Un tânăr de 23 de ani, din Cârțișoara, a fost oprit de polițiștii al căror radar indica faptul că acesta depășise limita legală de viteză. Contravenția avea să fie urmată de descoperirea unui lung șir de infracțiuni.
Tânărul din Cârțișoara a fost oprit în trafic la Sebeș, radarul polițiștilor indicând că mașina condusă de acesta circula peste limita legală. După cum aveau să descopere polițiștii, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și nici mașina la volanul căreia a fost oprit nu era înmatriculată: plăcuțele de înmatriculare au fost luate de pe un alt autoturism. Mașina la volanul căreia era tânărul aparține unei femei 41 de ani, din Răhău, județul Alba, care știa că băiatul nu avea permis de conducere.
Două dosare penale au deschis polițiștii din Sebeș cu această ocazie. „Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar față de femeia care i-a încredințat autoturismul, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere”, transmit polițiștii din Alba.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 10047
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
ID
Acum 3 ore
Joe Doe
Acum 4 ore
MergeTreaba
Acum 4 ore
Asdfasdf
Acum 4 ore
Georje