Șoferul băut și drogat care, sâmbătă, a ucis o femeie, a rănit o alta și a lovit cinci mașini în Popești Leordeni este colonel în rezervă, fost șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, potrivit surselor G4Media.ro.
Este vorba despre colonelul în rezervă Constantin Păun, în vârstă de 59 de ani, care a fost și șeful de Cabinet al ministrului de Interne Gavril Dejeu, în guvernarea 1996-1999, potrivit acelorași surse.
Accidentul a avut loc în 2 septembrie, în jurul orei 12:10, pe strada Unirii, din localitatea Popești Leordeni. Polițiștii au transmis că un autoturism a lovit două femeie și cinci autoturisme, parcate pe partea carosabilă. Una dintre victime a decedat câteva ore mai târziu la spital.
Potrivit unui comunicat IPJ Ilfov transmis duminică, polițiștii au testat șoferul cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat și, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.
De asemenea, procurorii au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile pentru șofer.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1991


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Gelu
Acum 7 ore
Lucian
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 7 ore
Emil