Cu 12,8 grade Celsius în 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, stațiunea Păltiniș înregistrează un record al zilei, de când funcționează stația meteorologică aici, potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (INMH).
”Zilele de 25 și 26 decembrie au fost cele mai calde zile de Crăciun doar în anumite regiuni din țară (Oltenia, Muntenia, areale extinse din Dobrogea și Moldova). În Transilvania au fost mai degrabă local (Cluj-Napoca, Alba Iulia, Tg. Secuiesc, Făgăraș)”, se precizează într-un răspuns transmis Turnul Sfatului.
În județul Sibiu au fost cele mai calde zile de Crăciun la stațiile Boița (temperatura maximă 13.8 °C/25.12, 14.5 °C/26.12), Dumbrăveni (14.2 °C/25.12, 14.6 °C/26.12), Păltiniș (12.8 °C/26.12). Nu însă și la stația Sibiu, unde cele mai calde zile de Crăciun au fost în 2009 (16.3 °C/25.12) și 1995 (15.2 °C/26.12).
”La nivel național, în luna aceasta s-au înregistrat temperaturile maxime absolute ale zilelor de 25 și 26 decembrie la un număr de 80, respectiv 110 stații meteo (la o primă interogare a bazei de date). Numărul acesta include însă toate stațiile din rețeaua ANM, inclusiv pe cele cu șir scurt de date. Totodată, menționez că datele din decembrie 2023 nu sunt validate. Vor fi verificate în vederea validării în cursul lunii viitoare”, se precizează în răspunsul transmis de INMH.
Sursa foto: Păltiniș Arena
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1177
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel