Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a declarat sâmbătă că patru dintre luptătorii săi au comis atacul lansat vineri seara asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, atac soldat, potrivit unui nou bilanţ, cu cel puţin 130 de morţi, relatează AFP, preluat de Agerpres.
„Atacul a fost comis de patru luptători ai SI înarmaţi cu mitraliere, un pistol, cuţite şi bombe incendiare", a susţinut SI pe unul dintre conturile sale Telegram, adăugând că atacul a survenit "în contextul (...) războiului furibând" dintre grupare şi "ţările care luptă împotriva Islamului".
Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că "toţi cei patru autori" ai atacului comis vineri seara la periferia Moscovei au fost arestaţi în timp ce "se îndreptau spre Ucraina", notează AFP.
"Se îndreptau spre Ucraina unde, conform datelor preliminare (ale anchetatorilor), le fusese pregătită o 'fereastră' pentru a trece graniţa", a afirmat Putin, dând asigurări că "cei care se află în spatele acestor terorişti vor fi pedepsiţi" şi că "nu vor avea un destin de invidiat".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1431
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 2 ore
@Barosanu
Acum 2 ore
HBomb