Luni,
27.10.2025
Cer Senin
Acum
11°C

Ce facem în weekend? Classics for Pleasure, picnic și plimbări în jurul Sibiului, Feeric Fashion Week, artă la mocăniță

Ce facem în weekend? Classics for Pleasure, picnic și plimbări în jurul Sibiului, Feeric Fashion Week, artă la mocăniță

Weekend-ul acesta avem parte de mai multe evenimente la care putem participa atât în Sibiu, cât și în jurul orașului. Filmele de la CineGold, picnic și plimbări în Șeica Mică sau Ziua porților deschise la plantația de afine din Poplaca sunt doar câteva dintre activitățile acestui weekend.

Pizza by Tango

La „Pizza by Tango” puteți savura o pizza caldă și aromată alături de cei dragi. Puteți să vă creați pizza exact așa cum vă place – cu de toate, în combinații inedite, de post, alături de un tiramisu delicios ca desert. Puteți savura pizza preferată pe terasa de la Tango  sau o puteți comanda direct acasă, cu livrare gratuită.

Filmele de la CineGold

În acest sfârșit de săptămână, sunteți invitați la CineGOLD pentru a vedea cele mai noi filme apărute. „Arca lui Noe: Aventuri Soricesti”, „Trimite-mă la lună”, „Nedoriții. Blocul 5 Nu Se Predă” sau „Tornade” sunt doar câteva dintre filmele pe care le puteți viziona în acest sfârșit de săptămână la CineGOLD. Programul complet pentru weekend îl găsiți aici.

Generația de Aur la Muzeul Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal anunță că expoziția „Generația de Aur” va fi deschisă vineri, 19 iulie, la Muzeul de Istorie Casa Altemberger, de la ora 12. 

Expoziția deschisă în premieră la Sibiu prezintă ghete de fotbal din anii 1960, minge de fotbal din 1960, placheta Federația Română de Fotbal cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal SUA, diferite echipamente semnate olograf de Gheorghe Hagi, Florin Prunea, Ioan Lupescu, Gheorghe Popescu, Dorinel Munteanu, Bogdan Stelea”, transmit cei de la Muzeul Național Brukenthal într-o postare pe pagina de facebook a instituției.

Detalii aici. 

Feeric Fashion Week 

Feeric Fashion Week are loc între 17 și 21 iulie și aduce la Sibiu personalități marcante din industrie și oferă o platformă esențială atât designerilor consacrați, cât și noii generații de creatori.

Ziua de sâmbătă va culmina cu Gala Feeric în Piața Huet, unde vor avea loc prezentări de colecții ale designerilor români și internaționali, momente artistice și ceremonii de decernare de premii și burse de studiu.

Gala va începe la ora 21. Înaintea galei, evenimentul „Acasă, la origini” va oferi o incursiune emoționantă în moștenirile culturale și identitatea noastră.

Classics for Pleasure

Asociația Elite Art anunță organizarea celei de-a XIV-a ediții a festivalului „Classics for Pleasure”, desfășurată în perioada 17 – 21 iulie. Ediția de anul acesta, intitulată „Unity in Harmony”, celebrează muzica clasică și unitatea prin armonie, aducând împreună artiști de renume internațional și pasionați de muzică din întreaga țară, pentru a împărtăși frumusețea și profunzimea muzicii clasice, într-un cadru cu o bogată istorie culturală.

Festivalul va debuta cu un concert extraordinar, „Healing Harmonies”, susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-l ca solist pe Andrei Ioniță, unul dintre cei mai titrați violonceliști din lume. Evenimentul, desfășurat în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, include compoziții din muzica clasică și este adresat medicilor din Sibiu și împrejurimi, ca recunoaștere a muncii și dedicării lor.

Vineri, 19 iulie, festivalul continuă cu concertul „Harmony Fusion”, susținut de Marin Cazacu și ansamblul de cameră Violoncellissimo. Programul artistic va cuprinde piese din epoca clasică a muzicii, cât și interpretări moderne de rock, pop și heavy metal.

„Harmony in Grace” va avea loc pe 20 iulie și va fi susținut de Athenaeum Chamber Orchestra, condusă de Rafael Butaru, concertmaestrul Filarmonicii George Enescu din București. Concertul va oferi un repertoriu variat, reflectând conceptul muzicii clasice ca forță unificatoare în societatea civilă.

Festivalul se va încheia pe 21 iulie cu „Proms of Delight – Unity in Harmony”, un format conceput de Elite Art în 2003. Baritonul Florin Estefan și tenorul Eusebiu Huțan, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, bandoneonistul invitat Gabriele Corsaro și pianistul Ovidiu Lup, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, vor evoca atmosfera caldă și emoționantă a serilor italiene. „Vivo per lei”, „Caruso” și „Parla più piano” sunt doar câteva dintre piesele celebre ale clasicilor italieni, pe care artiștii le vor interpreta cu o expresivitate deosebită.

Burduf Challenge

În 20 iulie e cam gata vremea cositului și coboară primii burdufi cu brânză din Munții Lotrului. Burduful de munte e și premiul tradițional al concursului nostru de alergare așa că asigurăm cea mai bună brânză din an.

„În 20 iulie vă așteptăm la Râu Sadului. De la ora 10:00 alergăm să promovăm peisajul cultural montan, produsele locale și tradițiile din jurul transhumanței. Vă așteptăm la un concurs de trail pe plaiurile Cindrelului, la un brunch în grădină cu specialități locale și atelierele micilor meșteșugari locali”, transmit organizatorii evenimentului.  

Ziua porților deschise la plantația de afine de la Poplaca 

Weekendul 19-21 iulie, între orele 9 - 20, sibienii sunt așteptați la Ziua Porților deschise pentru a vedea cum arată plantația, cum cresc fructele și pentru a culege afine.

25 de lei este kilogramul de afine pentru fructele culese de clienți, 30 de lei kilogramul de afine gata culese, 27 de lei kilogramul de afine la comenzi de 10 kg, 13 lei siropul de soc, 16 lei gemul de afine/caise / fructe de pădure / căpșuni.

Copiii primesc gratuit o caserolă de afine culese de ei, de 150 de grame. Pentru detalii puteți contacta telefonic numărul de telefon 0724 800 558.

Detalii aici. 

Artă la Mocăniță

Acest eveniment artistic își propune să pună în valoare patrimoniul cultural al Mocăniței prin activități artistice, proiecte de artă stradală, expoziții și workshop-uri interactive.

Proiectul presupune o pictură murală într-una din gările Mocăniței și pictarea unui container de scule, cu scopul de a pune în valoare frumusețea zonei și de a oferi vitalitate spațiilor Mocăniței. Totodată prin acest proiect vom oferi și o platformă artiștilor locali și tinerilor talentați pentru a-și exprima creativitatea!

 Ateliere:

- Pictură pe lemn și ipsos - Decorațiuni trenuleț;

- Pictează-ți propriul tablou pe pânză;

- Atelier de reciclare creativă;

- Pictură eco-friendly pe plase de bumbac.

 Mai multe detalii aici

 

Evadare de la oraș și căldură, în weekend: plimbări în natură, picnic și ateliere meșteșugărești la Șeica Mică, toate gratis

Grupul de acțiune locală Podișul Mediașului invită sibienii și turiștii să participe sâmbătă și duminică, 20 și 21 iulie, între orele 16 și 20, la mai multe ateliere gratuite care vor avea loc în curtea Bisericii Fortificate din Șeica Mică.

Detalii aici.

Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale

Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectorarul Școlar Județean Sibiu organizează faza națională a concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, eveniment ajuns la ediția XXVII-a. Evenimentul va avea loc în perioada: 17 iulie– 21 iulie 2024

Condiţii de participare:

Pot participa copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.

Observație: elevii din învățământul primar vor putea participa la faza județeană în afara concursului, ca o formă de promovare a culturii populare la școlarii mici, și vor fi premiați doar de către Complexul Naţional Muzeal ASTRA.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus