Noul an de studii în învățământul superior sibian aduce nu numai taxe de școlarizare mai mari, dar și taxe administrative actualizate – unele în creștere, dar și câteva în minus, cel puțin pe hârtie. Ne referim de data aceasta la taxele de cazare în căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), dar și la cele pe care studentul trebuie să le achite la diferite etape ale studiului.
La ultima ședință a Senatului ULBS au fost adoptate taxele administrative, tarifele de cazare în căminele studențești ale universității, dar și cele de la cantina ULBS, care vor fi valabile pentru anul universitar 2024-2025. Majoritatea acestora sunt mai mari decât până acum. Decizia este însoțită de nota de fundamentare transmisă de Direcția generală administrativă a instituției, în care, la fel ca în cazul taxelor de școlarizare, sunt menționate aceleași argumente. Astfel, se face referire la „creșterea semnificativă a prețurilor și tarifelor la bunuri și servicii”, la „majorarea salariilor personalului auxiliar și nedidactic pe fondul creșterii salariului minim pe economie”, precum și la „creșterea volumului investițiilor pentru reabilitarea infrastructurii universității, inclusiv pentru reabilitarea căminelor studențești, în vederea creării unor condiții optime de studiu și de cazare”.
Citește și: Inflația lovește educația: ULBS a crescut taxele la toate programele și la toate formele de învățământ
În primul rând, este de menționat că taxa de înmatriculare crește cu 5 lei, de la 25 la 30 de lei, cea de reexaminare – cu 10 lei, de la 40 la 50 de lei, iar cea de admitere la toate programele de licență și master – cu 50 de lei, de la 150 la 200 sau de la 300 la 350 pentru Medicină la programele în limba română, respectiv de la 500 la 750 pentru limba engleză.
A crescut și taxa pentru înscrierea la examenul de admitere la doctorat (de la 400 la 500 de lei), în timp pentru cei care vor susține teza de abilitare a fost stabilită o taxă de 8.000 de lei, față de 7.000 de lei cât a fost până acum.
O altă diferență majoră față de taxa de anul trecut este în cazul celor care vor opta pentru prelungirea anuală a studiilor universitare de doctorat – de la 500 la 2.000 de lei.
Cu 100 de lei a fost crescută taxa pentru susținerea examenelor de licență/disertație (500 lei), iar cu 2.000 de lei cea de susținere a tezei de doctorat (7.000 lei).
Participarea la concursurile pentru posturile didactice a devenit și ea mai scumpă: 200 de lei (față de 150) pentru pozițiile de asistent universitar și lector universitar/șef de lucrări, respectiv 700 de lei (față de 500) pentru pozițiile de conferențiar universitar și profesor universitar.
Se dublează taxa pentru eliberarea duplicatului actului de studii universitare, ajungând la 200 de lei, iar studenții care vin cu mașina la Sibiu trebuie să știe că s-a majorat și taxa de parcare la căminele 1, 2 și 3 – de la 60 de lei la 80 de lei/lună; iar la Căminul Academica – de la 100 lei la 120 lei/lună.
Rămân neschimbate taxele pentru examinarea și eliberarea certificatului de competență lingvistică – 100 lei (pentru absolvenții ULBS și pentru studenți în vederea angajării), 200 lei (pentru persoanele din afara ULBS) - , pentru închiriere de cabinete individuale de lucru (5 lei/zi sau 20 lei/săptămână), de penalizare pentru nerestituirea la termen a publicațiilor împrumutate de utilizatori (50 de bani/zi/publicație) etc.
Patru taxe noi la ULBS
Totodată, în lista taxelor administrative ale ULBS au fost incluse patru taxe noi, față de lista taxelor din anul care s-a încheiat. Este vorba despre taxa de prelucrare a dosarului pentru înscriere la rezidențiat CPV (se are în vedere cetățenii străini din țările UE care studiază pe cont propriu valutar – n.n.), taxa de înscriere la examenul de admitere pentru studenții din țările non-UE care studiază pe CPV – ambele 750 lei; taxa de analiză a dosarului de mobilitate academică definitivă la ULBS – 500 lei; precum și taxa pentru examenul de diferență, stabilit de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, ca măsură compensatorie în vederea recunoașterii și echivalării studiilor efectuate în străinătate – aceasta se va calcula la nivelul cuantumului taxei pentru refacerea materiei pe credite transferabile, corespunzător taxelor în valută aprobate.
Se scumpește și cazarea în cămine
În acest an tinerii care vor alege să studieze la Sibiu și vor opta pentru un loc de cazare în căminele universității, vor achita mai mult pentru un pat. Spre exemplu, cei cazați într-o cameră cu trei sau patru locuri vor plăti între 300 și 440 de lei, față de 235-350 lei. Un pat într-o cameră cu două locuri, inclusiv la mansardă, costă între 390 și 500 de lei, față de 310-410 lei. Prețurile sunt în funcție de cămin, cele mai scumpe locuri fiind în Căminul 6, Căminul 7 și Căminul Academica. Ultimul pune la dispoziție garsoniere pentru 1 sau 2 persoane 1.100 lei și 1.200 lei față de 980 lei, respectiv 1.080 lei; precum și apartamente de 2, 3 sau 4 persoane, unde tarifele sunt între 1.200 și 1.800 lei, în creștere cu 120 de lei față de anul precedent.
Căminele care pun la dispoziție camere pentru o persoană sunt nr. 3 (700 lei pentru studenții la buget, 800 lei pentru cei cu taxă și 950 lei pentru CPV) și nr. 7 (600 lei pentru studenții la buget, 700 lei pentru cei cu taxă și 850 lei pentru CPV).
Meniul zilei, mai scump cu 2 lei: dar doar pentru studenți
Hotărârea Senatului ULBS are în vedere și tarifele la cantina studențească de pe Bulevardul Victoriei, acolo unde tinerii pot lua prânzul la prețuri decente, în comparație cu prețurile din restaurante. După cum era de așteptat, inflația și creșterea prețurilor a pătruns și în bucătăria cantinei ULBS, astfel că și în acest caz diferența este căutată să fie acoperită tot din contul studenților.
Meniul zilei a fost crescut de la 18 la 20 de lei, însă doar pentru studenți. Pentru angajații universității prețul rămâne același – maxim 20 de lei. În ceea ce privește diferitele tipuri de preparate, tarifele acestora a fost crescut fie cu 50 de bani, fie cu câțiva lei. Spre exemplu, o porție de ciorbă/supă va fi de maxim 10 lei, față de 8 lei; garniturile nu vor depăși 7 lei, față de 6 ei; iar preparatele la grătar vor ajunge la 18 lei, față de 14 lei. Pește rămâne cel mai scump preparat, fiind stabilit intervalul de 10-30 de lei față de 9-25 lei.
Se scumpește și mămăliga sau produsele din paste făinoase, pentru care au fost stabilite prețuri de 7-9 lei, față de 1-7 lei, precum și băuturile nealcoolice, cafeaua, ceaiul – 7,50 lei maxim (față de 6,50 lei).
În schimb, rămân la fel tarifele pentru produsele de patiserie (maxim 6,50 lei) și preparatele prăjite – între 7,5 și 10,5 lei.
Murăturile sunt singurele pentru care a fost stabilit un plafon mai mic – maxim 3 lei față de 5,5 lei până acum.
Lista tuturor taxelor poate fi consultată aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4256
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cibi
Acum 1 oră
Mora
Acum 1 oră
Sibianul comentator
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Q