Răbdarea, perseverența, dăruirea și înclinația către artă sunt doar câteva cuvinte care definesc The Hat Venture, afacerea sibiencei Denisa Bălănean. Absolventă de Drept, tânăra a ales să nu profeseze în acest domeniu și să-și dedice timpul pasiunii sale pentru hand-made. Iubiroare de pălării, în pandemie, cu economiile pe care le-a strâns, a reușit să-și facă propriul atelier în care să le confecționeze, iar ulterior a accesat fonduri europene de 25.000 de euro cu care a reușit să ducă visul său la un alt nivel.
Denisa are 26 de ani și este absolventă a Facultății de Drept. Încă de mică, a fost atrasă de tot ce înseamnă hand-made și a avut o latură artistică, latură pe care o explorează și mai mult acum, prin intermediul afacerii sale, The Hat Venture.
„Am terminat Facultatea de Drept, am învățat foarte multe, m-a dezvoltat pe plan personal, dar mi-am dat seama că nu asta vreau să fac pe tot parcursul vieții mele, eu fiind un spirit mai liber și cochetând cu stilul mai boem, cu frumosul, cu hand-made-ul.
Sunt cumva băiatul lui tata, tot timpul am fost pe lângă el, făceam dulapuri, schimbam prize, puneam parchet și am văzut că pot da viață lucrurilor. M-am gândit că dacă am această înclinație ar trebui să o fructific și să nu o las să treacă pe lângă mine. Mi-am dat seama că dreptul nu e pentru mine, iar apoi a venit și pandemia. Am testat multe locuri de muncă, ultimul a fost la un call-center, unde m-am ocupat și de partea de recrutare, am lucrat și la un outlet, mi-a plăcut tot timpul să fac ceva pentru mine și să obțin bani fără să fie nevoie să le cer părinților”, a povestit tânăra.
„Cum ar fi să fac eu pălării?”
Pălăriile ocupau încă de dinainte să înceapă afacerea un loc fruntaș între accesoriile preferate ale Denisei. Avea câteva vintage-uri de la bunica sa, dar și câteva de duzină pe care încerca să le accesorizeze după preferințele ei.
„Am apreciat foarte mult o femeie din România care face pălării, ea m-a motivat cumva, și voiam să-mi iau o pălărie de la ea. Știam că sunt prețuri destul de piperate și am zis să încerc să-mi iau o pălărie de ziua mea. Era undeva la vreo 300 de euro și nu mi-am permis să investesc. Apoi mi-am zis că la anul 100% o să reușesc să-mi cumpăr pălăria, dar a fost mai scumpă.
Am renunțat cumva la idee și într-una din seri, în pandemie, citeam o carte, „Omul devine ceea ce gândește” și citind mi-a venit în minte întrebarea „Cum ar fi să fac eu pălării”. M-am entuziasmat foarte tare pe moment, apoi mi-am dat seama că nu știu nimic despre cum aș putea să fac o pălărie. Acesta a fost primul feeeling. Trecând timpul, mă gândeam zilnic la chestia asta și făceam lucruri care mă împingeau în direcția asta. Nu aveam un plan, în România sunt foarte puține informații, am învățat singură de pe internet și încercam să-mi dau seama ce instrumente se folosesc, unde le găsesc”, a spus Denisa.
4000 de euro - investiție proprie
Și-a dat seama că are nevoie de bani pentru a începe să cumpere o parte din instrumentele de care avea nevoie la confecționarea pălăriilor. Ulterior, și-a dat demisia de la call center-ul la care lucra și a încercat să strângă banii pentru visul ei.
„Am găsit câteva joburi prin vecini, aveam grijă de câini, mergeam la grădinărit, chiar și la inventare, și am reușit să strâng banii pentru început. Primul lucru pe care mi l-am cumpărat a fost în aprilie 2021, un fier de călcat. Până la finalul anului, am reușit să-mi strâng un minim necesar și am găsit un spațiu de închiriat în Cisnădie unde am dus toate lucrurile pe care le strânsesem.
Am început să exersez, unele lucruri îmi ieșeau, altele nu, aveam și momente în care mă demoralizam, nu aveam nici cele mai bune instrumente. Reușisem să găsesc un tâmplar prin Moldova care să mă ajute la confecționarea instrumentelor, nu erau dintre cele mai profesioniste, dar erau suficient cât să mă ajute să-mi fac treaba. Investiția mea proprie cu chirie și cu un avans a ajuns la 4.000 de euro, apoi mi-am dat seama că mai am nevoie de foarte multe lucruri”, a mai detaliat ea.
A primit finanțare europeană de 25.000 de euro
La scurt timp, Denisa a avut oportunitatea să se înscrie la un curs de antreprenoriat, curs care se finaliza cu posibilitatea de a scrie un proiect finanțat pe fonduri.
„Mi-am dat seama că este o posibilitate extraordinară, dar că nu știu exact ce înseamnă să scriu un proiect. Prietena mea cea mai buna lucra pe partea de proiecte la o asociație și m-a încurajat, mi-a spus să mă gândesc că e proiectul meu și eu știu exact ce vreau să fac. Am scris proiectul, am stat câteva luni ca să-l elaborăm și la finalul lunii iunie 2022 am aflat rezultatele și am fost printre primii cinci cărora li s-a aprobat proiectul. Finanțarea a venit la finalul lunii noiembrie, 25.000 de euro”, a mai spus ea.
Perseverență și disciplină
Pentru că afacerea ei este încă la început de drum, Denisa spune că este foarte important să fi răbdător, perseverent și disciplinat.
„Eu am avut răbdare pentru că știam că nu ai cum să faci totul într-un an - doi. În primii ani este mai multă investiție decât profit. Am învățat că perseverența și disciplina sunt cele mai importante în orice faci. Degeaba ai resurse, ai un produs bun, dacă tu nu reușești să te aduni și să fi constant, să fi motivat chiar dacă ai tot felul de piedici, să încerci să continui și rezultatele vor veni”, a mai explicat Denisa.
Toate pălăriile pe care le creează sunt custom made (n.r. pe comandă) și toate au o trăsătură comună, mai povestește aceasta.
„Mă hrănesc complimentele și feedback-ul pe care îl primesc și acest lucru mă motivează enorm. Am emoții mari la fiecare pălărie pe care o fac. Nu fac în serie. Toate sunt pe comandă. Am încercat să îmi formez un stoc, dar fiecare are preferințe, o anumită culoare, un anumit stil, îmi place că lucrez cu oameni creativi. Eu zic că au o trăsătură comună. Sunt foarte atentă la detalii, încerc să nu fie nici 5 % kitsch, încerc să creez o armonie între materiale, între accesorii, între metale, totul să se lege, să fie un aspect curat. Cred că am un stil mai aparte sau cel puțin mi se spune că sunt recunoscute pălăriile mele”.
Își ia inspirația din natură
Până acum Denisa a trimis pălării în orașe precum București, Cluj, Brașov, Timișoara, Buzău, Constanța, dar și în afara țării, în Germania, în Italia, în Marea Britanie.
„Eu sunt iubitoare de natură și de animale, cel mai mult îmi iau inspirația din natură, acolo mă regăsesc, în natură, în pădure, găsesc liniștea, mă simt alt om după ce stau în natură și mă reîntorc în atelier. Timpul de execuție depinde de complexitatea pălăriei, dar și de inspirația mea. Dacă clientul știe ce vrea, execuția durează între trei și cinci zile. Pălăria trebuie pusă la aburi, la căldură, după trasă pe un calapod de lemn, stă acolo vreo 24 de ore, trebuie luată, șlefuită, apretată, lăsată la uscat, este un întreg proces.
Nu fac nimic pe grabă, petrec la atelier între 10 și 15 ore pe zi. De multe ori dorm și acolo pentru că nu pot să livrez un produs de care eu nu sunt 100% mulțumită sau dacă simt că nu am făcut tot ce am putut eu pentru acea pălărie”, detaliază ea.
Planuri de viitor
Planurile Denisei de viitor sunt mari, la fel ca speranțele pe care le are. Și-ar dori să extindă afacerea la nivel internațional și să interacționeze cu un public nou.
„Mai invit la atelier oamenii care vor să vină să comande pălăriile, să vadă materialele, să vadă alte pălării, poate să se și inspire.
Mi-aș dori să am un showroom într-o zonă mai populată din Sibiu, dar mi-aș dori unul și într-o altă țară unde pălăriile sunt mult mai purtate, sunt poate mai apreciate. De exemplu, în Marea Britanie se poartă mult pălării, în Franța, în Italia, în Danemarca, în Olanda. Mi-aș dori să duc brand-ul în alte țări. Mi-ar plăcea să am un atelier mobil și să mă plimb în tot felul de țări și să fac pălării, să cunosc lume, să interacționez cu locurile”, concluzionează aceasta.
Afacerea Denisei o găsiți pe pagina de facebook The Hat Venture, dar și pe pagina de instagram the.hat.venture.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: atelier de pălării sibiu , pălării handmade sibi , the hat venture sibiu , pălării sibiu , denisa bălănean , foto , video , mici afaceri , mici afaceri sibiu
Vizualizari: 7387
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Raluca Budusan
Acum 2 ore
Em
Acum 3 ore
Hermann Stadt
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 3 ore
H-Bomb