După ce Primăria a avizat un protest care să tranziteze municipiul Sibiu de vineri până duminică, nici fermierii și nici transportatorii nu s-au mai mobilizat să și participe. Iar la „protestul mămicilor” care a început de vineri, numărul participanților a tot scăzut. Duminică seara, 30 a fost numărul aproximativ al participanților.
Protestele la care era estimată o participare de aproximativ 450 de utilaje ale fermierilor și agricultorilor sibieni nu au mai avut loc din cauza lipsei avizelor: în afara celui eliberat de administrația municipiului Sibiu, n-a mai fost obținut niciun astfel de document de la primăriile din Șelimbăr, Tălmaciu și Boița, localități care urmau a fi tranzitate de coloana protestatarilor. Prin urmare, nici vineri, nici sâmbătă și nici duminică nu a mai avut loc niciuna din acțiunile propuse.
În urmă cu mai bine de o săptămână, coloanele protestatarilor se întindeau pe trei - patru km. La finele acestei săptămâni nimeni n-a mai răspuns îndemnurilor de a participa
Elena Nicoleta Răspop, cea care a organizat primele proteste ale fermierilor la Sibiu, spune că pauza este doar temporară. „Pentru aceste zile transportatorii au fost cei care au preluat inițiativa, deoarece protestul este și al lor, nu numai al nostru, al fermierilor. Pentru săptămâna viitoare așteptăm avizele, vom organiza noi proteste la care poate numărul celor care participă va crește. Și asta deoarece reacțiile venite până acum de la guvernanți nu sunt deloc bune: faptul că ne-au echivalat categoria B cu Tr nu este ceva care am cerut. Iar faptul că ni se promit încă 100 de euro în plus sau ce mai spun ei nu sunt promisiuni pe care să le mai credem: oamenii văd că ceea ce primesc pe de o parte, li se ia în sumă și mai mare pe de altă parte. E ca și cum primesc doi lei în plus pentru concediul medical, dar acesta mi se impozitează de acum încolo cu câte cinci lei. Dar oamenii sunt dezinformați, nu citesc deciziile și documentele pe care le primesc pentru a vedea ce pierd”, arată Elena Nicoleta Răspop pentru cititorii Turnul Sfatului.
O dată certă pentru reluarea protestelor nu a fost, deocamdată, anunțată.
Citește și Femeia care a condus protestul fermierilor din Sibiu: „Nu am mai putut răbda”
Protestul „mămicilor”: „Lumea s-a speriat”
Denumit „protestul mămicilor” deoarece a fost organizat și promovat pe Facebook prin intermediul grupurilor de mame sibiene, protestul care a primit aviz zilnic până pe 4 februarie a scăzut simțitor în participare după trei zile. Dacă vineri numărul participanților a depășit ușor numărul de 100, în după-amiaza zilei de duminică în marș din cartierul Vasile Aaron spre centrul orașului au pornit mai puțin de 30 de oameni, cu tot cu copii.
Cristina, mama de 38 de ani care a solicitat avizarea protestului, spune că numărul a scăzut brusc din cauza politicienilor: fiica fostului senator Nicolae Avram (acum membru al partidului Mișcarea Suverană România, creație a fostului premier Liviu Dragnea) a distribuit anunțul marșului în diferite grupuri politice și s-a fotografiat în fruntea protestatarilor, fapt care a generat discuții între participanți.
„Noi n-am avut legătură cu acel partid politic. Lumea s-a speriat, crezând că acesta este chiar un protest politic. De aceea numărul s-a diminuat atât de mult. Eu nu puteam să stau după fiecare om în parte să văd de pe ce cont postează, dacă postează de pe conturile lor personale sau alte conturi politice. Acesta nu este un protest politic, e un protest cu oamenii simpli, care își doresc drepturile. Vom protesta în continuare, vreau să mă lupt pentru drepturile noastre, pentru concediile medicale care nu trebuie să fie impozitate, prețurile au ajuns la nivelul celor de afară, iar noi avem salarii de România”, arată Cristina, în fruntea celor aproximativ 30 de persoane care au pornit de pe strada Semaforului, pe strada Rahovei, apoi pe bulevardul Mihai Viteazul pentru ca, pe Calea Dumbrăvii și Nicolae Bălcescu, să ajungă mai apoi în Piața Mare.
„Ce lăsăm copiilor? O țară de robi”
Pe traseul către centru, coloana escortată pe trotuar de către jandarmi era așteptată din loc în loc de alte persoane, dornice să li se alăture. Ion (după cum s-a recomandat) spune că a participat și la Revoluție. „Sunt puțini, e adevărat, dar e un început. Acum, poate sibienilor le-o fi bine, ce să zic. Eu am venit pentru că am început să devenim robii guvernanților. Și lucrul acesta nu e bun. În loc să lăsăm copiilor noștri o țară frumoasă, cu o democrație adevărată, noi le-o înglodăm în datorii. Iar asta este rușinea politicienilor”, spune bărbatul lăcrimând ușor și pregătindu-și drapelul adus de acasă.
Tot copiii îi invocă și cel care se prezintă Geani, venit la protest cu soția și cei doi copii. „Pentru copii ieșim, să aibă un viitor mai bun. Ar trebui să ne strângem într-un număr mult mai mare, dar – ca de obicei – oamenii sunt comozi. Iar dacă rămânem la fel de puțini, protestul nu va avea nicio finalitate”.
„Protestul mămicilor” este avizat pentru fiecare zi, până pe 4 februarie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: suntem putini oameni simplu pr , protestul mamicilor sibiu , protest transportatori sibiu , foto , duminica , video
Vizualizari: 4707
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Kokos
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Suseanu Porumb
Acum 13 ore
Vivi Dragan
Acum 13 ore
Leonard (Leo)