O familie din comuna Șura Mare a fost identificată de angajații primăriei și amendată cu 500 de lei - maximul posibil conform HCL - după ce și-a făcut curat în curte și a dus deșeurile rezultate într-o zonă izolată de la marginea comunei.
Cele două persoane au fost căutate de Poliția Locală în urma unor sesizări primită de la cetățeni. În plus, primăria comunei Șura Mare a organizat numai anul acesta patru igienizări în zona respectivă, spațiul fiind avut în vedere de angajații primăriei.
”Ținând cont de sesizările primite de la oamenii care își doresc un mediu curat, dar și de promptitudinea compartimentului de Politie Locală, au fost identificate persoanele care au depozitat gunoaie pe domeniul public, mai exact în zona denumită "LA TEI".
Persoanele identificate au fost sancționate contraventional conform HCL 72/2018, iar zona va trebui igienizată în 24 de ore. Totodată, facem precizarea că persoanele care au depozitat aceste gunoaie vor fi monitorizate pentru a nu se mai repeta această greșeală. Cu toții ne dorim un mediu curat, un aer proaspăt, de aceea vă rugăm să protejați mediul înconjurător!”, a postat primarul comunei pe o rețea de socializare, alături de câteva fotografii explicative.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului primarul Ionuț Maier a completat precizând că a demarat deja procedurile pentru a monta în zonă o cameră de filmat, astfel încât oricine mai aruncă deșeuri să fie ușor identificat. În plus, primarul este decis ca în situația în care se ivește o recidivă să fie sesizată și Garda de Mediu, amenzile în acest caz fiind considerabil mai mari.
”Amenda este conform maximului aprobat prin hotărâre de Consiliu Local. Doar în anul 2023, fiind o zonă îndepărtată, am organizat cel puțin patru igienizări. Cu toții ne dorim un mediu înconjurător curat și sănătos.
Fiecare cetățean trebuie să contribuie la respectarea acestor măsuri, altfel nu o să avem niciodată ceea ce ne dorim. Din păcate riscăm să rămânem în mediul online sau în spatele telefonului mobil, unde ne dăpăm cu părerea fiecare. Vrem o țară ca afară? Haideți să o facem! Dacă o să contribuim cu toții, atunci fiecare comunitate în parte o să fie frumoasă”, a declarat pentru Turnul Sfatului primarul Ionuț Maier.
Sursa foto: Primăria Șura Mare
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: primar , Șura Mare , amenda , deseuri , gunoaie
Vizualizari: 6172
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gabriel Basalic
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Oblio
Acum 3 ore
Emil