A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Anul acesta împlinise 100 de ani

A încetat din viață boierul academician Bălăceanu-Stolnici, unul dintre cei mai vomitivi turnători din istoria Securității. A dat pe mâna organelor, contra bani și titluri universitare, zeci de ani, zeci de dușmani ai poporului, potrivit verdictului CNSAS din 2007. Mult lăudat de Securitate pentru calitatea informațiilor și capacitatea de sinteză. Mult lăudat, de asemenea, de către Ioan Aurel Pop și Raluca Turcan, pe 7 iulie anul acesta, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Patriarhul Daniel i-a conferit ordinul numit, cum dracu altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur.O întrebare pentru credincioși: unde-l va trimite Dumnezeu pe acad. dr. Bălăceanu-Stolnici, în iad, pentru păcatele lui, sau în rai, că are și Tatăl Nostru nevoie de informatori performanți?

Pun pariu că ăia care înfierează trecutul de turnător al venerabilului academician nu au nicio problemă cu trecutul comunist al lui Mihai Șora, de exemplu.

După 100 de ani de viață îndestulătoare, moare unul dintre cei mai perfizi colaboratori ai Securității comuniste. Voluptatea cu care îi turna pe ceilalți, perfecționându-și tehnicile de urmărire și delațiune, este descrisă de securiștii care îi erau șefi. Astăzi, Biserica Ortodoxă Română, Academia și Partidul Național Liberal preferă să le spună „boierie”. De acest turnător boieresc este legată direct uciderea, probabil prin iradiere, o tehnică sovietică folosită și astăzi de Rusia, a istoricului Vlad Georgescu, director al Europei Libere, și el boier, dar de felul celor pe care comuniștii și apoi postcomuniștii lor au vrut fie să-i frângă și compromită, fie să-i ucidă. La fel ca Petre Comarnescu, agentul Anton care ajunge să dea viețile celorlalți pe tava Securității, și Laurențiu, numele de infam al lui Constantin Bălăceanu Stolnici, își ducea viciul la desăvârșire. A fost pregătit de Securitate, înarmat cu biografie academică, plătit în bani, titluri academice și blazon, pentru a aduce Securității victimele, cei care rezistau ororii comuniste, cei care nu se frânseseră moral nici în pușcărie (Vlad Georgescu e unul dintre aceștia), nici când călăii le-au ucis părintele, pentru a le arăta copiilor că ei dețin viețile celor rămași în lagărul comunist (Monica Lovinescu e unul dintre acești copii, cu mama ucisă abominabil în închisoarea comunistă, aruncată la morgă cât încă era vie). În notele pe care le-a dat despre Vlad Georgescu, Constantin Bălăceanu Stolnici a pus un bonus pentru Securitate, schița casei directorului de la Europa Liberă. Vlad Georgescu a murit un an mai târziu, la fel ca Noel Bernard, predecesorul lui la Europa Liberă: un cancer galopant, cauzat cel mai probabil prin iradiere, o tehnică „brevetată” de regimul Ceaușescu. Or, astăzi, la câteva decenii după și în deplină libertate, instituții de putere din România aleg să omagieze crima și să stipuleze, în motivații judecătorești, că acel regim care a folosit crima și fețele ei abominabile - ordinul dat de Ceaușescu pentru neutralizarea Monicăi Lovinescu a fost să nu fie ucisă, ci lovită în cap, încât să-i fie distrus creierul – era perfect umanist. Gheorghe Ursu, ucis de torționari, este dat din nou pe mâna Securității, a cărei poveste este cea dominantă acum, la 33 de ani de democrație, și Constantin Bălăceanu Stolnici primește o ultimă răsplată pentru serviciile aduse Securității, una pe care a vânat-o toată viața: blazonul, boieria, superioritatea socială. În unele duminici, cine mergea pe Calea Victoriei îl putea vedea pe boier îmbrăcat aristocrat, cu un pled pe genunchi, contemplându-și încă din viață posteritatea fabricată de Securitate. Narațiunea Securității nu ar controla însă mentalul social dacă nu ar exista instituții de forță care să o legitimeze și impună. Acum puțină vreme, Academia Română, cu ministrul Culturii Raluca Turcan în sală, îl aplauda la scenă mare pe Bălăceanu Stolnici. BOR însăși i-a acordat o distincție ironică, Sfântul Ioan Gură de Aur, de o ironie de fapt cutremurătoare, pentru că regimul comunist nu îi ucidea pe cei religioși, ci îi făcea să-și compromită credința – în temnițele comuniste, arată mărturisirile celor care au supraviețuit, deținuții erau puși să scuipe pe icoane și să pervertească astfel valorile creștine. Să premiezi un participant la crime cu un ordin religios intră, din păcate, în același registru în care pervertești valorile creștine. Sigur, vorbim despre aceeași BOR care nu permite accesul la dosarele din comunism și care închide memoria, dar îşi arogă un rol tot mai politic în societate. În mesajul transmis de patriarhul Daniel, este amintită hărnicia academică a lui Bălăceanu Stolnici, nu și hărnicia de a-i turna pe alții, pentru a crește academic și social. Mai mult, nici măcar aici nu există un singur cuvânt care să trimită la căință și iertare. Printre cei care l-au omagiat în minciună pe Constantin Bălăceanu Stolnici, la moartea lui, a fost Partidul Național Liberal, partid aflat la guvernare și care a încercat să câștige capital vreme de trei decenii prin poziționări anticomuniste. Întrebarea este însă de ce s-ar arunca BOR, Academia și PNL în a preamări un turnător dovedit, cu verdict și care nu a spus vreodată un cuvânt de căință. De ce nu au tăcut, dacă nu din respect pentru memoria victimelor, măcar din prudență și oportunismul pe care îl tot practică? Cui convine, așadar, ca narațiunea Securității să fie cea care controlează și astăzi memoria socială? Cine ia foloasele banalizării răului și ale sentimentului acut de înfrângere al oamenilor care spun adevărul și văd cum instituții de putere ne inundă cu minciuni, dintre care cele despre trecut au un potențial perfid?

Ce mai consumați energie pentru un subiect închis?... între patru scânduri.Cat mai sunt în viață nu-i deranjam cu nimic,apoi când mor au fost ori drac ori pâinea Lui Dumnezeu.