Judecătorul pensionar Florin Vădeanu, care a activat la Judecătoria Agnita, a cerut să fie reîncadrat în funcție după ce s-a pensionat în 2021 de teama zvonurilor că pensiile speciale vor fi eliminate, relatează G4Media.
Modul în care acesta s-a adresat președintelui CSM a atras atenția jurnaliștilor din presa centrală.
”Am urmărit în plus toate interviurile din arhiva CSM-ului din 2018 încoace și știam că dumneavoastră veți fi în față, domnule Grădinaru, … grădina Maicii Domnului, ce frumos pentru CSM să aibă un președinte cu acest nume!”, i s-a adresat la finalul interviului de reîncadrare în funcție judecătorul pensionar Florin Vădeanu președintelui CSM Daniel Grădinaru.
”Eu nu sunt din 2018 aici, dar e bine că le-ați vizualizat”, i-a răspuns președintele CSM.
Judecătorul Vădeanu a admis și că s-a pensionat în 2021 de teama zvonurilor că pensiile speciale vor fi eliminate.
”Hai să o spun pe aia dreaptă. Situația stă în felul următor: noi când ne-am pensionat atunci, în 2021, majoritatea, am fost atunci, după ce fuseseră acele discuții de la Curtea Constituțională, ba cu eliminarea pensiilor speciale, ba cu impozitul progresiv, ba cu nu știu ce și așa mai departe. Acum, multe lucrurile s-au rezolvat. S-a stabilit o dată pentru totdeauna că aceste pensii speciale rămân. Sau de serviciu, cum li se zice. Din acest punct de vedere, în condițiile în care sunt sănătos, cel puțin, cât pot, pot să mă duc și 10 ani, fără probleme. Mai e o chestiune: dacă în directivele Uniunii Europene se spune că pensia de serviciu este la 75-80% din salariul net, eu știu pe ce mă duc acum”, a transmis judecătorul. (video-ul poate fi urmărit aici)
Secția pentru judecători a CSM a aprobat în unanimitate cererea magistratului pensionar Florin Vădeanu de reîncadrare în funcția de judecător la Judecătoria Agnita.
Pe durata reîncadrării în funcție, magistrații primesc salariu și 15 la sută din pensia de serviciu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: judecator , Judecătoria Avrig ,
Vizualizari: 6056
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Barosanu
Acum 10 ore
Dante
Acum 10 ore
Nick
Acum 11 ore
Che
Acum 11 ore
Emil