Duminică,
03.12.2023
Parțial Noros
Acum
-1°C

Primărița din Brateiu, condamnată în primă instanță la 3 ani de închisoare cu executare. E acuzată că a luat ilegal subvenții APIA

Primărița din Brateiu, condamnată în primă instanță la 3 ani de închisoare cu executare. E acuzată că a luat ilegal subvenții APIA

Elena Marian (foto dreapta), primărița din Brateiu a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare în primă instanță, după ce a fost acuzată în anul 2020 de procurorii DNA că s-a folosit, alături de alți funcționari din primărie, de documente false pentru a obține mai mulți bani din fondurile europene disponibile prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.).

În cazul primăriței, judecătorii de la Tribunalul Sibiu au stabilit că e vorba de 6.641 de lei.

”Condamnă pe inculpata Marian Elena, la pedeapsa de – 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente false dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, în formă continuată (3 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. interzice inculpatei ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b C.pen., şi anume: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; -dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, se precizează în sentință.

De mai multe zile, Elena Marian nu răspunde la apelurile telefonice, la fel cum a procedat, de altfel, în momentul anunțului trimiterii în judecată de către procurorii DNA.

Pe lege rămâne în funcție până la o condamnare definitivă. Conform Statutului PNL trebuia să plece

Decizia a fost dată în decembrie 2022 și a fost publicată în ianuarie 2023, însă nimeni din PNL Sibiu nu a vorbit despre acest subiect.

Conform statutului partidului, Elenei Marian i-ar fi trebuit retras sprijinul politic. Dar, conform legii, ea poate rămâne în funcție.

Astfel, mandatul unui primar sau viceprimar poate fi suspendat, conform Codului administrativ din 03.07.2019, numai dacă a fost dispusă măsura arestării preventive sau cea a arestului la domiciliu. Sau, în situația unei condamnări prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Ceea ce nu este cazul în această situație, pentru că decizia Tribunalului Sibiu a fost contestată la Curtea de Apel Alba. Iar aici următoarea înfățișare va fi în luna decembrie.

”Măsurile se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului, care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului. Ordinul de suspendare se comunică, în termen de maximum 48 de ore de la emitere, primarului”, se precizează în lege.

Suspendarea durează până la încetarea arestării preventive sau arestului la domiciliu.

”În cazul în care faţă de primarul suspendat din funcţie a fost dispusă clasarea ori renunţarea la urmărirea penală sau instanţa judecătorească a dispus achitarea sau încetarea procesului penal, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat”, se mai precizează în lege.

Statutul PNL prevede, pe de altă parte, ”retragerea sprijinului politic pentru reprezentanții PNL care dețin funcții numite în administrația publică locală și centrală împotriva cărora a început urmărirea penală. Sancțiunea va fi aplicată de către forul de conducere competent cu privire la funcția ocupată de către membrul PNL în cauză”.

Elena Marian este și președinta organizației PNL Brateiu. Din această funcție, conform Statutului partidului, ea ar fi trebuit demisă.

”În cazul membrilor care ocupă funcții de conducere în interiorul partidului, suspendarea din funcție se aplică de drept în cazul dispunerii măsurilor de arestare preventivă sau de arest la domiciliu, precum și în cazul condamnării în primă instanță. Această sancțiune se aplică și membrilor care se află în situația descrisă la momentul adoptării prezentelor prevederi. BEx al organizației din care face parte persoana suspendată va constata acest lucru”, se mai precizează în statutul liberalilor.

Conducerea PNL Sibiu nu a dorit să facă niciun comentariu pe această temă.

Ce ar fi făcut de fapt

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au stabilit că în perioada 2012-2015, patru persoane din comuna Brateiu au depus la APIA mai multe documente false (contracte de arendare, diferite adeverințe, etc.) pentru a obține ilegal sume de bani mai mari, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate.

Prin aceste falsuri, cei patru ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 154.277 lei.

”În cauză, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma 166.790 lei, la care se adaugă plata dobânzilor și penalităților de întârziere prevăzute de legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat remis de DNA în aprilie 2020.

Inculpați sunt primarul Elena Marian, funcționarul din cadrul primăriei Brateiu Ionel Chișiu, încă în activitate în cadrul instituției, Anca Maria Andrei, referent în cadrul primăriei, la rândul ei, încă în activitate, fiind responsabil de compartimentul de asistență socială și Victor Cristian Marian.

Judecătorii Tribunalului Sibiu au stabilit că în anii 2012, 2014 și 2015 a raportat justificându-se cu acte false că deține mai multe terenuri față de cât avea în realitate, pentru a beneficia de mai mulți bani de la APIA.

Astfel, ar fi declarat în acte, în anul 2012, că deține 1,65 de hectare de teren, iar în realitate ar fi fost vorba de 0,70 de hectare. Suma obținută ar fi fost în acel an de 908,12 lei.

În 2012 ar fi declarat că deține un teren de 6,63 de hectare, obținând în total 5.034,24 de lei.

În 2015 a raportat că deține un hectar de teren, însă în realitate, spun judecătorii, actele ar fi fost întocmite în fals.

”Referitor la veridicitatea aspectelor consemnate în documentele justificative de utilizare a terenurilor au fost efectuate verificări, atât la Primăria Brateiu, cât și cu privire la persoanele menționate în cuprinsul contractelor de arendare, demonstrându-se, referitor la înscrisurile enumerate supra, caracterul fals al acestora”, notează în sentință magistrații sibieni.

În cazul lui Victor Cristian Marian volumul banilor obținuți în plus ar fi fost mult mai mare. În 2013, alături de personalul din primărie ar fi depus la APIA acte false care arătau că dețin peste 4 hectare de teren, primind 2.618 lei. În anul următor a obținut de la APIA 13.788 de lei, iar în 2015 a obținut 28.780 de lei.

Și funcționara Anca Maria Andrei a fost condamnată pentru că ar fi depus acte false la APIA, obținând în 2013 3.166 de lei, iar în 2014 4.120 de lei.

Judecătorii susțin în sentința Tribunalului Sibiu că Ionel Chișiu a fraudat APIA cu 95.161 de lei, Elena Marian, cu suma de 6.641 de lei, Victor Cristian Marian cu 57.704 lei, iar Anca Maria Andrei cu 7.283 de lei. La acești bani se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislație.

Cum se apără

Funcționarul Ionel Chișiu a susținut în fața judecătorilor că ar fi avut un contract de arendă semnat cu moștenitorul de drept al terenului. Judecătorii susțin însă că ”deși acest contract a fost încheiat la data de 20.09.2012 pe o durată de 5 ani (20.09.2012-20.09.2017), documentul a fost înregistrat la Primăria Brateiu în 20.04.2012 și la APIA în 30.04.2012, fiind astfel evident că înscrisul este plăsmuit pro causa”, se precizează în sentință.

În plus, persoanele din două contracte de arendă nu există, susțin magistrații. Într-un alt caz, fiica unei proprietare, decedată între timp, a declarat în fața instanței că semnătura din acte nu-i aparține.

”Fiind audiată în calitate de martor în cursul urmăririi penale (vol.1, f.211-215dup), aceasta a declarat că (...) la un moment dat, fără a reține anul, însă în perioada în care mama sa (care a purtat același nume și prenume, decedată în urmă cu 14 ani) încă mai trăia, a depus cerere la Primăria Brateiu pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la 4 ha de teren. Martora a negat încheierea vreunui contract de arendare cu privire la suprafețele de teren pentru care a depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, întrucât nu a avut cunoștință despre faptul că a fost eliberat un titlu de proprietate. Fiindu-i prezentat contractul de arendare existent la dosarul cererii de plată, înregistrat la Primăria Brateiu sub nr.85/20.02.2012, martora  a specificat că nu are cunoștință de acest document, nu îl cunoaște pe inculpatul Ionel Chișiu, iar semnătura depusă la rubrica arendator nu îi aparține”, se arată în document.

În cazul Elenei Marian, judecătorii susțin că într-un caz posesorul cărții de identitate care apare în documentație ca fiind proprietarul unui teren ce ar fi fost dat în arendă primăriței susține că nu are nicio legătură cu acest caz și că nu a semnat niciun contract cu primarul din Brateiu.

Primărița a declarat în fața instanței că ar fi avut o înțelegere cu fiica adevăratului proprietar al terenului, și nu-și poate explica de ce nu aceasta figurează în acte ca proprietar. Doar că atât fiica, cât și părinții acesteia sunt decedați.

Într-un alt caz, proprietara unui teren a dat declarații atât în fața procurorilor DNA, cât și în fața judecătorilor, că nu a semnat niciodată un contract de dare în arendă cu primarul din Brateiu.

Pentru alte 2 hectare de teren, un martor a dat declarații conform cărora ar fi aflat că a moștenit un teren în comună, iar primărița s-ar fi oferit să-l cumpere. I-a dat un avans, promițându-i că la emiterea titlului de proprietate să fie achitați și restul banilor. Documentul apare în actele depus la APIA, însă moștenitorul spune că i s-a falsificat semnătura.

”Martorul a negat încheierea vreunui contract de vânzare-cumpărare cu Elena Marian, declarând că nici măcar nu cunoaște unde sunt situate terenurile moștenite și fiindu-i prezentat contractul existent la dosarul cererii de plată a specificat că nu are cunoștință de acest înscris, iar semnătura de la rubrica vânzător nu îi aparține. Aceleași aspecte martorul le-a susținut și cu ocazia audierii sale de către instanța de judecată”, scrie în sentința Tribunalului Sibiu. În plus, același contract de vânzare – cumpărare, considerat fals de procurori, a fost folosit și în cazul altui lot de teren, fiind înlocuită cu pixul o cifră din dosarul de cerere de punere în plată, transmis APIA.

Într-o altă cerere de punere în plată, procurorii au demonstrat că persoana care i-ar fi dat în arendă primăriței un lot de teren era decedată din anul 1996.

Urmașul proprietarului a negat încheierea vreunui contract de vânzare-cumpărare cu Elena Marian, declarând că ”nici măcar nu cunoaște unde sunt situate terenurile moștenite și fiindu-i prezentat contractul existent la dosarul cererii de plată a specificat că nu are cunoștință de acest înscris, iar semnătura de la rubrica vânzător nu îi aparține. Aceleași aspecte martorul le-a susținut și cu ocazia audierii sale de către instanța de judecată”, se precizează în sentință.

De altfel, în acest caz, chiar și primărița a spus că semnătura din contract nu-i aparține și nu știe cum a ajuns ca acesta să fie depus la APIA pentru punerea în plată.

În cazul lui Victor Cristian Marian procurorii au identificat modificări în dosarele trimise către APIA, acuzându-l pe acesta că a falsificat documente pentru a primi ilegal bani europeni. A fost acuzat de ”folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene”, la fel ca și în cazul funcționarei Anca Maria Andrei.

Pedepsele

Ionel Chișiu a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare pentru folosire sau prezentare  de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri  din bugetul Uniunii Europene în formă continuată (4 acte materiale).

Judecătorii au explicat în acest caz pedeapsa cu executare deoarece: ”a fost un număr mare de acte materiale (4 acte materiale), atitudinea procesuală (în cursul urmării penale, prin declarațiile date, nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, iar în cursul judecății s-a prevalat de dreptul la tăcere); valoarea însemnată a prejudiciului produs în dauna persoanei vătămate prin activitatea infracțională (95.161,44 lei); împrejurarea că inculpatul, deși deținea calitatea de consilier principal în cadrul Primăriei Brateiu, iar conform fișei postului avea ca și atribuții asigurarea consultanței tehnice de specialitate agricolă, efectuarea măsurătorilor pe teren, întocmirea schițelor cadastrale, participarea la toate măsurătorile și operațiile de punere în posesie, preluarea și înregistrarea documentelor probatorii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, ținerea evidenței domeniului agricol public și privat al Consiliului Local și asigurarea reactualizării acestuia, s-a folosit de documente false pentru a obține pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; dar și faptul că inculpatul nu și-a manifestat acordul de a presa o muncă neremunerată în folosul comunității”, scrie în sentință.

Elena Marian a fost condamnată și ea la 3 ani de închisoare cu executare, pentru fraudă cu fonduri europene în trei situații.

”Nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, iar în cursul judecății s-a prevalat de dreptul la tăcere); împrejurarea că, deși la data săvârșirii infracțiunii era primar al comunei Brateiu, s-a folosit de documente false pentru a obține pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene. Mai mult, instanța va avea în vedere că inculpata nu se află la primul conflict cu legea penală, din fișa de cazier judiciar (fila 198) rezultă că, față de aceasta, a fost pusă în mișcarea acțiunea penală pentru fapte similare, dar și împrejurarea că inculpata nu și-a manifestat acordul de a presa o muncă neremunerată în folosul comunității.

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că singura modalitate aptă să conducă la atingerea scopului pedepsei aplicate este cea în regim de detenție”, se precizează în sentința Tribunalului Sibiu.

Victor Cristian Marian a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, iar Anca Maria Andrei a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru aceleași fapte: folosirea sau prezentarea  de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri  din bugetul Uniunii Europene.

Cei patru au făcut recurs la această sentință, iar cazul se judecă la Curtea de Apel Alba. În 14 decembrie urmează să se desfășoare o nouă înfățișare în acest caz, judecătorul de caz fiind de acord cu realizarea unei expertize contabile, cerere făcută de avocatul Elenei Marian.

63,85% la alegerile din 2020

Elena Marian a câștigat alegerile din 2020, al patrulea său mandat, fiind susținută de PNL. A strâns în urmă cu 3 ani 991 de voturi (63,85%), devansândul pe Ion Constantin Vîlcea – PMP (19,39%) și pe Constantin Bălan – USR PLUS (11,72%).

La alegerile din 2016 a obținut 76,31%, având votul a 1205 cetățeni. În 2012 a fost aleasă pe listele PDL, cu 66,82%. În 2004, a câștigat postul de primar al comunei Brateiu, figurând din partea PSD. A avut atunci un procent de 72,67%. În 2000 a fost aleasă primar pe listele PD, scor: 58,66%. La prima sa candidatură la  funcția de primar,  în 1996, a reprezentat Uniunea Social Democrată PD(FSN) - PSDR și a pierdut în turul doi în fața lui Ioan Dulhaz (PDSR).

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Raluca

Acum 3 săptămâni

Inca un exemplu ca PNL la Sibiu este fostul FSN cu radacini de putere inainte de 89. Primarul Brateiului in prezent PNL, cu radacini de zeci de ani tocmai pana la FSN. Zilele trecute PNL Sibiu o sustine pe Sava in Consiliul de Administratie al Casei de Sanatate Sibiu, care are radacini cu zeci de ani in urma pana la FSN. Sa mai spunem de Turcan sprijinita de Stolojan- fost premier FSN in anii 90? Nu cumva aceste tentacule FSN l-au capturat pe Iohannis care la finalul mandatului sau patroneaza un guvern PSD (fost PDSR, fost FDSN- fost FSN)- PNL (inclusiv PDL- fost PD- fost FSN)? Parca la Sibiu traim intr-o gluma proasta iesita din haosul intentionat creat la revolutie. Pacat.
Raspunde

HBomb

Acum 3 săptămâni

Despre afacerile mafiote ale membrilor USR și AUR ai uitat să pomenești ...

Raspunde

Raluca

Acum 3 săptămâni

La USR Sibiu il avem pe Plesciuc, care detine si o agentie imobiliara- Edilcon, eu de multe ori am observat ca isi ghideaza imobiliar actiunile i consiliul local. AUR stiu ca nu are consilieri locali. Au insa un fost membru USR- Raluca Amariei.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 3 săptămâni

Sper ca e o gluma: 3 ani cu executare pentru 6641 lei?!? Pastrind proportiile,la cite secole cu executare ar trebui condamnati cei care au falsificat acte si au beneficiat de sume incomparabil mai mari,pentru un imobil de pe Balcescu unde a fost intr-o vreme o banca?

Raspunde

Raze

Acum 3 săptămâni

Nu conteaza suma ,desi cu siguranta e vorba de mut mai mult, Legea penala pedepseste faptele si nu valoarea prejudiciului. Daca Justitia din Romania isi face treaba nu vad de ce nu ar condamna astel de fapte.Unde mai pui ca asa zisa primarita din Brateiu a mai avut o condamnare de 5 ani tot pentru falsificare de documente .Unii judecatori aplica legea, in timp ce altii pusi sub presiunea politicului ii fac scapati pe acesti penali, cum dealtfel sa si intamplat in cazul primului proces al acestei doamne .Acesti penali si traseisti nu au ce cauta in functii de conducere.Ne miram ca suntem unde suntem.
Raspunde

Emil

Acum 3 săptămâni

Instantele de judecata romanesti incurajeaza jefuirea proprietatilor populatiei, nu a crimei organizate institutionale.
Raspunde

Florin

Acum 3 săptămâni

Distanta dintre marginile Brateiului si Medias este de 2 km, Brateiu nu ar trebui sa aiba primarie ci sa tina de Medias, banii pentru functionarea Primariei ar trebui sa fie reorientati spre extinderea transportului in comun cu frecventa ridicata si chiar cu un tren cu frecventa ridicata Sighisoara- Blaj daca nu chiar Odorhei- Teius, cu gratuitate pentru elevi.

Raspunde

Dan

Acum 3 săptămâni

Acum cateva luni un fost inspector scolar a fost prins intr-o situatie asemanatoare, doar ca acolo a fost vorba de mai multi bani. El a scapat pentru ca a recunoscut fapta si si-a cerut iertare? Unde este echilibrul justitiei?

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus