Numărul turiștilor care vizitează lacurile de la Ocna Sibiului a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, arată reprezentanții complexului.
Potrivit acestora, 2000 de persoane ajung să-și facă baie în lacurile sărate, iar 10% dintre acestea sunt copii.
„A crescut numărul față de anul trecut când lunile mai, iunie și iulie am avut ploi. Este o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Sâmbătă și duminică am avut 6.000 de persoane. Media zilnică este de 2000 de persoane. Sunt cazați la pensiuni în concedii și vin la noi. Dacă avem 2000 de adulți pe zi, undeva la 10% sunt sub 18 ani”, transmit reprezentanții complexului.
Prețuri
Din 8 iunie până în 1 septembrie se va reveni la prețurile specifice sezonului de vară. Astfel, între orele 7-18, un adult va plăti 40 de lei, copiii cu vârsta mai mare de 10 ani vor plăti 20 lei, copiii sub 10 ani au acces gratuit, iar parcarea costă 10 lei. Între orele 18-20, un bilet pentru adult va costa 20 de lei, parcarea rămâne 10 de lei, iar copiii vor avea acces gratuit indiferent de vârsta pe care o au.
În perioada 2-29 septembrie, prețurile vor scădea. Astfel, între orele 7-18, un adult va plăti 30 de lei, copiii cu vârsta mai mare de 10 ani vor plăti 15 lei, copiii sub 10 ani au acces gratuit, iar parcarea costă 10 lei. Între orele 18-20, un bilet pentru adult va costa 15 de lei, parcarea rămâne 10 de lei, iar copiii vor avea acces gratuit indiferent de vârsta pe care o au.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 8209
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 2 ore
Hermannstadt