Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
8°C

Fizioterapeut și muzician: povestea lui Horst, medieșean stabilit în Germania de 35 de ani. „Pentru ceva ce iese din suflet îți găsești timp”

Fizioterapeut și muzician: povestea lui Horst, medieșean stabilit în Germania de 35 de ani. „Pentru ceva ce iese din suflet îți găsești timp”

Bernd Horst Brantsch are 55 de ani, iar de 35 de ani este stabilit în Germania. El provine dintr-o familie de sași din Mediaș. Deși trăiește într-o țară străină, Horst păstrează legăturile cu România și cu prietenii din Mediaș, orașul natal. Pe lângă meseria de fizioterapeut pe care o are, el se dedică și pasiunii sale pentru muzică. A lansat deja cinci albume cu câte 11 piese fiecare, iar planurile nu se opresc aici. Despre viața sa în Germania, despre muzică, despre proiecte, dar și despre planurile sale am povestit cu Horst la finalul săptămânii trecute.

De la Sibiu, în Germania

În urmă cu 35 de ani, Horst părăsea Mediașul pentru a fi alături de familia lui, de naționalitate germană care își dorea să se reunească în Germania. A făcut cursurile liceului la Mediaș, iar apoi s-a specializat în fizioterapie în Germania. Așa începe povestea sa.

„Atunci când m-am născut eu, părinții mei au înaintat formulare să plece în Germania pentru că membrii familiei noastre erau deja în Germania și voiau să fim toți în același loc. Am așteptat 20 de ani până ne-a dat voie statul român să plecăm. Între timp, făcusem liceul la Mediaș și armata în București. În august 1989, cu puțin timp înainte de Revolutie, am plecat cu toată  familia în Germania și ne-am stabilit acolo.

Apoi, am studiat fizioterapia în Germania și am un cabinet particular acolo de 22 de ani. Înainte, am lucrat în diverse spitale și centre de reabilitare, dar și într-un cabinet particular deținut de altcineva. Mi-am dorit foarte mult să capăt experiență în acest domeniu. De aceea am folosit primii ani pentru cursuri suplimentare de osteopatie, medicină chinezească și homeopatie”, a povestit acesta pentru Turnul Sfatului.

A purtat cu el tot timpul pasiunea pentru muzică

Deși profesa ca fizioterapeut, în sufletul său mereu a existat și dragostea pentru muzică. Legătura dintre Horst și muzică a început de când avea 14 ani. Era un obicei ca la el în familie să se cânte, iar părinții lui i-au pus în mână, la acele vremuri, o trompetă. Horst, însă, era pasionat de chitară, pe care și-a și cumpărat-o chiar cu banii strânși de el.

„La noi în familie se cânta foarte mult, nu neapărat doar cu instrumente, cât si vocal. Așa am crescut, bunicul era la fanfară, tata cânta la acordeon și la muzicuță. Aveam o trompetă în casă și mama mi-a zis să iau trompeta și să merg la fanfară. M-am dus de vreo două - trei ori, dar mi-am dat seama că eu nu voiam acest lucru. Eu voiam să învăț să cânt la chitară. M-am ambiționat, am adunat bani și mi-am cumpărat o chitară.

Am învățat singur tot ceea ce știu. Aud melodia, caut acordurile și pe urmă cânt. Când compun, la fel, am melodia în cap, caut acordurile care se potrivesc și apoi cânt. Vine natural, din interior, muzica mea vine din suflet, nu cânt dupa note”, a detaliat emoționat Horst.

În pandemie a dus pasiunea pentru muzică la un alt nivel

La început, sibianul a cântat cover-uri în limba engleză, germană și română într-o formație, dar nu a fost de ajuns. Și-a dat seama că vrea să facă propriile sale cântece.

„Am făcut pe atunci trei cântece, le-am pus deoparte, 20 de ani în Germania nu am mai avut timp să mă dedic muzicii. În timpul pandemiei, însă, în anul 2020, ceea ce s-a întâmplat în toată lumea m-a supărat atât de tare, am fost atât de agitat și a fost cumva un imbold să mă apuc de muzică. M-am gândit în ce fel să-mi exprim trăirile și am început să compun. Am decis să o fac prin muzică. Am început cu un album de muzică rock, în engleză, ca să ajung la cât mai multă lume. A fost un album despre noi, oamenii”, a spus Horst despre primul său album pe care l-a numit „About us”.

Șapte albume cu 11 piese fiecare

Pasiunea lui pentru muzică nu se putea opri la un singur album pentru că ideile curgeau una după alta. Astfel, au urmat alte șase albume, fiecare cu câte o poveste.

„Am făcut primul album, iar în timp ce lucram la el deja mi-au venit idei noi pentru următoarele. M-au ajutat și schițele din trecut. Le-am luat și am construit ceva din ele. Am făcut totul, voce, linie melodică și text.

Le-am compus pe toate, dar îmi doream să fac CD-uri și atunci am căutat pe cineva care să mă ajute să fac un album. Am găsit un partener cu un studio în Germania și m-a îndrumat către cineva care să mă ajute. Am făcut primul cântec să vedem dacă ne potrivim, dacă avem aceași conexiune. El a făcut tobe și pian, eu chitară și a mai adus încă un chitarist profesionist. Am rămas cuplul acesta care se îmbină perfect și am făcut toate cele șapte albume în această formulă”, a mai explicat el.

„Pentru ceva ce iese din suflet îți găsești timp”

Primul album al lui Horst este în limba engleză, al doilea are stilul pop rock și conține melodii în limba germană, al treilea album conține piese în limba engleză, stil country, al patrulea și al cincilea album conțin piese în limba germană și italiană, al șaselea album este în germană și italiană. În cel de-al șaptelea, pe lângă piesele în engleză și italiană, Horst a compus și cinci cântece în limba română.

„Pentru ceva ce iese din suflet îți găsești timp. Mă trezesc dimineața ca să compun, beau cafeaua, cânt și compun. Sfârșitul săptămânii și serile le dedic tot pentru compus. Este ceva care îmi dă energie, nu este timp pierdut, este timp câștigat.

Piesele sunt în general despre noi, oamenii, despre ce ne preocupă, despre dragoste si iubire. Ca fizioterapeut am avut până acum 40.000 de oameni în mâna mea, au fost sute de mii de terapii. Încep să îi cunoști, să le cunoști realitatea, modul de gândire. Îți dai seama cum gândește lumea, pentru mine este ca un fel de puzzle și cu cât vorbesc cu mai mulți oameni cu atât e mai clar pentru mine cum funcționăm, ce facem noi ca oameni”, a mai spus acesta.

Trupa Holograf a fost formația românească preferată de Horst încă din adolescență, iar într-una dintre piesele lor aceștia cântă despre faptul că oamenii sunt făcuți pentru iubire. Viața este surprinzătoare și nici pentru Horst nu face vreo excepție. Aflat în vacanța de vară din acest an în România împreună cu tatăl și fiul lui, acesta se îndragostește fulgerător de iubita lui din Alba Iulia. Ei trăiesc în prezent o  frumoasă poveste de dragoste  parcă desprinsă din filme,  iar în melodiile lui el cântă despre o astfel de iubire, pe care a așteptat-o toată viața.

Planuri pentru viitorul apropiat

Horst este deschis pentru lucruri noi în viitorul apropiat. Nu exclude chiar și o reîntoarcere în țara natală. El ia viața așa cum vine și îmbină în mod armonios meseria de fizioterapeut cu muzica pe care o face.

În videoclipul „Tief” ultimul lansat, ce înseamnă „ Adânc”, Horst cântă despre locul de naștere, fiind locul unde îți rămân rădăcinile și inima pentru totdeauna. „Acasă ești unde te-ai născut”, așa simte Horst. Această melodie este dedicată tuturor românilor din străinatate care simt la fel și are un mesaj adânc.

„Sunt deschis pentru orice vine în viitor. Am lucrat cu atâția oameni deja până acum. Muzica mă încarcă, este un echilibru, dacă la lucru să zicem că îmi consum energia, muzica este cea care îmi oferă acea energie de care am nevoie. Este un echilibru care se creează între cele două, ca un fel de balans”, a concluzionat acesta.

Albumul șașă și un cântec de Crăciun apar la sfârșitul anului acesta 2024, iar albumul șapte cu cantece în limba română în primavara lui 2025.

Activitatea muzicală a lui Horst poate fi urmărită pe pagina sa de youtube, pe pagina de facebook, dar și scanând următorul cod QR.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 12 luni

Pentru migranti tot munca e baza. Membrii trupei Phoenix au dat chix in Germania. n-au avut succesul formatiei Boney M, asa cum credeau cand au parasit Romania.
Raspunde

Emil

Acum 12 luni

Cenzura si dezinformara este meniul casei...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus