Vineri,
25.04.2025
Partial Noros
Acum
21°C

Astrid Fodor: „70 de milioane de euro, investiți în sport și agrement”

Astrid Fodor: „70 de milioane de euro, investiți în sport și agrement”

Reporter: Care au fost principalele investiții în infrastructura sportivă realizate în municipiul Sibiu în ultimii patru ani și care este impactul lor asupra comunității?

Astrid Fodor: Cu siguranță Stadionul Municipal este principala investiție în infrastructura pentru sport. Am construit, practic, un stadion nou, cu 13.000 de locuri, omologat UEFA IV și o clădire în care utilitățile sunt monitorizate și gestionate smart. Fotbalul sibian de primă ligă s-a putut întoarce acasă, iar sibienii se pot mândri din nou cu stadionul lor. Și terenul secundar l-am modernizat și este foarte folosit, mai ales de echipele de juniori, dar și de amatori.

Importantă este și baza sportivă Obor, pe care ne pregătim să o deschidem. Lucrările sunt finalizate, dar am dorit ca înainte de deschidere să o omologăm pentru desfășurarea meciurilor de Liga a IV-a. Am obținut această omologare, dar trebuie să mai amenajăm vestiare pentru arbitri. În scurt timp vom deschide această bază sportivă pentru toți cei care doresc să practice fotbal, tenis, baschet sau volei. Tot aici, lângă Piața Obor, am amenajat și un skate park nou, generos ca suprafață, pentru tineri.

Complexul Lacul Binder l-am amenajat pentru sporturi nautice – wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și canoe – dar și pentru relaxare și agrement.

Pentru agrement, dar și pentru sport, am amenajat al doilea mare parc al Sibiului – Parcul Belvedere, iar în cartierul Ștrand am reamenajat complet parcul și am creat terenuri de sport care sunt mereu pline. La aceasta se adaugă și cele 12 zone de workout amenajate în diverse zone ale Sibiului, care pot fi folosite pentru mișcare în aer liber.

Prin urmare, în paralel cu investițiile în infrastructură, educație, sănătate, spații verzi și multe alte domenii de dezvoltare a unui oraș, am realizat și multe proiecte mari în domeniul sportului. Și îmi doresc să pot continua să urmez strategia pe care am gândit-o pentru următorii ani, scopul fiind acela de a crea condiții pentru sportul de performanță, precum și sportul ca mișcare pentru sănătate.

 Inaugurarea Stadionului Municipal Sibiu

Rep.: Cum ați abordat necesitatea modernizării și extinderii infrastructurii sportive pentru a satisface nevoile diversificate ale locuitorilor municipiului Sibiu?

A.F.: Nevoia de infrastructură a fost acută la început, pentru majoritatea disciplinelor sportive, pentru că a fost logic ca administrația să se concentreze mai întâi pe nevoile de bază, cum ar fi infrastructura de utilități și drumuri, modernizarea cartierelor, școli și grădinițe. Astfel, în domeniul sportului erau necesare investiții mari și nu le puteam face pe toate deodată, așa că am etapizat investițiile și le-am prioritizat strategic. Am investit pe două direcții: sportul pentru performanță și sportul de masă. Și am menționat mai înainte principalele investiții pe care le-am realizat. Dar avem și multe alte proiecte.

Rep.: Ce proiecte au fost implementate pentru promovarea sportului în rândul tinerilor și cum au contribuit acestea la dezvoltarea talentelor sportive locale?

A.F.: Ne-am concentrat pe sportul în școli. Am construit săli de sport noi la școlile N. Iorga și  Regele Ferdinand, precum și o sală de gimnastică la școala I.L. Caragiale, iar alte 8 existente le-am modernizat. Am început și un plan etapizat de modernizare a curților unităților de învățământ și amenajarea de terenuri de sport – în ultimii ani am finalizat 9 astfel de proiecte. În cazul sălilor de sport din școli trebuie precizat că acestea pot fi utilizate de cluburile sportive de juniori gratuit sau la tarife modice.

Juniorii pot utiliza și terenul secundar al Stadionului, iar sala de atletism a acestuia este în folosința gratuită a Clubului Sportiv Școlar Șoimii. Pentru tineri am creat și skate park-ul și baza sportivă Obor. Aceștia pot utiliza și terenurile și echipamentele pentru sport din parcul Belvedere și cele din Parcul Ștrand, precum și zonele de workout.

Dar să nu uităm că finanțăm nu doar infrastructura pentru sport, ci și evenimentele sportive private și ale celor organizate de cluburi private de drept public cu sume generoase.

Nu deținem date despre numărul de copii și tineri care practică un sport, dar rezultatele pe care le obțin echipele de juniori sunt tot mai bune și asta nu poate decât să ne arate că facem bine să investim pentru a încuraja performanța. 

Parcul Belvedere la finalul investițiilor

Rep.: Ce măsuri ați luat pentru a încuraja și sprijini organizarea de evenimente sportive de nivel național și internațional în Sibiu? 

A.F.: Am construit infrastructura și acordăm suport financiar. Pe Stadionul Municipal au avut loc meciuri de nivel național și european. Pe agenda sport finanțăm evenimente cu participare internațională precum Turul Ciclist, Raliul Sibiului, Transylvanian Grand Prix, Sibiu Open, competiții de arte marțiale și multe altele. Pe Lacul Binder am găzduit deja de 2 ani o competiție de sporturi nautice cu participare internațională. Sibiul oferă deci oportunități – dar depinde în mare măsură și de operatorii care organizează evenimente. Primăria Sibiu este aici să îi sprijine, în limita posibilităților financiare și legale.

 Consilierii locali FDGR Alexander Guib și Paul Mezei

Rep.: Cum ați gestionat finanțarea investițiilor în sport și agrement în contextul limitărilor bugetare ale municipiului Sibiu?

A.F.: Gestionarea economică și eficientă a banului public ne-a permis ca, pe lângă investițiile în toate celelalte domenii esențiale pentru dezvoltarea urbană, să putem investi și în sport și agrement.

Și pentru că cifrele vorbesc cel mai concret, până în prezent am investit peste 59,7 milioane de Euro în infrastructura pentru sport și agrement, inclusiv în săli de sport noi, modernizarea celor existente și amenajarea curților unităților de învățământ cu terenuri de sport. La acestea se adaugă 10,2 milioane de Euro ca suport financiar pentru evenimentele sportive de pe agendele orașului. În total, aproape 70 de milioane de Euro. Deci nu doar am vorbit despre susținerea sportului sibian, ci am și făcut ceva în sensul acesta.

Lacul Binder după investiții

Rep.: Cum vedeți rolul sportului și al agrementului în promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat în comunitatea locală?

A.F.: Sibiul este un oraș dinamic. Sportul este parte din viața acestei comunități active, fie că este vorba de performanță sau pur și simplu de mișcare. În Sibiu se pot practica de la fotbal, baschet, volei, tenis, sporturi nautice și până la skate boarding, BMX sau fitness în aer liber pe aparatele amplasate în parcuri. Sper ca sibienii, de la copii și până la seniori, să aleagă mișcarea pentru sănătate, pentru că o comunitate sănătoasă înseamnă un oraș cu forță și dinamism pentru dezvoltare. 

Noul complex sportiv din zona Târgului Obor

Rep.: Care au fost principalele parteneriate și colaborări cu organizații sportive, cluburi și federații în vederea îmbunătățirii ofertei sportive din Sibiu? 

A.F.: Strategia mea a fost aceea de a susține sportul pe toate palierele. Bineînțeles, proporțional cu sumele pe care le necesită. O echipă profesionistă are nevoie de mai mult sprijin financiar decât un eveniment pentru sportul de masă, existând cheltuieli importante cu antrenamente, cantonamente, deplasări pentru meciuri și așa mai departe. Am finanțat consistent cluburile sportive profesioniste care evoluează în prima Ligă – FC Hermannstadt și CSU Sibiu. Am oferit suport financiar și cluburilor pentru juniori, precum și operatorilor privați care au organizat evenimente sportive.

Stadionul Municipal Sibiu

Rep.: Ce inițiative ați avut în ceea ce privește promovarea turismului sportiv în Sibiu și care sunt rezultatele acestora?

A.F.: Evenimentele mari au atras și au în continuare potențialul să atragă în Sibiu pasionații de sport din alte orașe și chiar din alte țări. Evenimente precum Turul Ciclist, Raliul Sibiului, Transylvanian Grand Prix, Sibiu Open sau Red Bull Romaniacs atrag un public important din afara Sibiului. Ceea ce nu poate fi decât benefic pentru Sibiu și regiune.

Noul skatepark din zona Târgului Obor

Rep.: Cum ați implicat comunitatea în procesul decizional legat de investițiile în sport și agrement și cum ați asigurat transparența în utilizarea fondurilor publice în acest domeniu? 

A.F.: Am ascultat vocea comunității când am promovat investiția pentru Stadion, devenit una dintre emblemele orașului. Au fost zeci de e-mailuri și mesaje, inclusiv pe rețelele de socializare, pe care le-am primit din partea microbiștilor care își doreau fotbal acasă. Și în plus, echipele profesioniste și de juniori au solicitat și acestea un Stadion pe care să se antreneze și să joace. Mai mult, de pe vremea când eram viceprimar, știu că li s-a promis sibienilor că atunci când vom avea o echipă de fotbal în prima Ligă, vor avea și Stadion – trebuia să ne ținem de cuvânt. Oricum, ar fi fost trist ca un oraș ca Sibiul să nu aibă un Stadion pe măsură. 

Și în cazul parcului Belvedere am ascultat și am implicat comunitatea, inclusiv pentru denumirea acestui nou parc al orașului.

Transparența este asigurată în primul rând prin prevederi legale. Procedurile de achiziție sunt publice. Dar comunicăm constant și din oficiu pe aceste investiții. Sibienii care doresc să se informeze au informațiile la îndemână, pe mai multe canale.

 

 Amenajarea sălii de sport a Școlii Regele Ferdinand

Rep.: Ce investiții pregătiți în acest domeniu? Ce urmează pentru sportul în Sibiu?

A.F.: Despre aceasta voi vorba în detaliu cu altă ocazie. Sunt proiecte care continuă strategia pe care am gândit-o pentru Sibiu pe care o voi putea implementa dacă sibienii îmi acordă din nou încrederea pentru un nou mandat de primar și dacă voi avea alături de mine o echipă cât mai numeroasă de consilieri locali FDGR. Intenționez să continui să sprijin sportul sibian, dar și să pun un accent mai mare pe obiectivele pentru agrement. Pentru că ne dorim un Sibiu în care să ne placă să locuim și să ne petrecem timpul liber. 

Parc cu terenuri de sport în Ștrand

Terenul secundar al Stadionului Municipal Sibiu

 Zona de workout din Parcul Subarini

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Sus