Artistul care a „românizat” pictura bisericească. Acum 120 de ani începea pictarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu

Orașul Sibiu este frumos prin oamenii săi, iar unul dintre aceștia a fost Octavian Smigelschi, pictorul greco-catolic care a pictat atât iconostase și biserici unite, dar și ortodoxe, cât și altare evanghelice și luterane, devenind consacrat în arta modernă românească prin pictura Catedralei ortodoxe românești din Sibiu. Alexandru Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, a lansat recent un catalog raisonné (un catalog critic, cu o listă cuprinzătoare a tuturor operelor de artă cunoscute ale unui artist - n.n.) al operelor lui Smigelschi. Lucrările acestuia formează în prezent cea mai mare colecție a unui artist din cadrul MNB - peste 300 de lucrări. Acum 120 de ani, Octavian Smigelschi începea lucrările de pictură ale Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Sibiu. 

Alexandru Chituță spune că a început să cerceteze personalitatea și opera lui Octavian Smigelschi începând din anul 2010. „Expozițiile realizate până acum, studiile, articolele și volumele tipărite au scos la iveală un artist complex care din cauza vicisitudinilor veacului trecut, a existenţei sale în această parte de ţară, a religiei sale – greco-catolice, interzise în perioada comunistă, a rămas un artist uitat”, spune Chituță.

Volumul pe care l-a lansat în noiembrie la Iași, iar săptămâna trecută la Sibiu cuprinde, în cele peste 500 de pagini, toată colecția de desene și pictură realizată de Octavian Smigelschi aflată în colecția Muzeului Brukenthal, dar și alte lucrări din colecții muzeale și colecții private. Volumul are o prefață semnată de regretatul academician Răzvan Theodorescu („Pictor complex, cu o educaţie plastică europeană firească la un intelectual ardelean al epocii 1900, Octavian Smigelschi este nu numai un artist important al artei din România, este o figură centrală a culturii românești. Creator de artă naţională într-un mediu de multiculturalism care ar fi putut abate de la căutările a ceea ce s-ar putea numi „românitatea” expresiei culturale, Smigelschi s-a remarcat printr-o educaţie unică la un artist român de la începutul secolului XX”) și un cuvânt de introducere din partea dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal Regina Maria din Iași („Intenţia lui Octavian Smigelschi era de a reînvia tradiţia picturii bizantine în bisericile ortodoxe românești prin adoptarea unei noi maniere de redare a figurilor și integrarea motivelor identitar-naţionale în structura decorativă (...) Motivele populare de pe costumele tradiţionale și tricolorul erau elemente care decorau veșmintele sfinţilor. În zeci de biserici și în numeroase iconostase și icoane, sfinţii lui Smigelschi poartă cu demnitate broderii tradiţionale românești, reliefând aplecarea pictorului spre tradiţie, spiritualitate și istorie”).

Cine a fost Octavian Smigelschi

Din datele biografice la care face referire Alexandru Chituță în volumul „Octavian Smigelschi, între tradiție și inovație/ between tradition and innovation” reținem că a fost al treilea din cei patru copii ai polonezului Mihail Smigelschi și a macedonencei Ana Sebastian. Octavian s-a născut la Ludoș, lângă Sibiu, și va fi cunoscut de mic „greutăţile prin care a fost silită să treacă o familie în care susţinătorul, tatăl-emigrant, a fost nevoit să se mulţumească cu slujba modestă de notar comunal”. 

A urmat gimnaziul și liceul la Sibiu, iar după bacalaureat a făcut școala de profesori de desen la Budapesta.

Au urmat primele călătorii de studiu în străinătate - München, Viena și Dresda -, primele premii, primul loc de muncă, postul de profesor de de desen în orașul slovac Bana Stiavnica (Șemniţ) 1890-1891, apoi profesor de desen la Dumbrăveni – Sibiu 1892-1911, succesivele apariţii pe simezele expoziţionale (Sibiu, 1890; Blaj 1903, Sibiu 1903; Budapesta 1903; Budapesta 1907 și 1908 iar apoi, după moartea sa, în 1913 expoziţie postumă) sau în paginile revistelor românești ale vremii, aprofundarea studiilor de pictură (mozaic și frescă) la Roma, Veneţia, Ravenna și Florenţa, facilitată de câștigarea prestigiosului premiu al Romei iniţiat și oferit de Episcopul de Arba/Scardona Frknoi, teolog de excepţie și harnic supervizor al muzeelor și bibliotecilor din Ungaria, dar și câștigarea concursului pentru pictarea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Sibiu și călătoria de studiu la bisericile și mănăstirile din Oltenia, Muntenia și Moldova din 1903-1904: „Toate acestea împreună cu bogata și exemplara activitate și muncă îi va jalona drumul spre celebritate”.

Potrivit lui Chituță, din anul 2012 au fost organizate 15 expoziții cu lucrările lui Smigelschi, fiind tipărite și peste 15 volume. Prima monografie despre artistul transilvănean a fost publicată în 1936 de Virgil Vătășeanu și avea 86 de pagini.

Pictură „scandaloasă”

Acum 120 de ani Octavian Smigelschi a câștigat concursul pentru pictarea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Sibiu, concurs la care a participat și arhitectul Ion Mincu din București. Aici a pictat cupola, pandativii, evangheliștii și iconostasul. Pictura bisericească a fost una dintre direcțiile în care artistul a excelat, iar o influență majoră în lucrările sale le-au lăsat studiile din Occident. 

Emanuel Tăvală, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, a observat că un prim atu al lui Smigelschi este că „deși născut la Ludoș, nu a studiat degeaba în străinătate și ceea ce a învățat a încercat să ancoreze în pictura românească pe șantierele unde a pictat” și crede că „putem să ne asumăm o parte din identitatea artistică a Sibiului”, la care a contribuit și O. Smigelschi.

Tăvală a vorbit la lansarea volumului de la MNB, precizând, cu privire la arta lui Smigelschi,  că nu e de mirare faptul că acesta „nu a avut o priză la public la lucrările care trebuiau executate la biserici”. „Aseară (19 decembrie – n.r.), fiind la concertul de colinde al studenților de la Teologie, mă uitam la cupolă și am ajuns la concluzia că pictura lui Smigelschi este o pictură scandaloasă, în raport cu această erminie bizantină. Atunci m-am gândit că, de fapt, O. Smigelschi este un european cu un secol înainte ca noi să fim parte dintr-un bloc comunitar. Este unul dintre pictorii, care unește caracteristicile artei românești cu arta occidentală”.

Consilierul Arhiepiscopiei a mai observat că „evangheliștii de pe pandativii Catedralei nu au nimic de a face cu pictura bizantină”. „În schimb, dacă te uiți la fețele evangheliștilor, la fața lui Isus Hristos Pantocrator, ai impresia că te afli în zona de sculptură a lui Michelangello”. 

„De aceea spun că, din perspectiv aceasta, arta și pictura lui Smigelschi este scandaloasă. Dar ea e scandaloasă doar în ceea ce-i privește pe bigoți cu care nu ai ce să discuți, pentru că ei nu au păreri, au doar convingeri. Și atunci noi ajungem să vorbim de libertatea de exprimare prin artă (...) O. Smigelschi este un modernist înainte de modernism, este cel care ne arată că arta în sine trebuie să fie scandaloasă, trebuie să fie ereziarhă, trebuie să aibă o notă de „erezie” pentru că altfel nu mai este artă, nu mai provoacă. În felul acesta, ajungem să ne asumăm această latură provocatoare a Sibiului, care de la 1191 întotdeauna a găsit un element de acesta, care deși este asumat mai târziu, ajunge să provoacă și în același timp să ne ancoreze într-o realitate europeană (...)”, a concluzionat Emanuel Tăvală.

La rândul său, directorul Bibliotecii ASTRA, Răzvan Pop, crede că „în Smigelschi întâlnim arta bizantină și pe Klimt (pictor și decorator austriac – n.r.) deodată”.

Noul stil, neobizantin

După semnarea contractului pentru pictarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu, Smigelschi a început o călătorie de studiu și cercetare a bizantinismului românesc de la vechile biserici și mănăstiri, vizitând și locașurile de cult construite în aceea perioadă în ţară: Cozia, Hurezi, Polovragi, Tismana, Curtea de Argeș, Târgoviște, București, Brăila, Galaţi, Neamţ, Agapia, Văratec, Iași, Suceava, Voroneţ, Humor sau Suceviţa. „În această călătorie de studiu își va face numeroase schiţe și va realiza zeci de fotografii nu doar după picturile murale vechi românești cât și după epitafe ștefaniene, uși de biserică, veșminte din vremea lui Petru Rareș sau Brâncoveanu cât și după Tetraevangheliarele de la Neamţ, Bistriţa, Putna sau Dragomirna, scrise și miniate pe pergament, toate vădind influenţa școlii de miniatură din Muntenia sau din Moldova” (pagina 34).

Catalogul semnat de Alexandru Chituță surprinde argumentul prietenului de o viaţă al lui Smigelschi, Valeriu Braniște, care sesizează noul stil, neobizantin, pe care artistul îl introduce în arta românească prin pictarea Catedralei din Sibiu. 

„Sfinţii lucraţi de Smigelschi sunt figuri întregi, cu membre drepte și sănătoase – nu fiinţe stoarse și supte de o bolnăvicioasă înţelegere a plăcerii lui Dumnezeu – iar feţele lor sunt românești, așa cum e Românul mai mândru și frumos. Să insist numai asupra unui exemplu, al celui mai cardinal, adică asupra chipului lui Christos. Portretul lui autentic al lui Hristos nu cunoaște nici biserica noastră și nici istoria. Pretinsa - icoană nefăcută de mână omenească, din corespondenţa apocrifă a lui Hristos cu Regele edesan Abgar, din care s-a creat tipul lui Hristos cu faţa blândă, barba scurtă împărţită în două și păr lung buclat iarăși împărţit în două, este o creaţiune artistică ca și toate celelalte, fără de a fi recunoscut ca portret autentic. Pictori mari din Răsărit și Apus au căutat în toate timpurile să cristalizeze în icoana lui Hristos, pe lângă caracterul divin, idealul frumuseţii omenești, încât putem pune ca normă, că icoana lui Hristos este idealul sfinţeniei, demnităţii omenești (...)”. (p. 34)

Stil naţional pentru pictura religioasă

Dar iată ce spunea Smigelschi despre dorința sa de a realiza un nou stil naţional pentru pictura religioasă, într- o epistolă adresată lui Valeriu Braniște: „Îm iau voie a te ruga să-mi fii într- ajutor într-o cauză, care nu este numai a mea personală, ci are totodată un caracter cultural-naţional, și de aceea ca unul ce stai în serviciul culturii, cred că cu atât mai bucuros îmi vei împlinii rugarea. Cauza este următoarea: Desigur după cum desigur ești informat, la primăvară are să înceapă decoraţia monumentală în interiorul catedralei din Sibiu... Eu, după cum știi după expoziţia mea ce am aranjat-o în urmă la Pesta, am avut o reușită atât de splendidă, încât dintr-una mi-am creat o reputaţiune de artist, cum arareori se întâmplă. Cred că momentul cultural naţional ţie nu trebuie să ţi-l mai accentuez. Fiind arta de mine cultivată de un caracter desăvârșit naţional-românesc prin succesul meu nu mi-am făcut numai mie, ci și neamului cinste înaintea străinilor”. (p. 35)

În pictura din Catedrala sibiană, pictorul s-a străduit să folosească pentru prima oară o seamă de motive populare, inspirate parcă de pe frumoasele scoarţe ardelene, ori bogatele opregi bănăţene, motive care într-un fel uluitor au conservat în desenul și coloritul lor exemplele fericite ale vechilor și admirabilelor ţesături bizantine (p. 39). Prin acest fel, Smigelschi introduce și realizează pentru prima data în iconografie „o românizare” a acesteia. 

Dar nu numai „românizarea” iconografiei, ci și restul picturilor conțin motive inspirate din fresce ale mănăstirilor vizitate de Smigelschi, cu accent pe latura națională.

Una dintre scene - Închinarea Magilor -, care trebuia pictată în absida corului Catedralei Mitropolitane, a rămas pe carton: potrivit directorului MNB, se află astăzi într-o stare precară. Aceasta reprezintă aducerea darurilor de către magi Pruncului Iisus, sinonimă cu adorarea Magilor din vestul Europei, însă Smigelschi reusește să creeze o schiţă originală.

„Din aceasta se observă în mijloc Maica Domnului cu Pruncul în braţe, iar în spate Dreptul Iosif, un înger și animale în staul. Maica Domnului cuprinde Pruncul cu ambele mâini, iar Pruncul își întinde ambele mâini ca și cum ar binecuvânta, arătând prin aceasta latura de Mare Arhiereu al lui Iisus Hristos. Dar cu toată apropierea celor două chipuri, șederea Pruncului pare ca o plutire, iar Maica Domnului însăși pare ca un tron pentru Prunc. Aplecarea capului Sfintei Fecioare, a cărei aureolă străbate întunericul, subliniază această semnificaţie de tron pregătit, pe când Pruncul care, văzut pentru Sine, are trăsăturile unui tânăr care, își ţine capul drept, cu un aer împărătesc, la care au venit să se închine și să-I aducă daruri cei trei magi.

În partea dreaptă a Mariei apar cei trei magi aducând daruri. Magii se aseamănă cu voievozii celor trei provincii românești, Smigelschi inspirându-se din anumite fresce ale mănăstirilor vizitate: Alexandru cel Bun de la Suceviţa, Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș și Matei Corvin după o gravură de epocă. În spatele lor, pe o latură a tripticului, apar păstorii, îmbrăcaţi în costume specifice Mărginimii Sibiului, aducându-și darurile lor: un miel și un burduf de brânză. Pe cealaltă latură sunt înfăţișaţi ţărani cu femeile și copiii lor, toţi îmbrăcaţi în portul sibian. E marele rol al pictorului, de a nu înfăţișa „păstorii biblici cu ciomege încârligate la capăt, cum de pildă sunt la Boticelli, Fra Angelico, Veronese, ci ei sunt ciobanii noștri din munţi, cu măciuca înflorită, românească, încleștată între degete osoase, cu pletele lungi, retezate, cu trupurile subţiri, mlădioși, istoviţi de trudă, cu cămășile albe, lungi până la genunchi, în spate cu ţundre ardelenești, cu zechi din Bucovina, cu zăbun ca în Basarabia, iar în păstorul ce stă în genunchi ţinând în braţe un miel, vezi parcă pe cel ce n-a mai putut suferi rușinea veacului, ci în primăvara anului 1907 și-a răzbunat amar, strigând sfâșietor: Sânge Doamne! Sânge! Căci sângele îngroașă! (Octavian Goga)”.

Deasupra Fecioarei apare un nor și o stea înconjurată de șase îngeri, în două perechi de câte trei îngenunchiaţi cântând, având pe ei costume broderii românești. Deasupra tripticului și pe cele patru braţe apar motive populare românești, crestături în lemn, încât dă impresia „unei porţi din satele românești de altădată”.

O adevărată „românizare” a Nașterii Domnului!” (p. 42-43)

Planșa este publicată în revista „Luceafărul” în 1909, iar „Închinarea magilor” a fost pictată, cu unele deosebiri, de Smigelschi în tehnica fresco în biserica din Rădești.

Volumul „Octavian Smigelschi, între tradiție și inovație/ between tradition and innovation" semnat de Alexandru Chituță scoate în evidență latura inovativă a artistului (cele două invenții: marmura de ciment colorat și mozaicul în pastă de sticlă), conține o serie de lucrări realizate în tehnici artistice (acuarela, uleiul, pastelul, cărbunele) dar și teme diverse (peisaje, portrete, autoporterete, compoziții cu țărani sau cicluri simboliste, pictură religioasă).

„Desene, proiecte, studii”, „Între lumea satului și subiectele istorice și simboliste”, „Pictura religioasă – între tradiție și inovație” sunt cele trei capitole din descrierea catalogului.

Fotografii de la eveniment: Daniel Farcașiu-Muzeul Național Brukenthal
Fotografii catalog

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi