Sâmbătă,
18.05.2024
Partial Noros
Acum
10°C

Alexandru Rafila: „Sunt în jur de 2.000 de cazuri de COVID pe zi. A fost o creştere constantă în ultimele câteva săptămâni”

Alexandru Rafila: „Sunt în jur de 2.000 de cazuri de COVID pe zi. A fost o creştere constantă în ultimele câteva săptămâni”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că după aproximativ două săptămâni se va intra pe un trend de descreştere a numărului de cazuri COVID, şi a anunţat că purtarea măştii de protecţie nu va fi obligatorie, ci doar o recomandare, scrie Agerpres

„Sunt în jur de 2.000 (de cazuri pe zi - n.r.). A fost o creştere constantă în ultimele câteva săptămâni, am ajuns de la câteva sute la 2.000 de cazuri pe zi. Opinia mea şi a colegilor care lucrează în zona de Sănătate Publică este că această situaţie, cu număr important de cazuri, va mai dura circa două săptămâni, după care vom intra pe un tren de descreştere a numărului de cazuri. Am făcut şedinţe operative, atât cu spitalele din Bucureşti, cât şi cu direcţiile de sănătate publică şi spitalele din ţară (...)", a declarat Rafila la Parlament.

Potrivit acestuia, sunt suficiente locuri în momentul de faţă în spitale. "Trebuie să ne pregătim şi pentru a nu creşte numărul de cazuri. Din fericire, tulpinile circulante din momentul de faţă nu produc îmbolnăviri la fel de grave. Sigur că există şi un anumit nivel de imunitate, chiar dacă nu este suficient de specifică, pentru variantele circulante, dar multe persoane au trecut prin boală s-au vaccinat sau ambele variante. (...) Dacă sunt simptome care sunt sugestive, mai ales la persoane cu boli cronice, recomandarea este să se adreseze cât mai repede medicului de familie sau unităţii ambulatorii care poate să facă investigaţii şi să prescrie un tratament util", a explicat ministrul.

Întrebat dacă ia în considerare reintroducerea măştilor de protecţie în spaţiile aglomerate, el a negat: "Nu reintroducem măştile în spaţiile aglomerate. Asta nu înseamnă că nu le recomandăm celor care au simptome de viroză respiratorie, pentru că sunt şi alte forme de viroze respiratorii sezoniere, să poarte mască dacă se deplasează în mijloacele de transport în comun sau spaţii închise. Dar asta nu înseamnă că este obligativitate, este o recomandare medicală".

În ceea ce priveşte vaccinul anti-COVID, Rafila a arătat că acesta este o variantă pentru tulpina mutantă, recomandabil mai ales persoanelor cu comorbidităţi.

"Vaccinul pe care îl avem în stoc în momentul de faţă a fost achiziţionat la sfârşitul anului trecut special pentru tulpinile mutante. Deja este o variantă pentru tulpină mutantă. (...) Sigur că poate să producă un grad de protecţie, mai ales la persoanele cu comorbidităţi pentru evitarea formelor grave. Totuşi (...) noi am luat o cantitate apreciabilă, s-au folosit foarte puţine doze, iar contractul pe care îl avem noi cu producătorul este un contract foarte mare, şi examinăm posibilitatea ca aceste vaccinuri se găsească în farmacii pentru cei care doresc să se vaccineze, încât să nu mai producem, ca să spun aşa, prejudicii bugetului de stat care şi aşa este destul de afectat. Noi avem un contract care, sigur, trebuie discutat, negociat cu Comisia. În momentul de faţă propunerile care au existat legate de soluţionarea, de încheierea acestui contract, nu sunt posibile în cadrul legislativ actual din România", a precizat ministrul Sănătăţii. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

CVD

Acum 8 luni

Acum inteleg de ce inca ii vad pe cativa purtand masca: in autobuz, in magazine aglomerate, etc. Poate sunt informati sau doar grijulii, dar dupa citirea articolului mai ca imi vine sa imi iau cateva masti din farmacie, mai ales ca au reinceput copiii scoala..

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

CUE MOVID

Acum 8 luni

Motivul pentru care ii vezi pe unii paranoici cu masca este pentru ca sunt foarte multi oameni la care le-o placut efectiv sa fie indoctrinati, sa li se spuna cand au voie sa iasa din casa, cand nu au voie, unde au voie sa mearga si unde nu, sa declare cu virgula unde se duc si incotro fac fiecare pas, practic sa fie tinuti in lesa si condusi iar la foarte multi asemenea oameni le lipseste lucrul asta si spera din toata inima sa revina aceste restrictii. Sunt probleme mari la creier la unii, ar trebui sa se recomanda vizite la psihiatrii nu vaccinuri.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 8 luni

După cum vezi, nu-ți ține propaganda, putlere
Raspunde

John doe

Acum 8 luni

Bai CUE, daca tot esti prajit pe creier de la atata 5G in jurul tau, nu mai bine iti taiem accesul la net si iti vezi linistit de viata ta? Ultima ta propozitie ti se potriveste de minune, ia fa intr-o zi o plimbare pana la psihiatru si ia cu tine si coiful ala de aluminiu, sa nu afle extraterestri in ce directie mergi ;)
Raspunde

CUE

Acum 8 luni

Bai Johnutule du-te si mai fa-ti un vaccin ca sa fi sigur ca ai ultimul update din 2023, eventual spune-le sa-ti dea o fiola sa-ti pui si picaturi in ochi dimineata :)))))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus