Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
21°C

Nouă morţi şi zeci de răniţi după ce o parte din scenă s-a prăbuşit la un miting electoral din Mexic

Nouă morţi şi zeci de răniţi după ce o parte din scenă s-a prăbuşit la un miting electoral din Mexic

Nouă oameni au murit - opt adulţi şi un copil - şi câteva zeci au fost răniţi miercuri seară după ce o parte din scenă s-a prăbuşit din cauza vântului puternic în timpul unui miting al unui candidat la preşedinţia ţării, Jorge Alvarez Maynez, în nordul Mexicului, a anunţat guvernatorul statului Nuevo Leon, Samuel Garcia, relatează Reuters, citat de Agerpres

Circa 50 de persoane au fost rănite, a mai postat guvernatorul Samuel Garcia pe o reţea de socializare.

Jorge Alvarez Maynez, candidatul prezidenţial pentru formaţiunea Mişcarea cetăţenilor, a postat pe social media că o rafală de vânt a provocat prăbuşirea unei părţi a scenei la evenimentul din oraşul San Pedro Garza Garcia, o localitate bogată de lângă hubul industrial Monterrey.

Într-o înregistrare video se poate vedea cum structura de deasupra scenei se prăbuşeşte brusc peste mulţime, în timp ce politicienii fug la adăpost, iar oamenii panicaţi aleargă care încotro.

"Niciodată nu am trecut prin ceva atât de brusc", le-a spus Alvarez Maynez reporterilor, referindu-se la intensificarea rapidă a vântului înainte ca o parte din scenă să se prăbuşească.

Alvarez Maynez a anunţat că este bine după ce a fost transportat la spital, dar că membri ai echipei sale au fost răniţi şi că îşi suspendă activităţile de campanie.

Într-o înregistrare video postată miercuri seară pe reţelele sociale, guvernatorul Garcia i-a avertizat pe locuitori să rămână în case în timpul furtunii puternice din zonă, afirmând că vremea rea a contribuit la accident.

Alvarez Maynez este pe locul al treilea în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2 iunie. El este devansat de candidata partidului la putere Claudia Sheinbaum şi de Xochitl Galvez, care reprezintă o coaliţie largă de opoziţie.

Xochitl Galvez le-a transmis condoleanţe familiilor celor morţi într-o postare pe social media, exprimându-şi în acelaşi timp solidaritatea cu competitorul ei Maynez. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus