Arhitecții din Sibiu și Vâlcea organizează periodic în județ un tur la case vechi, unele de peste 100 de ani, modernizate după cele mai moderne standarde. Ideea lor este de a promova bune practici, astfel încât cei care se gândesc să investească într-o casă veche, să știe că o poate face și bine.
Explică asta Diana Constantinescu, arhitect în Sibiu, coordonator al proiectului ”Case deschise” în județele Sibiu și Vâlcea.
”Știm foarte bine că Sibiul se bucură de un mediu rural constructiv, avem aici zona Mărginimii și zona locuințelor săsești, multe case aflate acum în paragină. Noi ne-am propus ca prin acest proiect, publicul larg să intre în contact cu o renovare reușită, o extindere făcută ca la carte, coerent. Noi suntem de părere că dacă dai un exemplu bun, poți să educi, le poți arăta și altora cum se poate face un lucru potrivit. Nu cu termopan, cum vedem în 90 la sută din cazuri”, spune arhitectul.
Diana Constantinescu spune că oricine poate participa la ”excursiile” în județ, pentru a vedea vechile case, readuse la lumină printr-o perspectivă modernă.
”Proiectul nostru este adresat publicului larg, ne dorim să vină oameni care nu sunt arhitecți, însă este evident că pot veni și ei, dar pentru noi e foarte important să vină oameni de rând, care poate vor să facă ceva în acest sens, să vadă niște exemple bune. Ca să reabilitezi o casă veche trebuie să știi în primul rând ce merită păstrat. De cele mai multe ori, ce există în aceste imobile nu mai corespunde nevoilor, astfel că trebuie inventat ceva. De regulă cele mai multe imobile sunt convertite în pensiuni și se merge pe extindere și compartimentări adecvate acestui tip de structuri.
Noi vrem să arătăm cum se poate reutiliza ceva ce există, și nu s-a dat nimic jos. Și cum sunt reutilizate clădirile existente”, spune Diana Constantinescu.
Arhitectul susține că deocamdată la vizionările din județ participă sibieni, în marea majoritate, prea puțini sunt cei care vin din afara județului.
”Noi suntem acum la a doua ediție, nu suntem așa de cunoscuți în țară, încât să vină persoane din București sau din alte zone ale țării. Acest proiect este realizat de Ordinul Arhitecților din România Filiala Sibiu - Vâlcea, aici vin în general oameni din Sibiu. Poate cu niște mici excepții ajung oameni din alte zone ale țării.
Suntem la început și pe partea de promovare nu am ajuns mai departe de județ”, spune arhitectul.
Întrebată dacă e mai bine să construiești de la zero ceva nou sau să reabilitezi ceva vechi, arhitecta e fermă: mai bine vechi, dacă mai ai ce.
”Mare parte din aceste case sunt mult mai bine făcute decât o fac muncitorii din ziua de azi. Cei care lucrează acum parcă nu mai știu așa bine meseria”, spune arhitectul.
”Șura, aflată într-o stare avansată de degradare și insalubritate, a fost demontată și reconstruită...”
Duminică, e organizat un tur la Copșa Mare, pentru a vedea ”casa galbenă”.
”Gospodăria face parte dintr-un ansamblu turistic compus din gospodării țărănești similare aflate în același sat, care au fost sau urmează a fi transformate în spații de cazare. Întreg ansamblul dorește să ofere confortul modern într-o atmosferă rurală”, se precizează în prezentare.
Din vechea casă, șura a devenit loc de luat masă, iar ”casa de la stradă” sunt acum spații de cazare.
”S-a dorit amenajarea caselor de la stradă (casa și bucătăria de vară) ca spații de cazare, iar a șurii ca punct de alimentație publică destinată deservirii întregului ansamblu. Cele două corpuri cu vedere la stradă au fost reabilitate și transformate în spații de cazare. Anexele dispuse în lungul parcelei au fost reabilitate pentru a deveni spațiu de loisir pentru oaspeți, spațiu tehnic, depozitare lemne și toaletă. Șura, aflată într-o stare avansată de degradare și insalubritate, a fost demontată și reconstruită, reutilizând piesele de lemn ale structurii care au putut fi recuperate. Imaginea exterioară s-a păstrat în mare măsură, respectând suprafețele plin-gol (opac-transparent)”, se precizează în prezentarea evenimentului.
Sursa foto: Facebook / Case deschise
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cum arata casele vechi moderni , case vechi in sibiu , case vechi modernizate , case vechi , case in sibiu , Sibiu
Vizualizari: 5388
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Cornel Sibianul
Acum 8 ore
Ada
Acum 8 ore
Ioan Rotar
Acum 9 ore
Rotar
Acum 10 ore
EVREU