Duminică,
03.12.2023
Innorat
Acum
-1°C

Coliziunea dintre cele două microbuze, surprinsă de o cameră de supraveghere. Se cere reconfigurarea intersecției

Coliziunea dintre cele două microbuze, surprinsă de o cameră de supraveghere. Se cere reconfigurarea intersecției

Un cititor al Turnul Sfatului ne-a trimis filmarea de pe o cameră de supraveghere care surprinde accidentul grav de vineri petrecut între cele două microbuze, în intersecția în care s-au petrecut multe accidente, inclusiv mortale. 

„De ani de zile se întâmplă aproape săptămânal accidente în această intersecție și ar fi obligatoriu și de urgență construirea unui sens giratoriu,” spune persoana care ne-a trimis filmarea. 

23 de persoane se aflau în cele două microbuze implicate în accident, iar 19 dintre ele au fost transportate la Spitalul Județean și la Spitalul Militar din Sibiu. Accidentul a avut loc într-o intersecție în care se produc accidente foarte des și în care mai multe companii din zonă au cerut insistent autorităților instituirea unui sens giratoriu. 

Aici au avut loc o mulțime de accidente, cel mai mediatizat fiind cel care s-a petrecut în 2021, când două cupluri din Prahova și Brașov și-au pierdut viața. Șoferul unei Dacii Duster a ieșit de pe Calea Șurii Mici, în intersecție, fără să se asigure corespunzător, mașina fiind lovită în plin de TIR. 

În urma impactului toți cei patru ocupanți ai mașinii au murit. Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, este vorba despre două cupluri: un bărbat de 71 de ani din Prahova cu soția sa de 69 de ani, precum și un bărbat de 64 de ani din Brașov cu soția de 63 de ani.

Sursa video: Marian Stoica

Trei companii au cerut oficial autorităților refacerea intersecției, iar șoferii, în special cei care merg în Zona Industrială Vest, spun că zona este una periculoasă. În afara accidentului mortal petrecut aici în acum doi ani, în mod regulat au loc aici tamponări și accidente.

La scurt timp după accidentul cu patru morți, trei manageri ai unor firme din Sibiu s-au unit și au realizat o solicitare oficială către autorități, cerând refacerea intersecției și creșterea gradului de siguranță rutieră. O propunerea viza inclusiv transformarea ei în sens giratoriu.

Solicitarea a fost trimisă Secției Naționale de Drumuri, Consiliului Județean Sibiu și Poliției Sibiu. 

Situația în teren a rămas însă neschimbată. Nicio măsură nu a fost luată de autorități în această intersecție, iar semnatarii cererii nu au primit nicio explicație și niciun răspuns oficial.

Cele trei firme sunt: SOMA SRL, Tracon SRL și General Beton Romania SRL. Angajații lor folosesc zilnic intersecția și cunosc foarte bine pericolul.

”Menționăm faptul că un număr de aproximativ 80 de autospeciale ale operatorului de salubritate SOMA, care execută în medie între 1 și 3 curse pe zi de fiecare, se expun zilnic la intrarea și respectiv ieșirea din drumul județean Rusciori DJ 143 B.

Raportat la faptul că această intersecție nu este semaforizată sau dirijată prin mijloace specifice, tranzitarea acesteia este extrem de periculoasă pentru toți participanții la trafic, de-a lungul vremii existând o serie de accidente rutiere grave, soldate cu pierderi de vieți omenești.
În scopul evitării unor astfel de situații viitoare considerăm că este absolut necesar a se lua măsuri de instituția dvs., prin acțiuni comune și găsirea unor soluții viabile, fie prin montarea unor limitatoare de viteză, fie prin semaforizarea, ori construirea unui sens giratoriu”, se precizează în adresa semnată de directorii celor trei firme menționate.

Adresă care nu a primit niciun răspuns. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

2 comentarii

Marim taxe pt servicii de "calitate"

Acum 1 lună

statul esuat roman..punct
Raspunde

Baronul

Acum 1 lună

.."funcționarii" sibieni din conducerea instituțiilor, unii dintre ei foarte incapabili..din judetul asta autentic ce găzduiește diverse festivaluri. Ar trebui să se facă la nivel national Festivalul Corupției și Incompetenței ! Sibiul ar lua premiul 1. Facem pariu ca nici un șef din instituțiile astea locale sesizate anterior nu-și va pierde scăunelul și beneficiile ?!? Și nici nu vor schimba ceva !!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus