Forțe de poliție, jandarmi și SRI au fost mobilizate miercuri, în jurul orei 13,30, după un apel la 112 care sesiza prezența unui colet suspect. Era vorba despre o geantă de călătorie aflată între două autoturisme parcate, pe strada Valea Aurie din municipiul Sibiu., anunță Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. După verificările pirotehniștilor, s-a dovedit a fi doar un bagaj cu haine.
„La fața locului au fost dislocate de urgență echipaje de polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu și jandarmi din cadrul I.J.J. Sibiu, în vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației. Pentru asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere și un echipaj SMURD din cadrul I.S.U. Sibiu,” transmite sursa citată.
De asemenea, au intervenit și specialiști din cadrul S.R.I. pentru efectuarea controlului pirotehnic, constatându-se că a fost vorba de un bagaj cu haine, cel mai probabil uitat de un locatar din zonă.
Intervenția s-a încheiat fără a fi constatate riscuri la adresa ordinii și siguranței publice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1219


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Alex
Acum 1 oră
No Name
Acum 1 oră
Unu
Acum 2 ore
@Ron