Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Anul acesta împlinise 100 de ani

A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Anul acesta împlinise 100 de ani

Academicianul și medicul neurolog Constantin Bălăceanu-Stolnici a murit în această dimineață în casa lui. Anunțul a fost făcut și pe pagina de facebook a psihologului sibian Mihai Copăceanu

„O veste tristă: În această dimineață domnul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici a murit în casa sa. Voi fi întotdeauna recunoscător pentru coordonarea cercetării mele doctorale în domeniul drogurilor, pentru grija, sustinerea și deosebita amabilitate! Pentru deschiderea fața de psihologie și pentru incurajarea tinerilor cercetători! Dumnezeu sa ii facă odihnă în Ceruri”, a scris psihologul. 

Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923, la București, fiind descendent al vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, care a aparținut nobilimii pământene. Anul acesta împlinise 100 de ani. 

A urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde a dat bacalaureatul în 1941. Între anii 1941-1947 urmează cursurile Facultății de Medicină din București, obținând în 1948 titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu teza Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar, realizată sub conducerea profesorului Ion T. Niculescu. În 1967 a fost confirmat Doctor în Științe Medicale de către IMF-București și Ministerul Învățământului.

Om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române !

În anul 2007, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a decis definitiv și irevocabil că, sub numele Laurențiu sau Ionescu Paul, medicul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost, timp de zeci de ani, colaborator al poliției politice comuniste. El nu a contestat oficial acest lucru. După scandalul legat de această colaborare s-a retras din Academia Română.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

12 comentarii

Xxx

Acum 1 an

Marele turnator!!! Nu l tot ridicati in slavi!

Raspunde

Emila

Acum 1 an

Tu nu știi nici să pui cratimă, repetentule, despre cine comentezi
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

Se pare că propaganda putinistă a mai virat niște kopeici la ferma de postaci roșu-haurie
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Contra

Acum 1 an

Mda... Unii precum dl. R.V. susține că din cauza lui a fost iradiat Vlad Georgescu de la Europa Liberă. Oricum, Balaceanu-Stolnici fost o capacitate. Fiecare om are păcatele sale. Sa nu auzim și dedpre CTP că a fost cândva în slujba vreunei agenții de spionaj...

Raspunde

Kokos

Acum 1 an

RIP! Un turnator mai putin!

Raspunde

L

Acum 1 an

A încetat din viață boierul academician Bălăceanu-Stolnici, unul dintre cei mai vomitivi turnători din istoria Securității. A dat pe mâna organelor, contra bani și titluri universitare, zeci de ani, zeci de dușmani ai poporului, potrivit verdictului CNSAS din 2007. Mult lăudat de Securitate pentru calitatea informațiilor și capacitatea de sinteză. Mult lăudat, de asemenea, de către Ioan Aurel Pop și Raluca Turcan, pe 7 iulie anul acesta, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Patriarhul Daniel i-a conferit ordinul numit, cum dracu altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur.O întrebare pentru credincioși: unde-l va trimite Dumnezeu pe acad. dr. Bălăceanu-Stolnici, în iad, pentru păcatele lui, sau în rai, că are și Tatăl Nostru nevoie de informatori performanți?
Raspunde

Dumitru Hulea

Acum 1 an

Îl va trimite mai întâi la Judecata de Apoi.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Barosanu

Acum 1 an

Pun pariu că ăia care înfierează trecutul de turnător al venerabilului academician nu au nicio problemă cu trecutul comunist al lui Mihai Șora, de exemplu.
Raspunde

@@@

Acum 1 an

Exact, Barosane! Pe Sora il ridica in slavi, cand el s-a bucurat de multe privilegii in regimul comunist!
Raspunde

L

Acum 1 an

După 100 de ani de viață îndestulătoare, moare unul dintre cei mai perfizi colaboratori ai Securității comuniste. Voluptatea cu care îi turna pe ceilalți, perfecționându-și tehnicile de urmărire și delațiune, este descrisă de securiștii care îi erau șefi. Astăzi, Biserica Ortodoxă Română, Academia și Partidul Național Liberal preferă să le spună „boierie”. De acest turnător boieresc este legată direct uciderea, probabil prin iradiere, o tehnică sovietică folosită și astăzi de Rusia, a istoricului Vlad Georgescu, director al Europei Libere, și el boier, dar de felul celor pe care comuniștii și apoi postcomuniștii lor au vrut fie să-i frângă și compromită, fie să-i ucidă. La fel ca Petre Comarnescu, agentul Anton care ajunge să dea viețile celorlalți pe tava Securității, și Laurențiu, numele de infam al lui Constantin Bălăceanu Stolnici, își ducea viciul la desăvârșire. A fost pregătit de Securitate, înarmat cu biografie academică, plătit în bani, titluri academice și blazon, pentru a aduce Securității victimele, cei care rezistau ororii comuniste, cei care nu se frânseseră moral nici în pușcărie (Vlad Georgescu e unul dintre aceștia), nici când călăii le-au ucis părintele, pentru a le arăta copiilor că ei dețin viețile celor rămași în lagărul comunist (Monica Lovinescu e unul dintre acești copii, cu mama ucisă abominabil în închisoarea comunistă, aruncată la morgă cât încă era vie). În notele pe care le-a dat despre Vlad Georgescu, Constantin Bălăceanu Stolnici a pus un bonus pentru Securitate, schița casei directorului de la Europa Liberă. Vlad Georgescu a murit un an mai târziu, la fel ca Noel Bernard, predecesorul lui la Europa Liberă: un cancer galopant, cauzat cel mai probabil prin iradiere, o tehnică „brevetată” de regimul Ceaușescu. Or, astăzi, la câteva decenii după și în deplină libertate, instituții de putere din România aleg să omagieze crima și să stipuleze, în motivații judecătorești, că acel regim care a folosit crima și fețele ei abominabile - ordinul dat de Ceaușescu pentru neutralizarea Monicăi Lovinescu a fost să nu fie ucisă, ci lovită în cap, încât să-i fie distrus creierul – era perfect umanist. Gheorghe Ursu, ucis de torționari, este dat din nou pe mâna Securității, a cărei poveste este cea dominantă acum, la 33 de ani de democrație, și Constantin Bălăceanu Stolnici primește o ultimă răsplată pentru serviciile aduse Securității, una pe care a vânat-o toată viața: blazonul, boieria, superioritatea socială. În unele duminici, cine mergea pe Calea Victoriei îl putea vedea pe boier îmbrăcat aristocrat, cu un pled pe genunchi, contemplându-și încă din viață posteritatea fabricată de Securitate. Narațiunea Securității nu ar controla însă mentalul social dacă nu ar exista instituții de forță care să o legitimeze și impună. Acum puțină vreme, Academia Română, cu ministrul Culturii Raluca Turcan în sală, îl aplauda la scenă mare pe Bălăceanu Stolnici. BOR însăși i-a acordat o distincție ironică, Sfântul Ioan Gură de Aur, de o ironie de fapt cutremurătoare, pentru că regimul comunist nu îi ucidea pe cei religioși, ci îi făcea să-și compromită credința – în temnițele comuniste, arată mărturisirile celor care au supraviețuit, deținuții erau puși să scuipe pe icoane și să pervertească astfel valorile creștine. Să premiezi un participant la crime cu un ordin religios intră, din păcate, în același registru în care pervertești valorile creștine. Sigur, vorbim despre aceeași BOR care nu permite accesul la dosarele din comunism și care închide memoria, dar îşi arogă un rol tot mai politic în societate. În mesajul transmis de patriarhul Daniel, este amintită hărnicia academică a lui Bălăceanu Stolnici, nu și hărnicia de a-i turna pe alții, pentru a crește academic și social. Mai mult, nici măcar aici nu există un singur cuvânt care să trimită la căință și iertare. Printre cei care l-au omagiat în minciună pe Constantin Bălăceanu Stolnici, la moartea lui, a fost Partidul Național Liberal, partid aflat la guvernare și care a încercat să câștige capital vreme de trei decenii prin poziționări anticomuniste. Întrebarea este însă de ce s-ar arunca BOR, Academia și PNL în a preamări un turnător dovedit, cu verdict și care nu a spus vreodată un cuvânt de căință. De ce nu au tăcut, dacă nu din respect pentru memoria victimelor, măcar din prudență și oportunismul pe care îl tot practică? Cui convine, așadar, ca narațiunea Securității să fie cea care controlează și astăzi memoria socială? Cine ia foloasele banalizării răului și ale sentimentului acut de înfrângere al oamenilor care spun adevărul și văd cum instituții de putere ne inundă cu minciuni, dintre care cele despre trecut au un potențial perfid?
Raspunde

Claudiu

Acum 1 an

Toți cei care azvârliți lături, o dată în viață, i-ați spus în față ceea ce înșirați pe aici? Măcar sub titlu de opinie personală? Nu vă mai războiți cu morții, nu mai dați cu piciorul în cei căzuți la pământ (indiferent de motiv) și nu mai trăiți cu impresia că atacând pe cineva care nu se (mai) poate apăra ori hulind morții deveniți mai bărbați sau restabiliți vreun adevăr istoric. Și nici nu demonstrați vreun caracter demn de urmat.

Raspunde

Hermann Stadt

Acum 1 an

Ce mai consumați energie pentru un subiect închis?... între patru scânduri.Cat mai sunt în viață nu-i deranjam cu nimic,apoi când mor au fost ori drac ori pâinea Lui Dumnezeu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus