Direcția Silvică Sibiu organizează în perioada aceasta o licitație pentru concesionarea dreptului de recoltare a ciupercilor de pădure comestibile din pădurile județului Sibiu.
Licitația are în vedere cantitatea totală de 9 tone de ciuperci, dintre care 6 tone de hribi și 3 tone de gălbiori.
Aceasta este doar cea mai recentă licitație organizată de Direcția Silvică Sibiu pe tema ciupercilor, în prealabil fiind deja atribuit pentru anul acesta dreptul a culege alte 30 tone.
Contactați de reporterul Turnul Sfatului, oficialii Direcției Silvice au explicat faptul că specialiștii Academiei Române au calculat că în total pot fi culese 39 de tone de ciuperci din pădurile statului român, în județul Sibiu. Însă ce cantitate vor reuși firmele să strângă depinde de mulți alți factori.
”Anul acesta am oferit spre licitare 39 de tone, din care am concesionat 30 de tone și au rămas nouă tone care sunt scoase la o altă licitație. Există studii făcute de Academia Română care arată că se pot recolta 39 de tone din pădurile județului Sibiu, pădurile statului mă refer. Cât o să se recolteze exact, vom vedea, pentru depinde foarte mult de condiții, vreme și alți factori.
Nu putem spune cu precizie unde ajung ciupercile culese în județul Sibiu pentru că firmele care concesionează fondul de marfă sunt toate din România, unde au ele relații comerciale, nu avem informații. După ce concesionează ciupercile firmele respective se ocupă mai departe de recoltare și comercializare”, a precizat Alin Trif, șeful Biroului de Producție al Direcției Silvice Sibiu.
Licitația a fost demarată astăzi, cine este interesat având timp până în data 5 iunie, când urmează a fi anunțați câștigătorii.
foto ilustrativă Jürgen from Pixabay
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4445
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Bitt Dannman
Acum 2 ore
Bitt Dannman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
R.
Acum 2 ore
Q