Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce, beat fiind a distrus mai multe părți din casă cu un topor și-a amenințat soția cu moartea și, ulterior a încălcat un ordin de protecție provizoriu.
Totul a început joi, 1 august, în jurul orei 17.00, atunci când polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict între doi soți, în localitatea Slimnic.
Polițiștii au intervenit și au constatat că, la aceeași dată, în jurul orei 16.45, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Slimnic, aflându-se sub influența alcoolului și având asupra sa un topor, ar fi distrus poarta de acces în imobilul unde locuia provizoriu soția sa, ar fi distrus apoi ușa de acces și un geam ale imobilului, după care i-ar fi adresat femeii amenințări cu moartea.
„În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa integrității fizice a femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 50 de metri”, transmit polițiștii.
Mai târziu, în jurul orei 20.30, bărbatul ar fi revenit în curtea imobilului, încălcând astfel măsurile dispuse.
„În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, amenințare, respectiv încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse”, mai spun polițiștii.
În urma acestor evenimente bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Sursa foto: depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: violentte in familie , ordin de protectie incalcat , barbat din slimnic retinut , violente in slimnic , Poliţia Şelimbăr
Vizualizari: 922


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
O
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Claudiu
Acum 1 oră
CA