Vineri,
12.09.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
18°C

Președintele CNAS: „De la 1 iulie persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

Președintele CNAS: „De la 1 iulie persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri de lucru cu profesioniştii din sănătate, că se doreşte semnarea unui nou contract începând cu data de 1 iulie, care va avea o serie de modificări, dar nu spectaculoase, şi care va avea cam aceleaşi valori ca şi cel actual, scrie Agerpres. 

„Încercăm să modificăm un contract în care vor fi câteva noutăţi, nu spectaculoase. Dar cred că dacă vom reuşi împreună - nu singură, împreună, eu îmi asum, dar vreau să vă asumaţi alături de mine şi de toţi aceşti oameni care şi-au pus pielea în joc - vreau să vă rog frumos să vă asumaţi şi să faceţi tot ce trebuie în aşa fel încât, la 1 iulie 2024, să putem continua, măcar cu aceleaşi valori, acest contract în aşa fel încât să-l ducem cu demnitate până la capăt, respectând trei principii: dialog, respect, valorizare. Ăsta ar fi punctul unu, echilibru şi stabilitate, punctul doi şi trei în sistem", a declarat Valeria Herdea, în întâlnirea de lucru organizată la Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş.

Preşedintele CNAS a precizat că prin noul contract, din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate şi că există promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii.

„Să ştiţi că în sistemul medical, întâmplător sau nu, există şi bani. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să ajutăm medicii să găsească acei bani şi să poată să-şi dezvolte serviciile. La 1 iulie 2023, contractul nou pentru care s-a muncit de la Colegiul Medicilor, dar eram pe partea cealaltă a mesei, şi-a propus să aducă şi serviciile în atenţia noastră şi să poată fi remunerate. Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult", a subliniat Valeria Herdea.

Preşedintele CNAS a spus că deşi cunoaşte foarte bine sistemul, şi de pe poziţia de pacient şi de pe poziţia de medic, există foarte multe probleme, însă se concentrează pe găsirea de soluţii.

„Haideţi să vă spun cum stăm. Avem la acest moment 10.070 de medici aflaţi în contract, medici de familie aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală de ambulatoriu 3.473 de contracte avem, în asistenţă de paraclinic 1.059, spitale civile 372, spitale private 342 (...). La capitolul în care lucrăm noi, cei mai mulţi, prezenţa medicului de familie, arată aşa: există 1.529 de locuri de medic de familie neocupate, 190 de localităţi fără puncte de lucru, fără medic de familie, deci total lipsit de asistenţă medicală - 1.043 de localităţi cu deficit din punct de vedere al prezenţei medicului de familie. Cifrele sigur că pot continua şi am să vă mai spun ceva. La acest moment am cerut 90 de miliarde de lei, am obţinut 62 (miliarde, n.r.), la bunuri şi servicii avem 44,5 miliarde, 30% la spital, 8% la medicina de familie, 6% la ambulator, 1% la stomatologie. Avem în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 17 programe curative. Programele de prevenţie sunt la Ministerul Sănătăţii", a mai arătat Valeria Herdea. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

13 comentarii

Sibian

Acum 1 an

Azi-maine, cei ce n-au muncit vor avea pensie ca cei care au muncit.

Raspunde

Jan Sibian

Acum 1 an

Mai mare !

Raspunde

Sibian

Acum 1 an

in tara asta cei care lucreaza ii imbogatesc pe unii si ii tin in spate pe altii...faina treaba
Raspunde

Flori Costache-Dinita

Acum 1 an

Este strigător la cer ....nu înțeleg de mi s-a luat în 23 de munca scriptic ,nu mai zic suplimentare sănătatea de care în acești ani,mulțumesc lui Dumnezeu am beneficiat de 3 concedii medicale când am născut și niciodata in rest de vreo analiza . De nu funcționează că un card bancar acești bani ,cat cotizezi iar in cazuri de boli cronice și grave cum au alții să subvenționeze stat sa nu mai fure și să dea statul ...iar la pensie la fel ...mama mea cu 40 ani vechime are pensie mai mică decât soacra mea care a avut doar 11 anii +4 cumpărați ....adică ....sa fim sănătoși că statul exact cum îmi spuneau profesorii de economie din facultate este cel mai mare hot și....atunci râdeam aveam încredere în stat ....de 20 ani nimic ...din rău în mai rău...eu având 46 ani...
Raspunde

@Flori

Acum 1 an

Iar daca pe langa serviciu ai un P.F. ti se ia si de acolo asigurarea medicala de parca te trateaza de doua ori in acelasi timp pentru aceeasi afectiune...
Raspunde

Cleopatra Anca

Acum 1 an

Și eu ca plătitor la sănătate ce drepturi am.in plus fata de cei care nu plătesc... asa nu mail.platesc nici eu, sa ma ajute și pe mine banca mondiala. În tara asta e premiata mereu nemunca, omul muncitor e sluga la omul puturos... rușine..
Raspunde

Odina

Acum 1 an

Nu mi se pare corect. Cei care muncesc sa nu aibe drepturi și cei care stau pe ajutoare sa aibe drepturi mult mai multe. Tara de hoți. Asta pentru alegeri este cu dedicație pentru trântori!
Raspunde

Dgghfg

Acum 1 an

pai si noi care muncim acum si platim taxe si impozite si asiguram sistemul de sanatate cu bani de ce sa mai platim daca si cei care nu platesc vor avea parte de aceleasi servicii si tratamente? care este logica? in plus de asta sistemul de sanatate de stat oricum este capusat la greu de medici care isi fac toate consulturile la cabinetele particulare pe care le au sau la care lucreaza dar cand vine vorba de ceva mai serios gen operatii sau altele te cheama si te opereaza/interneaza in spital... cand va aparea legea care sa interzica sa mai poti profesa in mai multe locuri ca medic si sa iti alegi: fie sistem de stat fie particular dar nu amandoua?...
Raspunde

Dan

Acum 1 an

Atunci o sa lucrez si eu la negru, nu mai platesc 45 % impozit retinut la sursa, am asigurare de sanatate pe spatele fraierilor si imi fac pensie privata din aia 45% pe care i-as fi dat la stat
Raspunde

Damian

Acum 1 an

Cica ar fi numai pentru bolnavii de cancer. Dar daca e pentru toti, exact asa voi face si eu, cum spui tu. S-au lins pe bot de contributia mea.
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Vin alegerile si trebuiau motivate persoanele de culoare care desi bune de muncca traiesc din ajutoare sociale. Nu erau de ajuns alea asa ca...! Ca doar pt ei se da legea asta e clar! Da chiar numai si numai astia conteaza in tara asta? Chiar n are nimeni curajul sa i puna la munca???
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Asigurat, neasigurat, in Romania tot spaga e baza.
Raspunde

Lala-Achim Aurora

Acum 1 an

Consider că ar trebui ca asa existe asigurări de sănătate eșalonate în funcție de venit. Cu toate acestea este necesar sa existe și o asigurare de bază, complexă, pentru persoanele care plătesc CAS-ul, cu venit minim pe economie, care sa depășească că servicii pachetul pentru persoanele neasigurate. Persoanele neasigurate ar trebui să beneficieze, doar de servicii de urgență și de tratament gratuit pentru boli infecti-contagiase care se pot transmite și care pot îi pot afecta pe cei din jur. Trebuie stimulată munca, nu trâdaveala. Cei cu salariul minim pe economie trebuie stimulați măcar cu un pachet generos de sănătate, sper deosebire de neasigurați.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus