Asociația Comunelor din România implementează în perioada 1 iulie 2024 – 15 decembrie 2024 proiectul intitulat „ÎNFRĂȚIRILE – un instrument de dezvoltare locală”, co-finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul grantului REALISE 2024 (Restore, Engage, Act Local – Inclusive, Sustainable Europe), sub coordonarea Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa (CEMR). La eveniment a fost prezent și Președintele Filialei Județene Sibiu a Acor, Valentin Ivan.
Scopul proiectului este consolidarea rolului cooperării în activitățile de înfrățire la nivelul comunelor din România și promovarea schimbului de bune practici între autoritățile locale din România și cele din alte state.
Astfel, în cadrul acestui proiect, Asociația Comunelor din România își propune:
- Realizarea unei baze de date privind înfrățirile existente dintre comunele din România și autoritățile publice locale din alte state;
- Organizarea unei sesiuni de informare cu privire la activitățile de înfrățire;
- Organizarea unui eveniment transnațional bazat pe schimbul de bune practici între o comună membră ACoR și o autoritate publică locală din Ungaria;
- Semnarea unui acord de înfrățire între o comună membră ACoR și o autoritate publică locală, membră a Asociației Naționale de Autorități Locale din Ungaria.
În data de 10 iulie 2024, în cadrul ședinței extraordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România, organizată în stațiunea Jupiter, județul Constanța, a avut loc Sesiunea de informare cu privire la activitățile de înfrățire, unde au participat peste 100 de primari ai comunelor din România, 3 reprezentanți ai autorităților publice locale din Ucraina și un reprezentant al autorităților publice locale din Republica Moldova.
Activitățile proiectului „ÎNFRĂȚIRILE – un instrument de dezvoltare locală”, au fost prezentate de către Alexandra-Mihaela ȘERBAN, asistent înfrățiri în cadrul proiectului.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: acor românia , acor sibiu , ACOR
Vizualizari: 1183


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
@Marti
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
George
Acum 8 ore
Vivi Dragan
Acum 8 ore
HBomb