Sâmbătă,
13.04.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Percheziții în Sibiu și alte nouă județe într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals

Percheziții în Sibiu și alte nouă județe într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals

Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare luni dimineață 30 de mandate de percheziție domiciliară, la adresele unor persoane fizice, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, din județele Sibiu, Timiș, Constanța, București, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Bihor, Cluj, Hunedoara și Gorj, anunță luni reprezentanții Poliției Române. 

În fapt, în perioada 2018-2020, mai multe societăți comerciale ar fi solicitat și ar fi obținut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program național, inducând în eroare o instituție și băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei.

În perioada indicată, persoanele cercetate ar fi preluat mai multe societăți comerciale, care aveau aprobate finanțări prin intermediului unui program național, în sume de 200.000 de lei și TVA (în cazul societăților neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate.

Ulterior, ar fi schimbat sediului social al societății la o singura adresă, concomitent cu schimbarea administratorului societăților.

În vederea derulării programului și obținerii sumelor de bani în baza contractului de finanțare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanțare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă, etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condiţiilor pentru obținerea finanțării.

După încasarea sumelor de bani, societăților comerciale folosite le-ar fi fost radiate sediile sau le-ar fi expirat.

Opt persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii, prezicează sursa citată.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Sibiu, Constanța și Timiș.

foto ilustrativă arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus