Campionatului Național de Slam Poetry, un eveniment unic care promite să aducă pe scenă cei mai talentați artiști de spoken word din România va avea loc pe 2 noiembrie la Teatrul Gong din Sibiu. Evenimentul este organizat de Asociația Corpul Poetic și va reprezenta o experiență intensă și captivantă pentru toți participanții.
„Slam poetry, un gen de poezie performativă, îmbină profunzimea textului scris cu energia și carisma interpretării live. Această formă artistică puternică reușește să abordeze teme sociale și civice, deseori într-un stil plin de gravitate sau umor. Campionatul Național de Slam Poetry nu doar că va aduce laolaltă cele mai vibrante voci ale scenei de poezie performativă din țară, dar va și deschide porțile către scena europeană: câștigătorul finalei din Sibiu va reprezenta România la Campionatul European din Slovacia, în luna decembrie”, transmit organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.
Până la marea finală, pasionații de slam poetry din patru orașe renumite pentru comunitățile lor artistice - Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca și București - vor avea ocazia să participe la etapele de calificare locale. Primele două locuri din fiecare oraș vor ajunge la semifinala de la Sibiu, acolo unde cele mai bune interpretări vor fi premiate și susținute de un public pe măsură.
„Suntem extrem de entuziasmate să organizăm acest eveniment, care nu doar că promovează poezia performativă în România, dar le oferă artiștilor locali șansa de a evolua pe o scenă internațională," declară organizatoarele evenimentului. Slam poetry este o formă de exprimare extrem de profundă, ce aduce împreună energia cuvintelor și emoția interpretării live. Este un spectacol dedicat celor care iubesc poezia, dar și celor care sunt curioși să descopere o nouă dimensiune a sa”, arată organizatoarele evenimentului Sandy Stancu și Diana Duțu.
Evenimentul de la Sibiu va găzdui nu doar semifinala și finala națională, dar și performance-uri ale unor invitați de renume internațional, din Franța și SUA. Aceasta este o oportunitate unică de a experimenta atât talentul local, cât și perspectiva globală asupra artei slam poetry.
Evenimentul este dedicat persoanelor peste 16 ani, iar bilete sunt disponibile pe iro, cu opțiunea Early Bird (discount limitat).
Despre Asociația Corpul Poetic
Asociația Corpul Poetic este dedicată promovării și susținerii artei performative și a comunității de artiști spoken word din România. Prin organizarea de evenimente culturale și educaționale, Asociația creează spații în care cuvintele prind viață și oferă ocazia publicului de a se conecta profund cu poezia contemporană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1338
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Ada
Acum 4 ore
Ioan Rotar
Acum 5 ore
Rotar
Acum 6 ore
EVREU