Luni,
16.06.2025
Cer Senin
Acum
14°C

Cine a pierdut și cine a câștigat în urma alegerilor locale de la Sibiu? Primele impresii

În ciuda unei apatii care părea că plutește peste campania electorală pentru alegerile care s-au încheiat ieri, participarea la vot a fost peste cea de la alegerile trecute, un semn solid în ceea ce privește implicarea și atenția sibianului „de rând”. Prin urmare, primii mari câștigători ai acestor alegeri sunt sibienii care au înțeles că depinde de votul lor felul în care evoluează lucrurile într-o comunitate. Bine, de remarcat că această „evoluție” pe care și-o doresc sibienii va fi simțită abia din toamnă, deoarece doar atunci își vor primi mandatele cei votați la alegerile din 9 iunie.

Alegerile care s-au încheiat ieri, prin prisma rezultatelor din numărătoarea paralelă de până acum (făcută publică doar de cei de la USR, în timp ce liberalii – tac, iar social-democrații n-au prea fost niciodată foarte deschiși în astfel de momente) indică faptul că sibienii nu suportă mârlănia, fățărnicia și nici lipsa de respect față de ceea ce scrie în lege.

Primari care se credeau vătafi pe propria moșie și cărora „li se fâlfâia” de dosare penale, ca să nu mai vorbim de invocarea unor principii precum statul de drept, au fost aspru sancționați. Avem exemplul traseistului din Turnu Roșu, aterizat în PSD și trimis în judecată chiar înainte de începerea campaniei, sau cel al liberalului din Cristian, ambii pierzând alegerile în fața unor candidați care au vorbit de echitate și respectarea unor principii. 

Merită remarcată în acest sens și lupta care s-a dat la Șelimbăr. Una care a adus în campanie tocmai personajul principal al celui mai mare dosar de corupție instrumentat vreodată în județul acesta. Daniel Maricuța a crezut că poate să profite de pe urma impotenței procurorilor DNA, care n-au reușit decât să aștepte până i se prescriu mai toate faptele. Cu toate că încă este urmărit penal, din postura de candidat Maricuța a făcut ce a știut mai bine: a promis îmbogățirea colectivă, rapidă, prin împărțirea de terenuri oricui cere, într-un dezinteres total față de ceea ce se poate realiza din punct de vedere legal. Și a fost prea aproape de succes. 

Succes pe care, totuși, îl are Elena Marian la Brateiu, aleasă pentru un nou mandat de primar, cu toate că este condamnată în primă instanță pentru falsuri în vederea obținerii de subvenții pe nume propriu. Mai sunt excepții. Măcar liberalii au avut decența de a o exclude din rândurile lor.

Iar dacă ne referim la liberali, deși numărătoarea paralelă îi indică drept câștigători la nivel județean, procentele descriu un regres major, care conferă victoriei un gust foarte amar. Majoritatea absolută cu care i-au creditat sibienii la alegerile trecute li s-a urcat multora la cap. „Din fericire, votul vostru nu contează”, răspunsul lansat cu dispreț în plină ședință publică de către președinta Daniela Cîmpean s-a întors împotriva PNL. 

Liberalii au pierdut o cincime din primăriile pe care le-au câștigat acum trei ani și jumătate, au pierdut mai bine de zece procente din votul politic la nivel județean. Daniela Cîmpean rămâne peste partid, ceea ce devine relevant în discuțiile care urmează în interiorul organizației: cine decontează pierderile? Cine răspunde pentru numărul mai mic de voturi?

În contextul unor astfel de întrebări, poziția lui Adrian Bibu nu este deloc confortabilă. Lider al liberalilor din municipiu, Bibu este printre cei mai mari pierzători ai alegerilor locale de la Sibiu. Faptul că independentul Alexandru Găvozdea a reușit în câteva luni să atragă un număr aproape dublu de voturi față de candidatul liberal – candidat care a beneficiat de o infrastructură de partid imensă și de resurse financiare impresionante – poate duce la retragerea lui Adrian Bibu din prima scenă a politicii locale.

La un astfel de scenariu va contribui și scăderea abruptă a votului politic pe care liberalii l-au obținut în municipiul Sibiu. Practic, s-a înjumătățit.

Voturile pierdute de liberali par să se fi redistribuit la USR (aș spune USR deoarece, totuși, din Alianța Dreapta Unită la Sibiu, FD și PMP au o influență firavă) și la PSD. În ciuda unei agresive atitudini din partea majorității partidelor și primarilor din acest județ, reprezentanții USR au reușit să învingă la Cisnădie, dar și în alte trei comune (Notă ulterioară: doi dintre primarii aleși din partea ADU - la Mihăileni și Orlat - provin din Forța Dreptei). În Consiliul local Sibiu relevanța lor a crescut, la fel și în Consiliul Județean de la microfonul căruia lor le-a fost transmis celebrul mesaj cu „din fericire, votul vostru nu contează”.

Rezultatul alegerilor locale care au avut loc ieri reprezintă o victorie și pentru Bogdan Trif, în primul rând, și a social-democraților, mai apoi. Contestat în interiorul organizației pentru modul discreționar în care își îndepărtează colegii în care vede potențiali aspiranți la conducerea PSD Sibiu, Bogdan Trif va pune în fața organizațiilor centrale creșterea numărului de primari, a votului politic la nivel județean, a influenței crescute în Consiliul local Sibiu.

Pentru FDGR, victoria din municipiul Sibiu este, cel mai probabil, ultima prin care organizația sașilor va mai reuși să rămână relevantă în politica locală. Cu toate că pe lista pentru Consiliul local au venit toate numele grele ale Forumului, ponderea în deliberativul local va rămâne cam ca în mandatul aflat încă în derulare. Fapt care nu cred că este tocmai pe placul lui Astrid Fodor, care se vede nevoită să negocieze posturile de viceprimar atât pentru a-și asigura majoritatea în Consiliul local, cât și – cel mai probabil – pentru a „crește” un viitor candidat al Forumului pentru alegerile din 2028.

Alexandru Găvozdea rămâne surpriza alegerilor de la Sibiu. Cu o campanie pozitivă, curată, arhitectul sibian s-a transformat într-un candidat de luat în seamă peste patru ani.

Era de așteptat ca AUR să aibă aderență la aceste alegeri, dar rezultatele obținute la Sibiu vor menține organizația populistă într-o permanentă umbră a opoziției, din care este de așteptat să facă ceea ce au făcut și până acum – scandal gol. Un semn de sănătoasă gândire la sibieni este și faptul că formațiuni precum cea a Șoșoacăi au rămas sub pragul electoral.

Concluziile finale ale alegerilor locale sunt încă la dospit în așteptarea rezultatelor oficiale finale, deoarece mai sunt multe de învățat și analizat din modul în care au votat sibienii din întreg județul. Din primele impresii, însă, sibienii cam înțeleg cum stă treaba cu democrația și asumarea acesteia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

27 comentarii

Nou in politica dar exponent al unei clase de profesionisti educati

Acum 1 an

La Sibiu sibienii cam înțeleg cum stă treaba cu educatia si bunul simt. A fost votat nu doar de cetatenii responsabili ci si de tineri. Tinerii au votat mai informat ca cei varstnici. Din pacate acestia nu sunt majoritari...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unul

Acum 1 an

Domnule Deleanu, faină și nepartizană, cumva, analiza, deși nu ați spus nimic despre cei de la AUR care au acum ocazia să se afirme politic pe plan local și județean. Nu de alta, dar până acum au fost doar sloganuri ale lor și etichete ale celorlalți. Dar încheierea m-a distrat teribil, când ați scris că "sibienii cam înțeleg cum stă treaba cu democrația și asumarea acesteia". Nu de alta dar dat fiind că 1. Stânga+Dreapta=FSN moșit de Iohanis la ordinul lui Voiculescu, și 2. faptul că FDGR cu Fodor continuă jaful cu numai 19000 de voturi, după ce a trimis un iepure care a tăcut în ultimele două săptămâni de campanie, ca nu cumva să iese el îl locul stăpânului, io aș spune că sibienii cam înțeleg cum stă treaba cu simularea democrației. :-)))
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

si ce-i daca sunt 19000? ceilalti sunt mai breji? poate pusi la un loc, dar oricum o parte din votantii celorlalti tot cu Fodor poate ar fi votat, daca nu ar fi candidat partidul lor.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unul

Acum 1 an

Sunt puțintei 19000 de voturi dintr-un oraș de 200000 de oameni. Practic, Fodor nu are legitimitatea dată de sibieni, ci doar pe cea a clepto-securității care a făcut sistemul ăsta nedemocratic de alegere a primarului. Iar dacă e să o dăm pe supoziții, poate dacă erau două tururi și alegerile nu erau capturate preventiv și anticipat, pe față, de clepto-securici, ieșeau la vot în turul doi 19000 de oameni în plus, care votau pe oricine altcineva, numai să nu mai fie antiromânii lu Fodor.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 1 an

Scandal gol? Pe bune? Ati ascultat ce spuneau sau doar cum spuneau? Forma sau fond? Si asta e impresia voastra despre absolut toti membrii AUR, adica si despre cei care vor fi consilieri la Sibiu? Noi "hauristii" nu ne permitem sa va catalogam in masă in halul asta, eu ma bucur de victoriile USR de la cele 4 primarii (sau 3, ca la Orlat era lupta stransa cu candidatul AUR) "Gandire sanatoasa"? Ce formula comunista. Asta sunteti, progresistilor. Lipsa de civilizatie. Voi sunteti cu scandalurile si cu ingamfarea. Asa nu o sa ajungeti niciodata sa mai guvernati, ii considerati sub-oameni pe cei care nu gandesc ca voi.
Raspunde

Dinu

Acum 1 an

La Orlat candidatul Aur a iesit pe locul 3, asa luptă stransa! Nu spune ADU (usere, pemepe si fortza dreptei) cati bani au dat la locuitori sa-i voteze? Cantorul a avut echipa de "plati" in paralel. Ce nu stie el : facturile vin la decont. De unde le plătește? Are ma-sa bani. Mai mare rușine pentru aia din Orlat sa ajunga la conducere un cantor.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ema

Acum 1 an

In sfarsit un articol relevant. Da, asa este, dar, din pacate, nici aceste mici schimbari nu vor aduce ceea ce este absolut necesar sa se schimbe in oras si in judet.
Raspunde

Emila

Acum 1 an

Sibienii nu consideră că e necesar sa se schimbe ceva in oras si in judet, ba din contră. Mai încearcă peste 4 ani.
Raspunde

Gogu

Acum 1 an

Felicitări, d-na Fodor. Felicitări, Alexandru Găvozdea! Păcat că n-am scăpat de danela, dar asta este, next time. În rest, Bibu pe 3, fericire. Data viitoare, având 11%, vine cu campania ”11, vine Bibu”? Loser....
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

danela are de lucru, nu mai are peste 50% in consiliu (ci jumate !), sa-i mearga treaba usor vin patru ani de stres pt ea :)
Raspunde

PeNeLoPa Securisteanu

Acum 1 an

Draga Daniela Cimpean, esecul PNL Sibiu e in primul rand al tau. Ai devenit foarte antipatica printre sibieni cu aroganta ta, si cu minciunile despre spital. Bucura-te de ultimul tau mandat in CJ, ca de spital suntem toti constienti ca nu o sa te mai apuci. Azi noapte o stii si tu, o stim si noi, ai infrant! De acum, doar la vale, madam! Poate iti scad si figurile odata cu procentajul pe care l-ai reusit pentru partidul tau de securici. Odata ce te vor papa din interior peneleii, asteapta-te sa te contacteze si DNA-ul pentru spalarea de bani cu "Noul Spital Judetean". Te pup, pa pa
Raspunde

Sibianul

Acum 1 an

Deleanule useristule. Se vede pe fata ta ca ești userist.apropo mai treci pe la frizer. Ești penibil...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bula de hipsteri yoghini

Acum 1 an

Castigatorii acestor alegeri sunt cei din USR si REPER-ul domnului Dacian!
Raspunde

Barosanu

Acum 1 an

Uneori e mai bine să te rezumi la trotinete, cronică de fast food și produse de îngrijire a părului și să lași analiza politică pe seama celor care chiar se pricep. Ca să nu te faci de râs. Fabulația lui Traian: „aș spune USR deoarece, totuși, din Alianța Dreapta Unită la Sibiu, FD și PMP au o influență firavă”. Realitatea: doi dintre cei patru primari ADU vin de la FD.
Raspunde

Campania...

Acum 1 an

...lui Alexandru Găvozdea a fost curată, ok. De acord. Dar proiectul PUZ Xenopol, al cărui arhitect este, mai este oare la fel de "curat" acest PUZ ? Om vedea. Căci nu am auzit și nu am citit nimic despre acest PUZ în timpul campaniei susținute de către Alexandru Găvozdea. Nu a fost întrebat despre acest caz particular de către nimeni, cu siguranță i-a și convenit că întrebarea nu i-a fost adresată. Sunt și votanți care se vor vedea nevoiți în 2028 să-l ia în seamă neplăcut pe candidatul Alexandru Găvozdea. Nu scrie așa în articol, dar scrie aici.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

De departe a castigat ciuma mafiei si coruptiei endemice romanesti si au pierdut romanii cata vreme istoricul Dennis Deletant spune despre coruptii din Romania ca nu sunt romani. Romania a devenit pepiniera mafiei si coruptiei Europei si cel mai mare exportator de mafie, coruptie si terorism pentru UE.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Uncas

Acum 1 an

Cele două doamne, marile câștigătoare din Sibiu, vor continua să zacă în funcții și să încaseze zeciuiala. Ne-am făcut din nou de râs cu frica noastră de schimbare
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 an

PNL decontează asocierea la nivel central cu PSD, sibienii au rămas impermeabili la roșu și mulți au trimis voturile la Gavozdea și ADU. Rămâne de văzut dacă FDGR+PNL vor face alianță cu încă un partid sau își vor "aronda" individual cele 1 respectiv 2 voturi de care au nevoie pentru majoritate în CL respectiv CJ.
Raspunde

Nivelul de incompetenta

Acum 1 an

deconteza facultatea de sport... PSD face parte din realiattea acestui popr, din istoria recenta a Romaniei, va place sau nu...Realitatile nu pot fi negate si nici infierate.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

@Nivelul de incompetenta dar nu face și nu va face parte din realitatea acestui oraș și al acestui județ. Ghinion :))
Raspunde

Gigel contrarianul

Acum 1 an

Cand vinzi chiloti in sala Transilvania, in detrimentul sportului, nu poti fi primar. Game over cu cariera politica dupa 2 infrangeri .Inapoi la targurile de chiloti si sutiene
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Abc

Acum 1 an

Foarte sanatoasa gandirea sibienilor... au votat din nou mediocritatea, stagnarea si amatorismul... asemenea celor din mediul rural care voteaza la fel de ani de zile pentru o sticla de ulei.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

Io-te nu ne luăm după propaganda voastră putleristă și stagnăm. Te-oftici?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 1 an

Mi-e greu sa cred că sibienii au votat-o din nou pe Fodor și Câmpean. S-au numărat bine voturile aseară? Probabil că nu. Proiectele de "modernizare" din cartiere au fost un real esec. Primăria și-a dat avize singura pentru a tăia cat mai multi copaci sănătoși ca să pună cică gazon. Gazonul a fost pus doar pe strada unde este sediul PNL. Fodor a menționat în campania sa că a scăpat de bălării, rog sa mai vina prin cartiere o data pe luna, sa vadă iarba crescuta de 1 m. Iarba nu se tunde doar înainte de campania electorală sau o data la 2 luni ...Acum cu proiectul de modernizare sunt mai multe bălării ca înainte și mai puțini copaci. În parc lângă bănci, nu au plantat copaci, ca să nu se murdărească băncile si să nu avem umbra când stăm pe banca. Probabil ne zic indirect "ia mai stați acasă". Uneori am impresia că acești maimuțoi care ne conduc, nu stau în oraș cu noi, trăiesc într-o lume paralelă. Ei nu au nevoie de parcuri, de spatii verzi, de spitale în oraș, doar sărăntocii. Ei merg la Dubai, in Elveția, Austria..
Raspunde

Altu sibianu

Acum 1 an

Așa e, nu stau cu voi în oraș. Stau în Sibiu, nu în Călărași.
Raspunde

@un sibian

Acum 1 an

Nu mai dati vina pe alții cu înnumăratul voturilor și lăsați conspiratiile... Mai întrebați și voi pe unul altul cu ce au votat și o sa va convingeți ca asta e rezultatul... Bun pentru unii, rău pentru altii dar nu putea sa fie bun pentru toți ca trebuiau vreo 10 primari :)
Raspunde

Bambolero

Acum 1 an

Ia cheamă-l, mincinosule, pe deleanu să facă poze la iarba de 1 metru
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus