Duminică,
18.05.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
7°C

Directorul Continental România: ”Anul trecut am realizat investiții de 100 mil. euro, motiv pentru care nu ne așteptăm la un profit anul acesta”

Directorul Continental România: ”Anul trecut am realizat investiții de 100 mil. euro, motiv pentru care nu ne așteptăm la un profit anul acesta”

Christian von Albrichsfeld, country head Continental pentru România, a anunțat în cadrul unei emisiuni TV că grupul Continental a investit în 2023 peste 100 milioane de euro în operaţiunile din țara noastră şi a depăşit cifra de 20.300 de angajaţi, în creştere faţă de cei 19.000 de angajaţi cu care compania a încheiat anul 2022.

Pentru a continua dezvoltarea și investițiile șeful Continental a precizat că România are nevoie de stabilitate fiscală, el lansând un apel către clasa politică.

„Un punct foarte clar pentru noi este stabilitatea fiscală, avem nevoie de predictibilitate, nu de măsuri anunţate peste noapte. Anunţul de noi taxe scade competitivitatea României când vine vorba de atragerea de noi investiţii. Mai mult, România se bazează mult pe taxele de muncă, acestea fac piaţa locală una atractivă, însă vedem cum alte taxe, precum TVA, nu au o colectare la fel de bună“, a explicat Christian von Albrichsfeld, pentru Ziarul Financiar.

„Noi anul trecut am realizat investiţii de 100 mil. euro, motiv pentru care nu ne aşteptăm la un profit anul acesta. Sunt entităţi ale grupului care pot fi pe minus şi să dureze 2-3 ani până revin pe plus. Din acest motiv, impozitul pe cifra de afaceri şi nu pe profit scade competitivitatea României“, a adăugat directorul Continental România.

Pentru 2024, Continental – cel mai mare angajator din Sibiu - are planificat să continue angajările în locaţiile sale din România în funcţie de proiectele desfăşurate în ţară. De asemenea, investiţiile planificate vizează valori comparabile cu cele de anul trecut. Mai multe detalii despre planurile Continental găsiți pe Zf.ro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Ion

Acum 1 an

De parca cele 100 de mil invest nu au facut parte din profit. Sau pur si simplu s a trezit gigantul german sa bage aute de milioane in Romania fara sa faca profit!? Sa fim totusi realisti!
Raspunde

Madwtza madalina

Acum 1 an

***** se comporta de parca e fabrica lor! Ar trebui luata atitudine , e debandada în producție! (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului care incită la ură.)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus