Joi,
27.03.2025
Ceata
Acum
10°C

Prof. univ. dr. Adrian Pascu, PSD: Pentru cine sunt parcările publice din Sibiu?!

Prof. univ. dr. Adrian Pascu, PSD: Pentru cine sunt parcările publice din Sibiu?!

Nu merg des în zona centrală a Sibiului cu mașina, dar în această săptămână am fost nevoit să ajung pe la orele prânzului în respectiva zonă, cu mașina. Am încercat să parchez în parcarea de la fosta Cazarmă 90, dar nu mai erau locuri. În parcarea din fața hotelului de peste drum, mai erau câteva locuri libere, dar blocate „pentru cei cazați la hotel” sau cel puțin așa mi-a spus un agent de pază care avea grijă ca nimeni să nu parcheze pe respectivele locuri. Am zis să încerc la parcarea de pe strada Xenopol. Surpriză și aici: deși erau locuri libere, acestea erau blocate și un domn „în livrea” îmi spune că parcarea este „doar pentru cei cazați la hotel”. Până la urmă, am găsit un loc de parcare undeva spre Piața Cibin, semn că zona respectivă, probabil, nu mai e așa atrăgătoare pentru turiști.

Da, știu, trebuia să folosesc transportul în comun și nu mai aveam această problemă, dar uneori mai ai nevoie să circuli și cu mașina personală.

De curiozitate, după ce am terminat treaba din zona centrală a Sibiului, am trecut și pe strada Școala de Înot, unde am găsit aceeași situație cu parcări „rezervate” pentru hotelul din zonă. Cred că merită precizat și reamintit sibienilor faptul că la hotelul de pe strada Emil Cioran, scările și rampa de acces au fost construite prin desființarea unei benzi de circulație de pe strada Emil Cioran (domeniul public), pe sensul de mers spre strada Justiției.

Din câte știu eu, TOATE parcările menționate de mine mai sus sunt PARCĂRI PUBLICE! Am fost și în alte orașe mari din Europa și, la hotelurile mari din zone centrale (zone mult mai aglomerate decât centrul Sibiului), se specifică pe site-ul hotelului sau site-ul de unde faci rezervarea, dacă acesta nu are parcare privată, faptul că „există parcare publică în apropierea hotelului”, dar nu am văzut nicăieri ca cineva „să țină” locuri de parcare dintr-o parcare publică, pentru oaspeții vreunui hotel!

Prin urmare, am tras concluzia că, dacă ești locuitor al Sibiului și vrei să parchezi în zona centrală, este aproape imposibil, dacă nu te cazezi în prealabil la vreunul din hotelurile de acolo. Mă întreb ce fac persoanele care lucrează în această zonă 0 a orașului și, din varii motive, decid ca într-o bună zi să vină la serviciu cu mașina și nu cu mijloacele de transport în comun!

Deși, în ultima perioadă, au fost amenajate locuri de parcare în diverse cartiere ale orașului, există și aici probleme. În anumite cartiere, deși sunt convins că la Primărie se cunoaște faptul că locurile de parcare sunt insuficiente, poliția locală ridică mașini considerate de dânșii parcate „ilegal”.

E normal ca un oraș să se dezvolte, e în beneficiul comunității, al oamenilor din acel oraș, dar poate trebuie puse și întrebări de genul: Care sunt modalitățile prin care se poate dezvolta sustenabil un oraș? Unde, când și dacă se oprește această dezvoltare? E posibil ca dezvoltarea unui oraș, dusă peste o anumită limită, să aducă la un moment dat mai multe deservicii decât beneficii acelui oraș?

Și mai am întrebări: Cât încasează (dacă încasează) Primăria Municipiului Sibiu pe locurile „rezervate” de hoteluri în parcările PUBLICE?!? De ce nu construiește o parcare supraterană în zona centrală a orașului?

Prof. univ. dr. Adrian Pascu,

Membru PSD Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

34 comentarii

Kim

Acum 1 an

Persoanele care lucrează în această zonă 0 sunt in mare parte angajati ai statului si care au rezervate alte locuri de parcare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Moliere

Acum 1 an

Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat.
Raspunde

E stat in stat la bugetari !

Acum 1 an

D-le Pascu, SA NU UITAM de parcarile PUBLICE rezervate pentru institutii publice diverse precum: CJ Sibiu, Prefectura, si altele. Desi legislatia da dreptul acestor institutii sa aiba un numar de disponibile locurile in intervalul Luni-Vineri 07.00-17.00, acestia nu mentioneaza intervalul orar al rezervarii (cum zice legea), ba chiar au instalat ILEGAL BLOCATOARE pe domeniul public - vezi parcare CJ Sibiu !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Carmen Popa

Acum 1 an

Nu aveti dreptate, stau pe Magheru, langa Ursuline, iar dupa ora 16 pot parca in fata la consiliul judetean. De ce scrieti prosti?
Raspunde

Juris

Acum 1 an

Asta e cel mai tare comentariu.. dar și informație !!! Pai unde Dumnezeu e Atotputernica si Atotștiutoarea de Lege POLIȚIE LOCALĂ să dea amenzi pentru construcții ilegale. Și da.. e super tare să se respecte rezervarea pentru intervalul 07.30 - 16.30 (aproximativ) ... Iar apoi, oricine să fie liber a parca.. Apoi, atribuirea unor locuri de parcare se face prin Hotărâre de Consiliu Local.. care sunt criteriile, tariful plătit și alte reguli doar ei știu care fac și desfac în administrația asta locală. Vrem să vedem tariful platit de fiecare hotel... !! Cred că vom fi surprinși să vedem ca au tarif mediu/zi mai mic ca un cetățean simplu !! Trebuie verificat prin petiții la primărie.
Raspunde

@Carmen Popa

Acum 1 an

pai daca stati langa CJ Sibiu probabil ati dedus ca e ok. Dar cine se riscă sa-i fie masina ridicata din cei ce nu stau langa CJ Sibiu? Vezi semnul si blocatoarele!: https://www.google.com/maps/@45.7973404,24.153944,0a,85.5y,110.96h,84.87t/data=!3m4!1e1!3m2!1shBlw47_OyvLlkwZDBK9USQ!2e0
Raspunde

Bravos!!!

Acum 1 an

Bravos, Domnule Pascu! În sfârșit o conștiință civică în orașul ăsta! Sper să candidați la Primărie la anul, că eu vă votez!!!
Raspunde

Dorel

Acum 1 an

Pai nu e clar? A inceput campania electorala! Pana acum d-l Pascu nu a luat atitudine publica in probleme locale. De acum vor urma tot mai multe astfel de pozitii
Raspunde

Robert

Acum 1 an

L-as vota "cu doua maini" daca nu ar fi PSD-ist. Din partea unui astfel de partid un astfel de vot este exclus!
Raspunde

Hermann Stadt

Acum 1 an

De ce vă interesează doar de angajații din zona 0 și nu și de locatarii din zona 0 care plătesc abonament pentru parcare și foarte rar găsesc loc sa parcheze.Nu toată lumea are curte si din cauza asta chiar sunt forțați să parcheze în parcările din jurul locuințelor.Dar aceste parcări sunt sufocate de mașinile turiștilor care de multe ori nu plătesc parcarea.Nu am cum sa înțeleg de ce in zona centrala parcarea nu este permisă doar pentru riverani,asa ca în multe orașe mult mai civilizate ca Sibiul.Cred că primăria este foarte interesată de confortul celor care dețin pensiuni in zona centrala și uita de cei care locuiesc aici.De ce nu se pun niste tarife mult mai mari pentru zona centrala și mai lesne pentru parcările cum e cea de la gara,care oricum e permanent goala?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@hai serios

Acum 1 an

Cum dracu știți voi ca nu plătesc? Asa mi-a zis și mie unu ca nu am plătit, ca s-a uitat el și nu am bilet pe bord. Exista aplicație, sms, abonamente câre întra în baza de date si nu o puteti vedea voi berbecilor. Și pentru boul de la PSD sa parcheze pe Cioran sau în spate la BCR sunt locuri tot timpul...da e greu de mișcat fizicul 500 de metrii...la teatru în parcare sunt locuri, dar la cazarma stau ca blegii la coadă..
Raspunde

Romeo Lazăr

Acum 1 an

Primăria nu se ocupă să facă alte locuri de parcare etajate cu plată, doar de piste de biciclete ai doare capul, parcă santem în Olanda!!! Nu toată lumea circulă cu autobuzul sau bicicleta! La parcarea 90 în spate sau făcut căsuțe de lemn, in loc să se facă o parcare mare supraetajă pt sibieni și turiști! Dar gândim tot din primărie cu proiecte făcute pe genunchi nu la fața locului! In toate cartierele de blocuri din oraș trebuie făcute parcări etajate pt locuitorii Sibiului, nu doar piste de biciclete!
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

Orașul e pentru oameni, nu pentru mașini
Raspunde

Aaa

Acum 1 an

Mare bataie de joc a primariei(primaritei) la adresa sibienilor cu parcarile din oras.Dupa ce s-au facut din impozitele propietarilor de masini acestia nu le pot folosi pt ca primaria(primarita) de atatia ani nu a fost in stare sa faca ordine. Ne-au amenintat ca fac un regulament care urma sa-l faca public acum vreo 2 luni si nimic probabil se asteapta sa termine mandatul, oricum din cate au zis era o prostie ca dupa ce ai platit impozit mai plateai o data.
Raspunde

Ana

Acum 1 an

Sau facut din impozitul de masini citeva parcari .Dupa numarul de masini care sint din alte judete si care nu platesc impozitul la Sibiu normal ca primaria sa nu investeasca in parcari etajate .Nu pot face fata la atitea masini straine de orasul Sibiu.
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Parcarea de la cazarma 90 trebuie refăcută cum scrie la carte ,făcută cu 3 etaje+ subsol și se rezolvă multe,in zona centrală
Raspunde

Ochi de viltur

Acum 1 an

Asta este rezolvarea cea mai simplă a problemei si se poate face chiar si pe mai multe niveluri.

Raspunde

Popescu

Acum 1 an

Da sunt perfect de acord cu cele semnalate de Dvoastra. Primaria nu acorda nici o atentie locuitorilor din zona centrala.Desi platim abonament riveran a devenit o adevarata aventura gasirea unui loc de parcare. Consider un abuz rezervarea integrala a parcarilor centrale de catre hoteluri. In tarile civilizate hotelurile in zona centrala au un numar limitat de locuri rezervate. Oricum Dna Primar nu acorda nici o atentie acestui fapt. Pacat.
Raspunde

Flo

Acum 1 an

Una peste alta, in fiecare an numarul de locuri de parcare din zona centrala scade. Recent Piata Schiller si str. Arhivelor au devenit pietonale. De ce numai anumite firme (de obicei hoteluri si restaurante) au dreptul la locuri de parcare exclusive si altele nu? De ce, de exemplu, Hermania sau Hochmeister are dreptul la 6 locuri, respectiv 2 si Pardon Caffe, nu? Pe ce criterii se atribuie aceste locuri exclusive?
Raspunde

@pardon

Acum 1 an

Pai Pardoncafe e pe "cea mai frumoasa stradă din oraș" care ce sa vezi e pietonala, pe porțiunea respectiva? deci nu are locuri de parcare. Însă asta nu-l împiedică pe patronul tău sa între cu mașinile pe ea și sa le mai și parcheze acolo, uneori cu orele. Asa ca ușor cu plânsul. Dacă ar fi după mine as reface C90(daca o fi a statului, ca la un moment dat o cereau popii), parcare în Gară și as strica malul de pe Coposu(ala de desparte Coposu de Gimnasticii ) si acolo iarasi parcare si as face pietonala tot de pe Coposu înspre Piață Mare.
Raspunde

Flo

Acum 1 an

Era doar un exemplu la intamplare cu Hermania si Pardon Cafe. By the way, pentru Pardon Cafe se poate parca pe Tipografilor, daca ar avea locuri exclusive

Raspunde

Un adrian

Acum 1 an

Ce sa ceri de la Primăria Sibiu d-le Pascu?La ăștia le da tot cu virgula!
Raspunde

Cetateanul Gogu

Acum 1 an

Pe bulevardul Victoriei inainte de statia de taxi cei de la ANRE au loc rezervat au pus semn cu rezervat ANRE. RUSINE
Raspunde

Ion

Acum 1 an

Cea mai raspndita specie de om: "soferul"! Ei platesc impozit, ei de ce nu au loc de parcare? Ei nu pot folosii mijlocul de transport in comun, ei nu pot folosii pistele de biciclete, ei nu calca oamenii pe treceri de pietoni (pietonii sar de nebuni pe trecere),ei se plictisesc la volane si stau pe telefoane (si cand ridica ochii din ecrane sunt uimiti ca cineva cu bicicleta a sarit in fata lor, fix pe pista de biciclete).....Pot continua dar nu suntem in Olanda cum a scris, mai sus, Romeo Lazar .
Raspunde

Cc

Acum 1 an

Da’ de ce nu mergi tu frumos in Olanda, dacă tot îți place? Eventual pe o toacla de la primărie…si pedalează pana te saturi. Între timp noi, sibienii ăștia mai înapoiati asa, care poluăm si ne doare in banana de salvatul planetei o sa umblam cu masina…ca asa ne place, no. Prin urmare vrem locuri de parcare, ca de aia plătim impozit. Pricepit bai verzuliule?
Raspunde

Canaris

Acum 1 an

Omul ăsta este de departe cel mai spălat candidat al PSD ului din Sibiu până acum... Cine îl baga în fața nu e prost... Bag seama că Trif că altfel nu se trezea el vorbind despre parcări... În orice caz dacă îl comparam cu altul care se visează primar, Roman, Ștefănuță sau arhitectul ala de nu știu cum îl cheamă nu iese chiar așa de rău... Mare bazaconie... Ciuma roșie la Primărie....
Raspunde

Sibianul turmentat

Acum 1 an

Nu contează partidul. Omul spune adevărul. Administrarea unui aspect important din viata cetățeanului ar trebui sa dea de gândit autorităților locale, care nu administrează, ci fac politica abuzului. Avem nevoie de administrație, nu de politică.
Raspunde

Marioara

Acum 1 an

La ce facultate preda dl. profesor și ce specialitate are?

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nicu Săliștean

Acum 1 an

E de la PSD; nu mai contează unde predă.

Raspunde

@Carmen Popa

Acum 1 an

pai daca stati langa CJ Sibiu probabil ati dedus ca e ok. Dar cine se riscă sa-i fie masina ridicata din cei ce nu stau langa CJ Sibiu? Vezi semnul si blocatoarele!: https://www.google.com/maps/@45.7973404,24.153944,0a,85.5y,110.96h,84.87t/data=!3m4!1e1!3m2!1shBlw47_OyvLlkwZDBK9USQ!2e0
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Inginer

Acum 1 an

V-ati facut de toata minunea cu mesajul asta, degeaba aveti 17 titluri. Parcarea de la gara si cea de la teatru sunt mereu goale, dar 5 minute de mers pe jos nu sunt pentru toata lumea. "Prof. univ. dr. Adrian Pascu" cat a platit PSD la Turnul Sfatului pt acest articol acum ca tot vin alegerile?
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Eu as merge și mai departe un pic și aș întrebă: Toți noi locuitorii ai Sibiului că mașini înmatriculate în alte județe dar care practic locuiesc în Sibiu plătesc impozitele pentru aceste mașini înmatriculate în Vâlcea Dolj Târgu Jiu sau orice alte județe la primăria Sibiu care are în administrare aceste parcări? De ce in momentul in care aceștia se muta in Sibiu nu sunt obligați să și înmatriculeze și mașinile în Sibiu pentru a plăti taxele locale la primăria Sibiu? Oare cu acești bani obținuți după aceste taxa nu ar putea fi dezvoltate multe alte zone de parcare subterane sa etajate . Sincer as pune o taxa pe locul de parcare una acceptabilă pentru cetățeni din Sibiu și una pentru cei nou veniți sau turiști . Pentru aceștia din urmă cu mașini neînmatriculate in Sibiu cred că aș amenaja o parcare in afara Sibiului legata cu linii de transport în comun spre centrul orașului și zonele turistice iar în schimbul banilor achitați pentru parcare in aceasta noua parcare as oferi gratuit transportul in comun din aceasta parcare spre centrul orașului. Dar.....cineva trebuie să gândească și din păcate în primăria Sibiu este foarte cald

Raspunde

Nicu Săliștean

Acum 1 an

Mă mir că nu ați observat mașinile Poliției Locale parcate pe locurile libere (nerezervate)! Pentru un dascăl PSD-ist asta nu dă bine, mai ales că imediat începe școala și odată cu ea și nebunia din oraș! O, dar am uitat; școlile superioare încep în octombrie. Somn ușor până atunci.

Raspunde

Ela Popescu

Acum 1 an

Pai, parcarile se construiesc din taxele plătite de sibieni (nu și de cei care închiriază locuințe, care au numere din afara dar parchează GRATIS). Pentru cele centrale te miri cine le folosește. Parcarile din zonele necentrale s-au construit prin distrugerea zonelor verzi (care după 12 ani de la întrarea legii în vigoare NU au fost consemnate ca spatii verzi, deci nimeni nu-i poate acuza ca au distrus ceva). BAȘCA, lemnul de cea mai buna calitate și valoare a fost însușit de primărie? Cine a încasat banii pentru toți ciresii (de departe cel mai scump lemn) si toți copacii doborati! As vrea sa vad și eu chitanțele cu banii încasați din lemnul "recoltat". Sa mai adaugam disconfortul produs prin dispariția zonelor verzi - praf, gălăgie, aer nerespirabil, acum vara radiatoare de caldura, se topesc tălpile incaltarilor de la cimenturile încinse. Sa mai adaug dispariția tufelor pentru cei de la parter inseamna ca oricine se poate uita în camerele lor, dacă nu se înconjoară de draperii blake-out. Și tot acest bombardament este produs din banii contribuabilului, inclusiv salariilor celor care au condus macelarirea orașului Sibiu sunt plătite tot de noi. Cred ca nici rusii nu reușeau să distrugă orașul în halul ăsta. Pista de biciclete ? În tarile civilizate e o banda pe sosea sau un trotuar mai lat împărțit cu pietonii. Au plantat pe ici și colo niște scobitori. Eu n-o să mai apuc sa ma bucur de umbra lor. Inclusiv parcurile le-au distrus. Bietii bunici se coc în plin soare, pentru ca copacii care aveau umbra răcoroasă au disparut.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus