Direcția de Sănătate Publică Sibiu și-a întrerupt activitatea în semn de protest după ce timp de 13 zile angajații au ieșit zilnic în fața instituției, timp de două ore, cu pancarte în mână arătându-și nemulțumirea. Sindicaliștii spun că au primit doar promisiuni de la autoritățile naționale fără însă a se concretiza ceva. Decizia a fost luată marți, 5 decembrie și pusă în practică în această dimineață. Angajații DSP spun că dacă nu li se vor soluționa problemele vor intre în grevă generală.
„DSPJ Sibiu are programul întrerupt.” Așa începe mesajul care poate fi citit și pe site-ul și pe ușa instituției. Protestul angajaților DSP se asprește în aceeași perioadă în care Ministerul Sănătății a anunțat epidemie de rujeolă în toată țara. Potrivit sindicaliștilor de astăzi instituția nu va mai prelua decât urgențele.
Citește și: „Și noi contăm!” Angajații DSP Sibiu vor protesta până li se vor mări salariile
„Începând cu data de 5 decembrie, până la noi dispoziții, orice operațiune specifică obiectului de activitate al instituției va fi blocată, cu excepția urgențelor referitoare la starea de sănătate a persoanelor fizice. Semnatarii protestului, nu vor desfășura activitate de lucru cu publicul, depunerile de documente și solicitările se vor face exclusiv electronic, pe adresa [email protected]. Facem apel la înțelegerea dumneavoastră și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create. Vom reveni cu informații actualizate în funcție de evoluția evenimentelor”, este anunțul semnat conducerea DSPJ Sibiu.
Un membru de sindicat al DSP Sibiu explică faptul că nu se vor mai efectua plățile, nu se vor mai elibera documente privind prelungirea activității peste vârsta de pensionare, nu se vor elibera autorizații de funcționare și nu se va mai face nicio o acțiune dacă nu este urgență.
„Am început protestele în 15 noiembrie. Asta ar fi a 13-a zi de protest. La nivel național au fost trei întâlniri oficiale de care știm și noi, dar deocamdată s-a rămas la nivel de promisiuni. Nu avem nimic concret. Ni se tot spune să avem răbdare. Dacă nu se întâmplă nimic suntem dispuși să ajungem până la grevă generală”, mai spune reprezentantul sindicatului.
Protestul angajaților DSP Sibiu prin care au decis să sisteze activitatea vine în același timp cu epidemia de rujeolă anunțată de Ministerul Sănătății.
Anunțul a fost făcut marţi 5 decembrie, seara, atunci când oficialii au declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3794
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel