Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat pe data de 18 iunie 2024 primul termen al recursului în litigiul de care depinde recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie de la familia Iohannis, potrivit portalului instanţei supreme, anunță G4Media. E vorba de un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, strada Gheorghe Magheru 35, care a aparținut soției președintelui Iohannis.
Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35.
Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia. Până acum, Rodica Baștea a pierdut pe linie, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Este reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.
ANAF a explicat într-un răspuns pentru G4Media.ro din 25 aprilie 2024 că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis.
Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 – 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani – a punctat riseproject.ro – președintele a cumpărat alte 3 case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: casa , Iohannis , ANAF , casa lui Iohannis
Vizualizari: 2330
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibianul vesel
Acum 3 ore
Unsibian
Acum 4 ore
PUTEREA
Acum 4 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian