Cu o zi înainte să apară pe site-ul Consiliului Județean proiectul de lege impus prin „Ordonanța austerității”, prin care se interzice achiziția de telefoane mobile cu prețuri mai mari de 500 de lei/aparat și se impune o limită de până la 200 de litri de combustibil pentru fiecare autoturism, Societatea Drumuri și Poduri a CJ Sibiu anunță că vrea să cumpere laptopuri și calculatoare de peste 38 de mii de lei.
Citește și:
Achiziția de calculatoare nu intră în conflict Legea nr. 296 din 27.10.2023 – privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, iar directorul SC Drumuri și Poduri susține că deși instituția pe care o conduce se află în subordinea Consiliului Județean, și că are contracte cu aceasta, a avut profit în acest an și își permite investițiile.
”La noi totul se face transparent, este o licitație publică. Suntem o societate a statului care produce, noi lucrăm. Avem și profit, putem face achiziții, investiții. Lucrurile avute în vedere sunt pentru a ne desfășura în continuare activitatea. Nu ne identificăm cu Consiliul Județean, lucrăm ca să avem bani. Avem, într-adevăr, un acord cadru cu CJ Sibiu, dar avem contracte și cu terții.
Sunt aceste bunuri, că-i calculator, laptop, necesare continuării activității. Sunt necesare directorului economic, care lucrează și de acasă, sunt necesare pe partea de achiziții, pe partea de ofertare. Suntem în secolul vitezei, sunt bunuri care ne sunt necesare”, spune directorul Mihai Lișan.
”Nu sunt mofturi. Sunt laptopuri. Nu pot fi telefoane mai scumpe de 500 de lei, dar în rest...”
Întrebat dacă nu a ales un moment prost pentru aceste achiziții, în perioada în care se vorbește despre tăieri bugetare, directorul spune că pentru dezvoltare e nevoie de investiții.
”Anul acesta am câștigat trei licitații. Trebuie să faci documente, să lucrezi rapid, ne dorim să participăm și la alte licitații, dorim să ne dezvoltăm, uitați și la Șeica unde facem o stație de asfalt, să montăm panouri fotovoltaice.
Anul acesta suntem cumva forțați să ne pliem pe ce ni se solicită ca și decizii, am mai desființat din posturi vacante.
Nu este vorba de momentul prost, este o necesitate care acum s-a identificat, acum e momentul, pentru că tragem niște linii, avem un profit, putem face o investiție, sunt bunuri care intră în inventarul societății. Nu sunt mofturi. Sunt laptopuri. Nu pot fi telefoane mai scumpe de 500 de lei, dar în rest...”, mai spune Lișan.
Drumuri și Poduri cumpără, printre altele și două laptopuri ”HP Gaming Victus”, însă explică faptul că nimeni nu se va juca pe ele.
”E vorba de denumirea din comerț, noi am solicitate o anumită capacitate, departe de a le folosi pe partea de gaming. Sunt bunuri pe care le achiziționăm să lucrăm cu ele, trebuie conectate pe serverele de la ANAF, de exemplu”, a mai spus directorul Drumuri și Poduri.
Ce vrea să cumpere Drumuri și Poduri Sibiu:
Laptop APPLE MacBook Air 13 mly13ze/a, Apple M2, 13.6" Retina Display, 8GB, SSD 256GB, 8-core GPU, m
4.789 lei
3 X Tastatura APPLE Magic Keyboard MJQK3Z/A pentru iPad Pro 12.9" 3rd Gen/4th Gen/5th Gen/6th Gen, Layou
5.165 lei
2 X Laptop HP Gaming Victus 16-d1003nq cu procesor Intel® Core™ i7-12700H (24M Cache, up to 4.70 GHz), 1
8.403 lei
3 X APPLE IPad Pro 12.9 2022 6th Gen M2 512GB 5G Argintiu
20.054 lei
Sursa foto: Pixabay
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ordonanta austeritatii , austeritate , profit , calculatoare , Consiliul Județean , Drumuri si Poduri
Vizualizari: 2476
Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Stat de drept
Acum 21 minute
Ciobanul
Acum 26 minute
@Asdfasdf
Acum 28 minute
Luca
Acum 29 minute
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??