Joi,
23.05.2024
Innorat
Acum
12°C

Primarul Astrid Fodor, despre următoarele investiții în sistemul de învățământ

Primarul Astrid Fodor, despre următoarele investiții în sistemul de învățământ

Peste 2000 de noi locuri pentru elevi și preșcolari au fost create în ultimii ani în urma investițiilor realizate de administrația locală în sistemul de învățământ. Trei școli au săli de sport noi, în alte 8 sălile au fost reabilitate iar zece terenuri au fost modernizate iar acum urmează dotarea tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor cu echipamente IT în cadrul unui proiect de 9 milioane de euro. Un interviu cu primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, despre provocările investițiilor în sistemul educațional din municipiu. 

Reporter: Care au fost principalele investiții realizate de Primăria Sibiu în infrastructura pentru educație în ultimii patru ani?

Astrid Fodor: Cunosc îndeaproape provocările cu care ne confruntăm ca oraș în acest domeniu al educației, în care Primăria Sibiu are atribuții pentru gestionarea clădirilor unităților de învățământ. Aceasta pentru că m-am implicat în rezolvarea lor, dată fiind importanța educației pentru viitorul tinerilor și al orașului. În acest sens am conceput împreună cu echipa FDGR o strategie pe care o aplicăm deja. Și pentru că sunt realistă și cunosc procedurile din administrație, precum și resursele orașului, strategia este etapizată. Nu putem rezolva instant aceste probleme, oricât de mult ne dorim cu toții. Nu putem construi creșe, grădinițe și școli peste noapte. Dar facem pași hotărâți în această direcție. Eu vorbesc pe cifre, nu pe promisiuni în cheie electorală, așa că în ultimii ani pentru învățământul preșcolar, am construit 2 creșe noi în cartierele Ștrand și Țiglari și am amenajat alte 2 creșe noi în imobile existente în cartierele Vasile Aaron și Lazaret. În total, am creat spațiu pentru încă 275 de copii. Am construit două grădinițe noi în cartierele Ștrand și Lazaret, și am mansardat alte 2, care oferă astăzi 280 de locuri noi.

 Creșa noua din cartierul Strand

Am extins 6 școli și licee: școlile N. Iorga, I.L. Caragiale, Regele Ferdinand și nr. 13, precum și Colegiul Economic. Aceasta înseamnă 77 de săli de clasă și 1500 de locuri pentru elevi.

La acestea se adaugă eficientizarea energetică a 4 unități de învățământ, ceea ce a însemnat de fapt modernizarea acestor clădiri, și am reabilitat complet internatul Colegiului Tehnic Independența.

Sportul în școli a fost și rămâne o componentă importantă a strategiei noastre. În ultimii ani am construit 2 săli de sport noi la școala N. Iorga și la școala Regele Ferdinand și am amenajat o sală nouă de gimnastică la școala I.L. Caragiale. Alte 8 săli de sport existente au fost modernizate. Zece terenuri de sport din curțile școlilor au fost modernizate și am oferit astfel elevilor posibilitatea să practice sportul și la ora de sport, dar și după ore și în weekend.

Un proiect important în curs este dotarea tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor cu echipamente IT – table inteligente, laptop-uri, camere web - materiale didactice, echipamente pentru sălile de sport și pentru atelierele tehnice. În total, dotări în valoare de 9 milioane de euro. Primele echipamente au și început să sosească în școli și licee, iar pentru celelalte avem proceduri în curs.

Și continuăm cu alte investiții pe care le-am demarat sau pe care le avem planificate. Pentru că sunt necesare și așteptate de sibieni. 

Rep.: Cea mai mare provocare în sistemul educațional local sunt spațiile insuficiente. Cum vedeți rezolvarea acestei situații? Are Sibiul capacitatea de a asigura locuri suficiente?  

A.F.: Primăria Sibiu gestionează spațiile a 50 de unități de învățământ cu personalitate juridică. În ultimii ani însă aceste spații au devenit insuficiente, în contextul în care pe de o parte Sibiul atrage tot mai multe familii tinere care se mută aici din alte localități, iar pe de altă parte, părinții din localitățile învecinate preferă anumite școli bine cotate din Sibiu, chiar dacă există școli în comunele din care provin. Eu una mă bucur că Sibiul câștigă noi locuitori și vă spun și concret de ce: Sibiul întinerește ca populație prin intermediul acestor noi locuitori, iar în același timp câștigă forță de muncă valoroasă și necesară companiilor din Sibiu. Singura problemă este că afluxul de elevi în unitățile de învățământ a crescut brusc, iar administrația locală nu are cum să construiască atât de repede noi spații. Și atunci apare această situație care se poate rezolva, dar etapizat.

Construcția unei școli într-o anumită zonă nu rezolvă problema decât pentru zona în care aceasta este construită. De aceea, abordarea mea și a echipei FDGR prioritizează extinderea spațiilor unităților de învățământ existente, peste tot în oraș, acolo unde spațiul permite. În plus, vom valorifica 2 spații existente, neutilizate în prezent, pe care le vom moderniza și le vom transforma în spații pentru educație – mă refer la fostul orfelinat Maria Tereza și la fostul Liceul CFR. În paralel vom continua să construim creșe, grădinițe și școli noi.

Exterior școala Regele Ferdinand

Rep.: Cum vedeți implicarea primarilor din zonele învecinate în soluționarea acestei probleme?

A.F.: Comunele din jurul Sibiului au școli, unele dintre ele chiar modernizate, dar multe săli de clasă stau goale. Aceasta pentru că părinții preferă școlile din Sibiu. Mai mult decât atât, unii dintre aceștia preferă anumite școli din Sibiu considerându-le mai performante. Și de aici se naște supraaglomerarea.

De aceea, pe lângă extinderea unităților de învățământ existente, peste tot acolo unde spațiul permite, propun împreună cu echipa FDGR, un proiect multianual, pe care să îl realizăm în colaborare cu primarii din localitățile învecinate, care vor fi, cu siguranță, deschiși acestui tip de proiecte: construcția de școli noi în mai multe locații din apropierea limitelor administrative cu aceste comune. Aceste școli noi ar urma să fie utilizate atât pentru necesitățile Municipiului Sibiu, cât și pentru cele ale localităților din jur.

Astfel, am identificat câteva terenuri de pe teritoriul Municipiului care se pretează unor spații educaționale. Fiind în apropierea granițelor cu comunele învecinate, se va atenua și supraaglomerarea traficului dinspre aceste localități, nemaifiind necesar ca părinții să traverseze Sibiul în lung și lat pentru a-i duce la școală pe copii.

Proiectul este fezabil, iar soluția este posibilă din punct de vedere juridic.

Școala I.L. Caragiale

Rep.: Ați menționat că aveți deja o strategie pentru a soluționa această problemă. Ne puteți spune câteva direcții? În ce constă această strategie?

A.F.: În primul rând utilizăm toate spațiile disponibile. Acesta va fi cazul fostului orfelinat Maria Tereza. Finanțarea pentru modernizarea imobilului în care vor rezulta 26 de săli de clasă, pe lângă laboratoare, ateliere și alte cabinete va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile. La fel, fostul Liceu CFR, un spațiu pe care l-am câștigat după ani de zile de procese ca urmare a unei cereri de retrocedare. După modernizare vor rezulta 21 de săli de clasă. Într-un imobil de pe str. Podului vom amenaja o grădiniță cu 30 de locuri.

A doua direcție este extinderea clădirilor existente, acolo unde există spațiu în curți. Acesta va fi cazul școlii nr. 4 de pe str. Spartacus, Colegiului Pedagogic A. Șaguna și Liceul O. Ghibu, creându-se astfel alte 40 de săli de clasă. Toate sunt proiecte pe care le-am pornit deja.

Vom construi 3 creșe cu un total de 220 de locuri pe Calea Poplăcii, str. Viitorului și str. Ovăzului, proiecte a căror realizare am contractat-o cu Compania Națională de Investiții. În alte 2 clădiri pe care le vom construi în Piața Cluj și respectiv pe Calea Șurii Mici, cu destinație mixtă, în care vor rezulta 60 de locuri în creșă și 100 de locuri în grădiniță.

Școala Regina Maria extinsă prin mansardare

La acestea se adaugă modernizarea clădirilor existente pentru creșterea confortului. Nu mai puțin de 17 unități de învățământ vor fi eficientizate energetic, spre exemplu.

Strategia noastră prevede și continuarea modernizării curților și crearea de terenuri de sport noi, inclusiv o sală de sport la școala Radu Selejan.

Aceasta este o strategie realistă, ancorată în bugetul disponibil și ținând cont de disponibilitatea spațiilor.

Teren de sport exterior la școala Regele Ferdinand

Rep.: Chiar dacă atribuțiile Primăriei se referă la infrastructură, nu v-ați limitat la aceasta. Ce alte proiecte ați inițiat în acest domeniu?

A.F.: Chiar dacă administrația locală nu are atribuții legale în procesul educativ, în înscrieri sau în programele școlare, am dorit să ne implicăm, dată fiind importanța domeniului.

Cel mai important proiect în care Primăria s-a implicat de mai bine de 10 de ani este învățământul în sistem dual. În parteneriat cu școlile și liceele și împreună cu mediul de afaceri, oferim elevilor cu abilități practice și tehnice șansa de a învăța în ateliere pe care le-am modernizat treptat și în unități de producție dotate cu aparatură modernă. În plus, Primăria Sibiu a achiziționat un teren în valoare de 6,5 milioane de euro situat pe Calea Dumbrăvii pentru construcția unui Campus dedicat învățământului dual, proiect al cărui lider este Universitatea Lucian Blaga și va fi implementat de un consorțiu local alcătuit din 15 membrii.  

Cele două agende de evenimente, Agenda Educațională și Agenda pentru Tineret, asigură suport financiar pentru proiectele organizate de operatori în scop educativ. Anul acesta 24 de proiecte vor fi finanțate prin Agenda Educațională, iar alte 8 pe Agenda Tineret.

Ca mod de încurajare a performanței elevilor, premiem în fiecare an elevii cu rezultate bune la învățătură, fondurile pentru premiere provenind din bugetul local.

 Consilierii locali Zeno-Karl Pinter și Bianke Grecu

Un proiect pe care l-am realizat cu parteneri privați este Smart Lab Sibiu, deschis în Piața Mică, scopul acestuia fiind dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și nu numai. Partenerii noștri l-au dotat, iar Primăria Sibiu, împreună cu voluntari de la ULBS asigură desfășurarea cursurilor. În aproximativ 1 an, peste 2.000 de persoane au venit în Smart Lab și au învățat utilizarea echipamentelor smart și a computerului, programarea roboților, utilizarea realității  virtuale și a elementelor 3D ca instrumente de învățare și multe altele.

Corp nou la Liceul Economic

Creșă în cartierul Vasile Aaron

Creșă nouă în cartierul Țiglari 2

Creșă nouă în cartierul Țiglari

Creșă nouă în cartierul Vasile Aaron 

Grădinița de pe strada Lebedei

Reabilitare în eficiență energetică Liceu Noica

Sala de sport de la Școala Nicolae Iorga

Sala de sport la școala Regele Ferdinand

Școala 21 după reabilitare

Școala I.L. Caragiale 2

Teren de sport reabilitat la Liceul O. Ghibu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sus