Asociația Mai Mult Verde anunță amplasarea unui nou baraj împotriva PET-urilor și a plasticului pe râul Cibin, în aval de orașul Tălmaciu. Primul baraj de acest gen funcționează deja de aproape un an în Turnișor, în municipiul Sibiu.
Conform sursei citate, barajul a fost amplasat cu sprijinul Primăriei Orașului Tălmaciu și SGA Sibiu.
Rolul barierei este de a reține plasticul, împiedicându-l să ajungă în aval, protejând astfel râul Olt și întreaga zonă a bazinului hidrografic. Contribuie la conservarea biodiversității locale, asigurând un mediu acvatic mai curat și mai sănătos.
”Bariera va fi monitorizată periodic, iar deșeurile colectate vor fi ridicate de operatorul local de salubritate. Pe lângă protejarea mediului, bariera joacă un rol esențial în educarea comunității, sensibilizând publicul cu privire la importanța colectării și reciclării deșeurilor. Mulțumim partenerilor prezenți și colegilor noștri, Constantin Atanasiu și Galateanu Eugen, care se ocupă cu montarea, monitorizarea și repararea barierelor plutitoare”, au transmis reprezentanții Mai Mult Verde într-o postare pe facebook.
60 de tone de deșeuri de plastic au fost strânse din 2020 până la începutul acestui an, în cadrul programului CuApeleCurate, cu ajutorul barierelor instalate pe afluenții Dunării.
Context
Municipiul Sibiu are un baraj funcțional pe Cibin în zona cartierului Turnișor, la intrare în oraș. Valoarea investiției în acest sistem plutitor s-a ridicat la 192.000 de lei, plus TVA.
Sursa foto: Facebook Cu Apele Curate
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 31 minute
Sibian
Acum 50 minute
Plumbbob Priscilla
Acum 59 minute
Arethusa Adoletta Xipehuzia Sinergistina Centrilia
Acum 1 oră
CG#1
Acum 1 oră
Andrei