Marţi,
05.11.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Camera Deputaţilor: Legea pensiilor militare - modificată. Indexarea, în raport cu solda sau salariul

Camera Deputaţilor: Legea pensiilor militare - modificată. Indexarea, în raport cu solda sau salariul

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii pensiilor militare, prin care se prevede că aceste pensii vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie, scrie Agerpres

S-au înregistrat 213 voturi 'pentru', 31 'contra' şi 19 abţineri.

"Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu - n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (...) astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi", prevede actul normativ adoptat.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată.

De asemenea, fondurile necesare pentru plata, în anul 2024, a acestor drepturi se vor suporta din bugetele aprobate instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Deputatul PSD Adrian Solomon a afirmat că procedura prin care este adoptată această propunere legislativă este neconstituţională, fiind "praf în ochi" şi păcălirea celor care aşteaptă rezolvarea serioasă a situaţiei.

"Această propunere legislativă vine să modifice Legea 223 din 2015, care a fost votată decizional la Cameră. Procedura pe care aţi inventat-o dumneavoastră, colegii de la liberali şi conducerea Senatului, vă spun din start că este neconstituţională, pentru că nu poate fi un act normativ decizional la Cameră, iar modificările decizional la Senat", a explicat Solomon.

Deputatul PNL Florin Roman a spus, la rândul său, că proiectul repară o nedreptate creată în urma intervenţiei legislative în mandatul ministrului Muncii Olguţa Vasilescu.

"Astăzi, facem dreptate, îndreptăm inechităţile introduse prin ordonanţa de urgenţă la momentul respectiv şi cred că ar fi bine să ascultaţi şeful de partid să nu atacaţi o instituţie a statului român pentru că este campanie electorală", a adăugat Roman.

Deputatul UDMR Miklos Zoltan a afirmat că susţine eliminarea inechităţilor în materie de pensii, însă consideră că soluţia găsită introduce un caracter discriminatoriu la adresa celorlalţi pensionari.

"Susţinem eliminarea inechităţilor şi aşa vom face şi de acum încolo. Dacă este nevoie de ajustarea pensiilor militare, suntem de acord cu aceste recalculări, dar nu aşa cum apare în acest proiect de lege. Se propune ca cuantumul pensiilor militare să se actualizeze ori de câte ori se majorează solda, salariul gradului profesional. Cum ar fi dacă an de an am indexa pensiile normale ale celor aproximativ 5 milioane de pensionari, de exemplu, cu salariul mediu brut. Nu facem aşa ceva şi considerăm că în această soluţie găsită de iniţiatori se introduce un caracter profund discriminatoriu la adresa celorlalţi pensionari", a mai spus deputatul UDMR.

Deputatul AUR Mircia Chelaru a criticat amendamentul introdus în comisii pentru a nu beneficia Nicolae Ciucă.

"Peste noapte a introdus nu ştiu cine un amendament care face ca legea să fie făcută neconstituţională. Din păcate, problema Armatei Române a rămas mai departe un joc între părţi", a adăugat Chelaru.

Deputatul USR Claudiu Năsui a spus că proiectul nu îşi propune să rezolve inechităţile dintre pensionarii contributivi şi pensionarii speciali.

"Inechităţi. Asta este justificarea pentru acest proiect de lege, să rezolvăm inechităţile din sistemul de pensie, dar nu inechităţile dintre pensionarii normali, dintre pensionarii contributivi şi pensionarii speciali, nu acelea sunt inechităţile care deodată au surprins majoritatea parlamentară, ci inechităţile dintr-o categorie de pensionari speciali", a evidenţiat Năsui, menţionând că USR va vota contra acestei legi, considerând că nu ar fi trebuit propusă.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată cu acest proiect, iar Senatul este for decizional. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Asdfasdf

Acum 6 zile

alti speciali care doar consuma dar nu fac mare branza... este inadmisibil sa iasa la pensie cu valoarea medie a salariului pe ultimele 12 luni desi contributivitatea de-a lungul anilor nu are cum sa acopere acest lucru si mai ales daca nu au fost in teatre de operatiuni sau nu au participat la vreun razboi... pe langa ca au haine si norma de hrana platite mai au si ditamai pensiile si la 50 de ani se bucura apoi minim 30 de pensie in timp ce altii muncim pana la 65-70 se mai apucat maxim 10 de a se bucura de pensie...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus