Luni,
16.06.2025
Cer Senin
Acum
13°C

Capitala Culturală Timișoara 2023 a depășit Sibiu 2007 cu aproape 17.000 de turiști. Dar după 16 ani

Capitala Culturală Timișoara 2023 a depășit Sibiu 2007 cu aproape 17.000 de turiști. Dar după 16 ani

În 2007, ajungeau în județul Sibiu, în anul în care municipiul devenea Capitală Culturală Europeană, 327.925 de turiști și se înregistra un record județean ce urma să fie depășit de abia peste șase ani. În 2013, județul înregistra 329.986 de turiști și recordul din ”anul european” era bătut.

Anul trecut, Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană, iar asta a adus în județ 344.654 de turiști, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică. Anul cultural al timișorenilor a adus mai mulți turiști decât cel al sibienilor, din urmă cu 16 ani. Între timp, însă, numărul turiștilot care ajung aici anual a crescut cu peste 50%.

Din totalul turiștilor care au ajuns în Timiș, în 2023, peste 265 de mii au fost români (76,45%), iar 81 de mii au ajuns aici din străinătate. În total, aceștia au avut 719 mii de zile de cazare, ceea ce înseamnă că un turist a stat în medie în Timiș câte două zile.

În comparație, în Sibiul anului 2023, au ajuns peste 566 de mii de turiști. Mai puțini decât au fost în anii de dinaintea pandemiei, 2019 și 2018. Dintre acești turiști, 439 de mii au fost români (77,54%), iar 127 de mii au venit din străinătate.

Comparativ cu Timiș, în județul Sibiu turiștii au înnoptat mai puțin, în medie. Aceasta este de doar 1,63 de înnoptări pentru fiecare turist, în comparație cu 2 nopți pentru județul Timiș.

După numărul de turiști străini, județul Sibiu se clasează pe locul 4 la nivel național, după București, Brașov și Cluj.

Este interesant aici că județul Constanța, cu întregul litoral, se clasează din acest punct de vedere de abia pe locul 11 la nivel național. Mai mulți turiști străini au ajuns în județe precum Mureș, Iași, Arad, Timiș și Ilfov.

Anul trecut, Sibiul a fost pe locul 6 în ce privește numărul de turiști care au vizitat județul. Bucureștiul a fost cel mai vizitat loc din România, aici au ajuns 1,82 de milioane de turiști. A fost urmat de Constanța (1,57 de milioane) și Brașov (1,51 de milioane). De aici în jos nu se mai vorbește de milioane de turiști: Cluj – 688 de mii, Prahova – 619 mii și Sibiu – 566 de mii.

La polul opus, cei mai puțini turiști au ajuns în Teleorman (3.981 de turiști), Călărași (18 mii) și Giurgiu (30 de mii).

13,6 milioane de turiști în România

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică anul trecut au însumat 13,65 milioane persoane, în creştere cu 10,5% faţă de anul 2022, 84,6% fiind sosiri ale turiştilor români.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în aceeaşi perioadă, au însumat 29,17 milioane, în creştere cu 9,8% faţă de cele din anul precedent. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,7%. Durata medie a şederii în anul 2023 a fost de 2,1 zile, atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în anul 2023 a fost de 30,7% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,3 puncte procentuale faţă de anul 2022.

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică au provenit din Germania (218.300 persoane), Italia (186.700 persoane) şi Israel (150.500 persoane). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2023 de 14,78 milioane persoane, în creştere cu 16,4% faţă de anul 2022. Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 19,45 milioane persoane, în creştere cu 12,6% comparativ cu anul 2022.

În luna decembrie a anului trecut, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 901.100 persoane, în creştere cu 2,5% faţă de cele din luna decembrie 2022, sosirile turiştilor români reprezentând 84,5%.

Durata medie a şederii în luna decembrie 2023 a fost de 1,9 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,1 zile. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2023, au însumat 1,15 milioane persoane, în creştere cu 10,6% faţă de luna decembrie 2022. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în ultima lună a anului trecut, au însumat 1,39 milioane persoane, în creştere cu 15,3% comparativ cu luna decembrie 2022.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Timisorean

Acum 1 an

Sa nu uitam ca au fost doi ani groaznici de pandemie și practic abia în acest an s- a revenit la situatia din 2019.

Raspunde

Jimbo

Acum 1 an

Dupa 16 ani, o pandemie şi un război la graniță
Raspunde

Jimbo

Acum 1 an

După 16 ani, o pandemie şi un război la graniță. Dacă ținem cont de aceste aspecte, Timişoara s-a descurcat destul de bine.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

S-a descurcat foarte bine, jos pălăria

Raspunde

Constanteanu

Acum 1 an

Pai ce sa faci mai mult de 1.6 nopti in Sibiu Pe bune? Intr o zi ai vazut tot Piata mica ,Piata mare , Brukental, Astra si cam.gata Turistii straini sunt cetateni maghiari care vin la rude Asa e si la Oradea,Cluj sau Timisoara
Raspunde

Emila Elzoroaba

Acum 1 an

Dacă n-ai pic de cultură, chiar n-ai ce face. Poți să nici nu vii

Raspunde

@constanteanu

Acum 1 an

Ești un pic in eroare , dar probabil ca ești turc sau tătar , btw la noi in Ardeal când cineva nu înțelege i se spune “ mah, tu ești turc”?:)) Sa revenim la oile noastre ca tot suntem la Sibiu :) , aici noi nu avem populație maghiara , prin urmare nici neamuri n Ungaria sa ne viziteze, deci teoria ta pică :) A propos de turismul de la Constanța , sunteți mari nene!!Avetj niște prețuri mai mari ca-n Mikonos, doar ca pe mine m-ati pierdut de client de vreo 10 ani de când mi-am dat seama ca cu banii pe care vi-i dau vouă pe nisipul amestecat cu seminte si poooooorumb fiert din Mamaia merg aproape oriunde in Europa si nu numai.. Așadar frate romane , îți propun un deal: nu mai veni tu deloc in Transilvania, si noi nu mai venim la voi n țigania numita litoralul românesc , rămânem frați dar nu ne mai vizitam !:)) Salamaleikum !

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus