La două zile după întâlnirea cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev și la patru zile de la preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către Ungaria, premierul de la Budapesta, Viktor Orban, va vizita Moscova. Acesta va ajunge în capitala rusă pe 5 iulie și se va întâlni cu Vladimir Putin, potrivit unei surse guvernamentale ungare, citată de Radio Europa Liberă.
Orban urmează să fie însoțit în călătoria sa de ministrul maghiar de externe, Peter Szijjártó.
Într-o postare pe platforma X, la scurt timp după apariția acestei informații în presa internațională, președintele Consiliului European, Charles Michel, a scris că țara care deține președinția rotativă a UE nu are autoritatea de a negocia cu Federația Rusă în numele UE.
„Poziția Consiliului European este clară: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nu pot exista negocieri fără participarea Ucrainei”, a scris Michel.
Nici Ungaria, nici Rusia nu au anunțat oficial vizita.
Pe 2 iulie, Viktor Orban a vizitat Kievul pentru prima dată de la începutul războiului. Acolo s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, pe care l-a îndemnat să ia în considerare o încetare a focului și începerea negocierilor de pace cu Rusia. Șeful guvernului ungar și-a explicat propunerea spunând că războiul din Ucraina afectează securitatea Europei. Orban a remarcat că apreciază inițiativele lui Zelenski care vizează atingerea păcii, dar crede că implementarea lor va dura mult timp. „Așa că l-am rugat pe domnul președinte să se gândească dacă ar fi posibil să se facă ceva puțin diferit: să oprească focul și apoi să negocieze cu Rusia, pentru că o încetare a focului ar accelera ritmul acestor negocieri”, a spus Orban.
Despre vizita sa la Kiev premierul ungar a postat un clip pe platforma X, pe care l-a întitulat „Drumul spre Kiev. O vizită pentru pace”:
The road to #Kyiv. A trip for #peace. pic.twitter.com/nWFf0g86EJ
— Orbán Viktor (@PM_ViktorOrban) July 3, 2024
Orban este unul dintre puținii lideri occidentali care s-au întâlnit cu Putin de la începutul războiului. De asemenea, premierul ungar a susținut în repetate rânduri continuarea cooperării dintre Uniunea Europeană și Rusia și a criticat alocarea asistenței militare Ucrainei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: viktor orban pleaca la moscova
Vizualizari: 1071
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ion
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Badescu Constantin
Acum 7 ore
Fake
Acum 7 ore
R