Procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii sibieni au desfășurat o percheziție la domiciliul unui tânăr din Dobârca, bănuit de trafic de droguri de mare risc, anunță marți reprezentanții IPJ Sibiu.
„La data de 26.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Sibiu pun în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Sibiu, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.”
S-a stabilit faptul că, pe parcursul anului 2023, un făptuitor a comercializat, în mod repetat, cantități de droguri de mare risc, cunoscut generic sub denumirea de ”cristal” (3-CMC), către consumatori din județul Sibiu, se arată în comunicatul DIICOT Sibiu. Potrivit primelor informații, în locuința tânărului de aproximativ 30 de ani nu s-au găsit droguri. În schimb anchetatorii au descoperit un pistol cu gaz.
Audierile se efectuează la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, iar acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu – Serviciul acțiuni Speciale. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Procurorii DIICOT fac precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: droguri dobarca sibiu , traficat droguri sibiu , droguri sibiu , perchezitii sibiu , DIICOT sibiu
Vizualizari: 1919
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Daria Marina
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Emila Elzoroaba
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Marian