Fabricile Sibiului înainte de 1918. „Încercările de a se înființa fabrici în afara industriei ușoare se loveau de concurența austriacă”

Preocuparea Sibiului de a-și crea o industrie care să ducă la dezvoltarea orașului și a regiunii a fost o temă actuală în diferite etape istorice. Astăzi, în Sibiu activează câteva nume mari din industria grea, cu cifre de afaceri de zeci de milioane de euro. Înainte de Unirea din anul 1918 însă, Sibiul a avut un număr de peste 30 de fabrici și ateliere care compuneau industria locală. Majoritatea funcționau în domeniile industriei ușoare – alimentară, textilă etc. Încercările de a dezvolta o industrie grea s-au lăsat mai greu îndeplinite.

„Încă din cele două decenii premergătoare revoluției de la 1848, proprietarii manufacturilor, negustorii, chiar și marii stăpâni de moșii cu idei liberale susțineau dezvoltarea industrială, cu ajutorul capitalului. În ziarele săsești se putea citi: „Industria este cuvântul de ordine al secolului nostru”. Dezvoltarea industrială devenise o cerință imperioasă. Mașina trebuia să înzecească productivitatea forței de muncă”, se menționează în cartea „Sibiul și ținutul în lumina istoriei”, Vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990.

Autorii cărții, Nicolae I. Nistor (fost director al Arhivelor Naționale din Sibiu în perioada 1964 – 1991) și Mircea N. Marinescu-Frăsinei, descriu în volumul care se găsește la Biblioteca ASTRA cum a evoluat industria în Sibiu mai cu seamă după 1848, precum și în ce mod s-au manifestat începuturile industriei grele.

„În acest spirit, fabrica de zahăr din Sibiu de la jumătatea secolului trecut importa mașini din Anglia, iar fabrica de hârtie din Orlat își procurase și ea o mașină de măcinat zdrențe, de peste hotare. Vechile manufacturi angajau tot mai mulți muncitori salariați, dezvoltându-și producția. Revoluția de la 1848, desființând iobăgia și înlăturând privilegiile, creează condițiile așezării industriei pe baze capitaliste. Restricțiile create de dependența față de Austria și ultimele rămășițe ale relațiilor feudale încetineau dezvoltarea industrială, dar nu o puteau opri. Este adevărat însă, că de o dezvoltare impetuoasă a industriei grele nu putea fi vorba în veacul trecut. S-au dezvoltat mai cu seamă ramurile industriei ușoare, alimentare, textilă și mai puțin a metalurgiei prelucrătoare. Încercările de a se înființa fabrici în afara industriei ușoare, se loveau de concurența austriacă.

Industria textilă, cu contribuția unor capitaluri tot mai mari, se afirmă în Sibiu și în Cisnădie, folosind lână, produs local, în bună parte și din Principate. Torcătoria din Dumbrava-Sibiului (1868) avea aspect de fabrică. Începuturile industriei metalurgice le aflăm în anul 1855, când ia ființă fabrica de construcții de fier Fabritius și apoi fabrica Rieger din Sibiu în ființată în 1868, care se profilează pe producția de unelte și mașini agricole. O dezvoltare remarcabilă are loc în industria pielăriei din Sibiu, începând din anul 1880. La expoziția Camerei de Comerț din Cluj, organizată între 26 august și 6 septembrie 1886, au participat 17 firme industriale din Sibiu, ale căror produse au fost apreciate”.

Aceștia credeau că industria mare sibiană s-a dezvoltat relativ lent din diferite motive: „restricții a ținutului de teritoriile românești de peste munți”; „piața transilvană era invadată de produsele austriece, care concurau pe cele locale”; „războiul vamal (18886-1891) dintre Austro-Ungaria și România”.

Nistor și Marinescu-Frăsinei precizează în volumul amintit că după încetarea războiului vamal „industria sibiană se mai înviorează”, amintind și că la acest lucru au contribuit darea în folosință a noilor artere de comunicații, cu referire la căile ferate Sibiu-Copșa Mare, Sibiu-Avrig, Sibiu-Cisnădie, Avrig-Făgăraș, Turnu Roșu – Cîineni și Sibiu-Vinț. Totuși, „concentrarea politică, financiară și economică în Budapesta (...) a frânat și uneori ruinat industria locală”.

„«Industria mare» a fost, în continuare până la Unire, o preocupare și a unor economiști români, care aduceau deseori în discuție problema condițiilor cerute de crearea și dezvoltarea unei mari industrii românești cu capital autohton, inițiativele rămânând mai mult la nivelul micii industrii cu diversitatea ei de forme. Lipsa unor centre urbane românești, în spațiul sibian, a fost și ea o cauză a redusei inițiative românești în marea industrie. Majoritatea capitalurilor investite în industrie de fabrică sibiană au aparținut, înaintea anului 1918, patronilor germani, care au avut posibilități financiare și de credit mai mari (...) De asemenea, relațiile economice ale patronilor sași cu capitalul străin, austriac sau german, cointeresat, se închegau mult mai ușor decât cu patronii români, puțini la număr și neinițiați”, se mai arată în volumul amintit.

Autorii au întocmit și o listă cu fabricile care activau în Sibiu înainte de Unirea din 1918:

ÎNTREPRINDERI INDUSTRIALE, înființate până în 1918

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor