Luni, 15ianuarie, între 12 și 20, 80 de utilaje agricole și autoturisme vor defila prin municipiul Sibiu, pe un traseu aprobat de primărie.
Conform unui document aprobat de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, coloana se va deplasa pe traseul: intrarea în Municipiul Sibiu dinspre Șura Mică – strada Salzburg – Șoseaua Alba Iulia – strada Maramureșului – strada Cristian – strada Avrig – Strada Argeșului – strada Gheorghe Dima – strada Rahovei – strada Semaforului – strada Malului – strada Râului – strada Autogării – Șoseaua Alba Iulia – Calea Turnișorului – Calea Șurii Mici – ieșirea din Municipiul Sibiu spre Șura Mică.
”Traseul va fi parcurs o singură dată”, se specifică în anunț.
Citește și:
”Din cele aproximativ 80 de utilaje agricole (tractoare) și autoturisme, 40 de utilaje agricole vor intra în Municipiul Sibiu dinspre Șura Mică. Pe traseul spre aeroport se vor alătura alte 10 tractoare (ora 12).
La coloana de participanți se vor alătura alte aproximativ 15 utilaje și 5 camioane (ora 12.30) în zona fostei Bănci Carpatica (strada Autogării). Aceștia se vor deplasa până în această locație pe traseul: strada Rusciorului – strada Râului – strada Autogării – Șoseaua Alba Iulia. Pe strada Rahovei se vor mai adăuga alte 5 utilaje agricole”, se precizează în document.
”Cerem stoparea importurilor de cereale din Ucraina, sau cel puțin controlarea lor”
Elena Nicoleta Răspop, cea care și-a asumat organizarea protestului în relația cu Primăria Sibiu, spune că lista revendicărilor protestatarilor încă se scrie, iar documentul va fi depus în final la prefectură. Protestul este susținut atât de fermieri, cât și de transportatori, susține ea.
”Avem un grup de 5 fermieri care ne reprezintă în acest demers. Ei vor face o adresă și către prefect, să trimită la Bucureștii lista cu revendicările noastre. S-a discutat pe grupul pe WhatsApp am văzut acolo să s-au strâns mai multe nemulțumiri.
Printre ele, cerem stoparea importurilor de cereale din Ucraina, sau cel puțin controlarea lor, ar fi multe de spus. Diferențierea la subvenția de motorină în funcție de mai multe criterii, RCA și combustibil la preț de bun simț, revendicări legate de APIA, este o listă destul de mare, cel puțin din partea fermierilor.
Din partea transportatorilor trebuie să luăm legătura cu domnul care îi reprezintă, încă nu am luat legătura și ni s-a spus că va face și el o adresă care să-i reprezinte pe transportatori. De la 11 vom pleca din Șira Mică”, a transmis Elena Nicoleta Răspop.
Vor să intre în București
Fermierii și transportatorii continuă protestele și sâmbătă, după negocierile de vineri eșuate de la Guvern. În cea de-a patra zi de manifestații, vor avea loc noi discuții la Ministerul Agriculturii, anunță Digi24.
Oamenii au ieșit în stradă din cauza majorărilor de taxe și scumpirilor cărora nu le mai pot face față. „Noi nu ne asociem cu niciun partid politic, suntem persoane independente, protestatari, suntem oameni care au ajuns la limita răbdării”, spune unul dintre reprezentanții protestatarilor. Protestatarii acuză Jandarmeria că a permis infiltrarea unor provocatori printre ei. Totodată, aceștia susțin că nu vor să facă probleme bucureștenilor și cer ca fermierii și transportatorii din țară care doresc să se alăture manifestațiilor să fie lăsați să vină în Capitală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6929
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul