Câteva zeci de liberali au participat, la prânzul zilei de sâmbătă, la depunerea listelor de semnături pentru susținerea candidaturilor PNL pentru Consiliul Județean Sibiu.
În fruntea echipei PNL care s-a deplasat la Biroul electoral de circumpscriție au fost Raluca Turcan, președinta organizației județene, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și candidată pentru această funcție, și Adrian Bibu, administrator public al județului și candidat pentru Primăria Sibiu.
„Pentru PNL vorbesc rezultatele”, și-a început Raluca Turcan alocuțiunea, declarând că „peste tot unde este administrație liberală” sunt drumuri bune, creșe, grădinițe, școli și infrastructură modernă. „O viață mai bună pentru oameni. Aceste lucruri se datorează, în mare parte, echipei PNL. Peste tot în județul Sibiu administrația PNL face diferența”, a continuat Turcan. Președinta organizației județene a PNL a arătat că listele de candidați au fost întocmite în urma unei selecții „extrem de riguroase”.
„Daniela Cîmpean se află în fața celui de-al treilea mandat cu sprijinul sibienilor. Este un mandat bine meritat, care are în spate muncă, rezultate, perseverență”, a prezentat-o Turcan pe candidata PNL pentru președinția Consiliului Județean Sibiu.

Laude au fost aduse și lui Adrian Bibu, candidatul pentru funcția de primar al Sibiului. „Adrian Bibu a muncit foarte mult în interesul comunității. Știe să facă proiecte, să atragă finanțări, să aibă rezultate. Cred că Adrian Bibu merită să primească încrederea sibienilor în această cursă pentru Primăria municipiului Sibiu”.
Bibu: „Sibienii au de ales între trecut și viitor”
Administrator public al județului Sibiu, Adrian Bibu a îndemnat sibienii să se prezinte în număr cât mai mare la alegerile programate în 9 iunie. „Este foarte important să îți menții cuvântul dat. Începând cu zilele următoare, voi merge în mijlocul sibienilor alături de echipa PNL pentru a prezenta soluțiile noastre la problemele comunității. În 9 iunie vom avea de ales între trecut și viitor, iar viitorul orașului nostru este foarte important”, a spus Adrian Bibu.
Cîmpean: „Investiții de care nu s-a ocupat nimeni în mod serios în ultimii 30 de ani”
În discursul său, Daniela Cîmpean a făcut referire la rezultatele obținute la alegerile de acum patru ani, în urma cărora PNL a primit din partea sibienilor majoritatea absolută în Consiliul Județean, astfel încât opoziția nu a mai putut bloca nicio inițiativă liberală. „Aici, la Sibiu, nu am dezamăgit. Și de aceea am putut să îi privim în ochi pe toți cei care au semnat în semn de susținere pe listele noastre. Tot ceea ce s-a făcut în ultimii patru ani se vede. Sunt investiții de care până acum nu s-a ocupat nimeni în mod serios în ultimii 30 de ani”, a spus Daniela Cîmpean.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2273


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gelu
Acum 6 ore
Lucian
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 6 ore
Emil