Primăria Sibiu vrea să construiască, din anul 2021, o creșă și o grădiniță la Școala gimnazială nr. 12. Noile instituții vor asigura 30, respectiv 60 de locuri pentru ante-preșcolari și preșcolari. În acest sens, municipalitatea a cumpărat serviciile unei firme din județ, care să pregătească cererea de finanțare. Între timp, după 2 ani de la realizarea studiului de fezabilitate, Primăria a fost nevoită să crească valoarea investiției.
Servicii de consultanță în vederea elaborării și depunerii cererii de finanțare aferentă proiectului „Construcție nouă cu destinația creșă și grădiniță la Școala Gimnazială nr. 12 Sibiu” este ceea ce a cumpărat Primăria Sibiu, conform unui anunț de cumpărare directă de pe platforma de licitații publice. Municipalitatea a încheiat contractul cu o firmă cu sediul în Cristian, județul Sibiu, A2Z Consulting SRL, căreia îi va achita aproape 70.000 lei.
Autoritățile locale intenționează să depună cererea în cadrul apelului de proiecte aferent interventiei 6.1.1 Învățământul antepreșcolar și preșcolar din cadrul Programului „Regiunea Centru”, prioritatea care se referă la „O regiune educată”.
Conform caietului de sarcini, construcția nouă va asigura un număr de 30 de locuri la creșă pentru copii antepreșcolari și un număr de 60 de locuri la grădiniță pentru copii preșcolari.
„Infrastructura insuficientă din sistemul de educație timpurie, în special din învățământul antepreșcolar, determină o participare redusă a copiilor la programele de îngrijire și educație, doar aproximativ 5% din copiii cu vârste 0-2 ani din Regiunea Centru sunt cuprinși în acest sistem de educație antepreșcolară, decalajul de acces la infrastructura de educație antepreșcolară dintre mediul urban și cel rural fiind semnificativ”, este justificată necesitatea proiectului.
Termenul maxim pentru întocmirea și depunerea cererii de finanțare este până în data de 15 octombrie 2023.
Investiție anunțată în 2021
La acest proiect se lucrează din 2021. Atunci, a fost realizat studiul de fezabilitate. Consiliul local Sibiua aprobat în iunie 2021 valoarea investiției, care nu depășea pragul de 10 milioane de lei cu tot cu TVA - 9,8 milioane mai exact. Atunci, municipalitatea argumenta importanța proiectului la fel: prin necesitatea dezvoltării infrastructurii necesară pentru educația timpurie în municipiul Sibiu și asigurarea accesului sporit la educație; prin necesitatea îmbunatățirii accesului la învățământul antepreșcolar din municipiul Sibiu prin creșterea capacității de școlarizare, respectiv prin construcția unei creșe/ grădinițe cu grupe de antepreșcolari și preșcolari; prin asigurarea serviciilor de învăţământ antepreșcolar și preșcolar la funcţiunile unui proces educaţional modern, eficient şi inovator.
În ședința din 28 septembrie 2023, primarul a venit în ședința Consiliului local cu un nou proiect - privind actualizarea documentaţiei tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici şi a descrierii sumare a investiţiei „Construcție nouă cu destinație creșă și grădiniță la Școala Gimnazială nr.12 Sibiu”, faza PT, în Sibiu, str. P-ţa Cluj nr.1. Astfel, în prezent, noul corp de clădire care va avea destinația de creșă și grădiniță cu program prelungit în proximitatea Școlii nr. 12 va costa peste 20 de milioane de lei cu TVA, din care construcțiile și montajul - peste 15,2 milioane lei.
Amintim că tot la Școala 12, Serviciul care administrează infrastructura școlară a municipiului Sibiu a lansat în această vară o licitație privind reabilitarea corpului B, situat în Piața Cluj nr. 1-3. Este vorba de o lucrare de peste 4 milioane de lei și vizează schimbarea instalațiilor termice, sanitare și electrice, amenajări exterioare, dotarea cu mobilier etc. Contractul a fost atribuit recent firmei NV CONST din Cisnădie.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: scoala 12 sibiu , scoala 12
Vizualizari: 2572
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 4 ore
Ilarie
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Luminița Vaida
Acum 4 ore
Ioan