Joi, 31 octombrie, conducerea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul “Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu”, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu. Finanțarea nerambursabilă în valoare de 19,7 milioane de lei a fost obținută în cadrul Programului Sănătate, transmit vineri reprezentanții Primăriei Sibiu printr-un comunicat de presă.
Astfel, compartimentul de recuperare medicală situat la mansarda imobilului de pe strada Ghe. Barițiu se va extinde în amenajarea unei suprafețe de 170 de mp, neutilizată în prezent. Spațiul va fi supus unor lucrări foarte ample care includ intervenții la șarpantă, compartimentări, înlocuirea tâmplăriei, închiderea casei scărilor și securizarea acestei împotriva incendiilor, precizează sursa citată. Astfel vor rezulta 3 săli noi de kinetoterapie, o sală de electroterapie, cabinete, grupuri sanitare și vestiare.
Prin acest proiect, centrul de recuperare extins, precum și laboratorul de radiologie și imagistică, laboratorul de analize și cabinetul de stomatologie vor fi dotate cu aparaturi specifice. Se vor achiziționa 14 echipamente, prin care un aparat RMN, un aparat de radiologie și un sistem robotizat pentru recuperarea mersului.
Proiectul se va finaliza în luna februarie 2027.
“Suntem foarte fericiți că am reușit să semnăm contractul pentru dezvoltarea Ambulatoriului de recuperare medicală deoarece, în ultimii ani, numărul pacienților care s-au adresat Spitalului Clinic de Pediatrie pentru servicii de recuperare medicală post-traumatică și neurologică a fost în continuă creștere. Listele de așteptare sunt extrem de lungi ajungând uneori până la 3-4 luni. Sperăm ca la finalul acestui proiect să acoperim mai mult și mai bine aceste nevoi cu servicii, care vor fi gratuite pentru copii și în concordanță cu standardele moderne de recuperare medicală,” spune Camelia Grigore, managerul Spitalului Clinic de Pediatrie.
“În urmă cu 2 ani am extins spațiile unității de primiri urgențe ale acestui Spital, am modernizat ambulatoriile și le-am dotat cu aparaturi de ultimă generație. Acum a venit rândul compartimentului de recuperare medicală, care funcționează în clădirea Spitalului de pe str. Gh. Barițiu, la Luther. Vom extinde spațiul dedicat acestui compartiment prin amenajarea unei mansarde și îl vom dota cu echipamente moderne,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul comunicatului amintit.
foto Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 912
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Comanescu
Acum 8 ore
1
Acum 8 ore
Anonim
Acum 8 ore
România Trezește
Acum 8 ore
Zz