Miercuri,
17.04.2024
Innorat
Acum
10°C

Primarii sibieni despre comasare și alianța PSD-PNL: ”Nu văd nimic rău”. ”Dacă le-ai da țara la ăștia pe mână, praf s-ar alege de tot!”

Primarii sibieni despre comasare și alianța PSD-PNL: ”Nu văd nimic rău”. ”Dacă le-ai da țara la ăștia pe mână, praf s-ar alege de tot!”

9 iunie. Vom avea alegeri europarlamentare în care vor intra Alianța PSD-PNL, Alianța Forța Dreptei și Alianța AUR. În aceeași zi vom avea și alegeri locale în care în loc de cele trei blocuri vor fi PSD, PNL, PMP, FD, PMP, AUR, PR și alții. Cum văd primarii sibieni această situație?

Gheorghe Huja, Cisnădie: ”Nu am fost de acord cu data de 9 iunie, dar taie răul de la rădăcină”

Primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja, spune că alianța PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare este o adaptare a situației politice la situația internațională.

”Foarte bine că au făcut alianță. Ceea ce se întâmplă e foarte bine. Lucrurile sunt foarte simple. În perioada asta fierbinte, cu războiul. cu tot treaba internațională, situația trebuie gestionată, dacă mergem pe fracțiuni, nu se poate administra țara asta în perioada asta fierbinte. Dacă au găsit 2 partide soluții pentru a putea guverna țara, nu văd nimic rău”, spune Huja.

Pe de altă parte îi critică pe cei din Forța Dreptei care, în opinia primarului, deși au făcut același lucru ”dau cu pietre în alianța PSD-PNL”.

”Iese Drulă, Orban că s-au unit trei. 0,5% s-a unit cu 0,7% și spune că nu e bine că a făcut PSD și PNL alianță. Ei s-au unit și au zis dreapta unită. Pentru ce v-ați unit voi? Să faceți o guvernare, să conduceți țara asta, nu? Dar pe ăștia, care au făcut același lucru îi criticați? Unde e logica? PMP cu Orban și USR pot face unificare, dar ăștia nu pot.

Eu-s de dreapta, dar în situația în care suntem asta e soluția. Nu e Dragnea, nu e Ponta sunt oameni cu care te poți înțelege și au demonstrat asta în lunile care au trecut de guvernare. Unde ne duce scandalul ăsta? S-au obținut miliarde de lei pentru dezvoltare. De ce nu e bine?

Ideea e foarte sănătoasă. Nu va putea guverna stânga cu dreapta 100 de ani, așa e, dar e o idee foarte bună ce au început acum. AUR și-a adus lângă partidulețe mici, dreapta s-a unit, dar ăștia nu trebuie. De ce?

Nu am fost de acord cu 9 iunie, dar taie răul de la rădăcină. Dacă le-ai da mâine țara pe mână praful s-ar alege de țara asta”, spune Huja.

Citește și: 

Alegerile europarlamentare şi locale vor fi comasate. Listă comună PNL-PSD la europarlamentare, candidaturi separate la locale

Aurel Țerbea, Merghindeal: ”Nu mă încurcă nu mă ajută”

Aurel Ioan Țerbea este primar PSD în Merghindeal PSD și spune că alianța cu PNL îl lasă indiferent. ”Nu mă încurcă, nu mă ajută. Noi ne vedem de treaba noastră, ne facem campania noastră, fiecare cum și-a făcut treaba, așa va primi la vot. E ciudat, într-adevăr, una să fie la europarlamentare și alta la locale, dar dacă asta s-a hotărât, așa mergem și noi. Cam atipică treaba, dar mergem înainte”, spune primarul.

Nicolae Șușa, Șeica Mare: Scutești câteva zeci de milioane de euro. Asta ar fi un plus”

Primarul liberal din Șeica Mare, Nicolae Șușa (foto stânga), vede doar lucruri pozitive legate de comasarea alegerilor. Legat de alianța dintre PSD și PNL nu comentează, pentru că ”nu știu dacă am calitatea să mă pronunț”.

”Eu văd comasarea cu un plus din punct de vedere economic. Scutești câteva zeci de milioane de euro. Asta ar fi un plus. Europarlamentare odată cu locale provoacă, generează, mai multe voturi, o prezență mai mare. Asta e pe plus.

Partea legislativă nu știu dacă nu trebuie pusă la punct, să nu fie interpretări. Până la urmă, tot pe cine vor, o să aleagă oamenii la locale, dar fiind mai mulți la vot, va fi un vot cu greutate mai mare, să zic așa.”, spune el.

Despre alianță: ”Mă gândesc că au făcut niște studii niște sondaje. Din punct de vedere al meu personal nu știu dacă am calitatea să mă pronunț, nu știu dacă am informații la bază, să-mi dau cu părerea, poate aș greși. România să iasă pe plus, sub ce formă vom merge, vom vedea cum va fi”, explică primarul.

Timotei Păcurăr, ales USR în Micăsasa: ”Dacă nu s-a făcut nimic în 3 ani, nu mai îngrași porcul în 6 luni”

Timotei Păcurar era singurul primar USR din județ, până acum câteva zile când o serie de declarații în lanț au dat de înțeles că el nu mai contează pe partid și nici partidul pe el.

”Asta s-a decis, așa mergem înainte. Nu mă concentrez pe niște lucruri pe care nu le pot schimba, vreau să fac ceva constructiv. Asta e, mergem înainte. Pentru primarii în funcție, dacă nu au făcut în 3 ani nimic, nu se mai îngrășă porcul în ultimele 6 luni. Și eu mai aveam proiecte pe care le termin după alegeri. Dacă am făcut ce trebuie, lumea a văzut ceva și-mi va mai acorda un vot”, explică el.

Încă nu știe sub ce formă va candida. ”Eu zic, din perspectiva anului 2020, scorul era tot ăla sau mai mare dacă eu aș fi candidat independent. Oamenii m-au ales pentru ce am făcut înainte, nu pentru partid. Și acum oamenii vor alege dacă am făcut treabă sau nu. Dar până atunci mai sunt de stabilit niște lucruri. O să fie niște schimbări, încă nu le pot anunța, dar toate la timpul lor”, a mai precizat primarul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Adrian

Acum 1 lună

Sondaj de opinie, merita votat USR ?
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

Exact ca Huja zic si cei din partidul lui Putin. Daca dai tara pe mana opozitiei, se alege praful. Guvernati terorizand populatia ca sunteti singura optiune sigura. Uite ca eu cred ca si voi, si psd si aur si usr pot guverna si nu se alege nici un praf.
Raspunde

L

Acum 1 lună

Stai linistit Huja & Comp. pt ca nu va va mai vota nimeni.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus