează din postamentii de la fostele hale și vorbind cu cocovenii bătrâni care mai trăiesc. Cu stimă!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus