Pe parcursul lunii octombrie, a început desfășurarea lucrărilor de curățare și igienizare a spațiilor publice în comuna Axente Sever. Obiectivul general al acestui program de curățenie este reprezentat de igienizarea și salubrizarea spațiilor verzi și a spațiilor publice. Astfel, printre obiectivele specifice se numără curățarea terenurilor prin colectarea deșeurilor de orice fel. În funcție de condițiile meteorologice, se vor derula diferite activități specifice campaniei de curățenie generală, în special în ceea ce privește deșeurile depozitate necorespunzător pe domeniul public. De asemenea, ca și până acum, se vor aplica amenzi persoanelor fizice sau juridice care depozitează deșeuri de orice tip pe domeniul public.
Cetățenii comunei trebuie să respecte calendarul de colectare a deșeurilor, comunicat la începutul anului de către operatorul regional de salubritate SC Eco Sal SA Mediaș. Calendarul poate fi accesat în format electronic pe pagina de internet a comunei Axente Sever, precum și pe pagina de Facebook a instituției. Pe lângă respectarea caleândarului de colectare a deșeurilor, cetățenii sunt rugați să nu depoziteze în tomberoane deșeuri vegetale voluminoase, rezultate în urma activităților de curățenie desfășurate în gospodării (crengi, frunze, pământ etc.), deoarece acestea nu vor fi ridicate de operatorul de salubritate.
Recipiente noi de colectare a deșeurilor
La nivelul județului Sibiu se implementează proiectul „Recipiente de colectare a deșeurilor”, finanțat prin POIM 2014 – 2020. Astfel, în perioada următoare, comuna Axente Sever va primi containere mari pentru colectarea deșeurilor de plastic și metal, a celor textile, a deșeurilor de hârtie și carton și a celor de sticlă. De asemenea, vor fi distribuite către populație 1275 pubele pentru colectarea deșeurilor de hârtie și carton, 1275 pubele pentru colectarea deșeurilor de plastic și metal și 1314 pubele pentru colectarea deșeurilor reziduale. Prin distribuirea acestor recipiente, obiectivul principal este de a crește gradul de reciclare al deșeurilor din gospodării și de la agenții economici, precum și de a facilita respectarea calendarului de colectare a deșeurilor de către cetățeni.
Trotuare și rigole pentru o stradă din comună
În paralel cu desfășurarea lucrărilor de modernizare și asfaltare din cadrul proiectului „Modernizare străzi în comuna Axente Sever”, sunt realizare trotuarele și rigolele pentru o stradă din localitatea Axente Sever, cu fonduri de la bugetul local.
„Cu toții ne dorim să avem o comună frumoasă și curată și avem nevoie de implicarea tuturor. Voluntariatul și implicarea în campanii de responsabilitate socială sunt trăsături esențiale ale unei comunități unite și moderne. În acest sens, îi invităm pe toți cetățenii care vor să participe la campania de curățenie, persoanele fizice și juridice (asociații de proprietari, societăți comerciale, instituții publice și de învățământ), să se alăture demersului administrației publice locale, în propriile curți, dar și în spațiile din fața locuințelor. Primăria îi îndeamnă astfel să contribuie la realizarea curățeniei generale de toamnă în comuna Axente Sever, prin luarea de măsuri care să ducă la ecologizarea spațiilor aparținând domeniului public (spații verzi, trotuare) și situate în imediata apropiere a imobilelor. Sperăm să se implice cât mai mulți locuitori ai comunei în acțiunile de curățenie, deoarece asta face o comunitate: muncește împreună”, spune Marius Grecu, primarul comunei Axente Sever.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 447
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Pateu
Acum 4 ore
Bula
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 5 ore
O sibianca