În vederea constituirii de majorități în Consiliul Județean (CJ) și Consiliul local Sibiu, FDGR a discutat atât cu reprezentanții PNL, cât și cu cei ai PSD, arată Paul-Jürgen Porr, președintele la nivel național al Forumului Democrat al Germanilor din România. A fost aleasă varianta liberală.
În plenul CJ Sibiu, majoritatea simplă este constituită din 17 voturi (raportat la cele 33 de voturi din deliberativul județean). Pe lângă votul președintei Daniela Cîmpean, liberalii au zece reprezentanți. Sunt urmați de PSD, cu opt reprezentanți, de FDGR - cu cinci, continuând cu AUR – patru, USR – trei, și PMP și FD – câte unul.
În celălalt mare deliberativ local din județ, cel al municipiului Sibiu, pentru constituirea majorității simple sunt necesare 12 voturi. Aici, cel mai mare număr de aleși îl au reprezentanții FDGR - opt mandate, urmați de PNL – cinci, PSD – patru, USR – trei, AUR – două și FD – unul.
Acesta este contextul în care principalele forțe politice locale au negociat formarea de majorități, primul efect al acestora fiind împărțirea funcțiilor executive la nivel local. Potrivit lui Paul-Jürgen Porr (foto principală centru), președintele FDGR, în urma negocierilor din ultimele zile s-a decis constituirea de majorități alături de PNL. Ceea ce, la municipiul Sibiu, va duce la susținerea unui viceprimar din partea FDGR și, respectiv, a unuia din partea PNL. La Consiliul Județean, pe de altă parte, după patru ani în care liberalii au avut ambele funcții de vicepreședinte, negocierile au dus la schimbare: unul dintre vicepreședinți va fi de la FDGR.
„Am avut discuții și cu PNL și cu PSD și am rămas pe varianta că, la Primăria Sibiu, un viceprimar va fi din partea PNL și unul din partea FDGR. Iar la Consiliul Județean, un vicepreședinte - din partea PNL și unul din partea Forumului. La Primărie, vom propune ca viceprimar din partea FDGR să rămân domnul Lerner (Helmuth Lerner - foto principală stânga). Iar pentru funcția de vicepreședinte îl propunem pe domnul Paul Kuttesch (cel care la alegerile din vară a candidat din partea FDGR pentru președinția CJ, foto principală dreapta – n.r.)”, a declarat Paul Porr, în cadrul unei conferințe de presă organizată marți dimineața la sediul Forumului, din Sibiu.
Împărțirea atribuțiilor viceprimarilor și vicepreședinților CJ rămâne în decizia primarului Sibiului și, respectiv, a președintei CJ Sibiu. „Rămâne la latitudinea președintei, nu vom impune noi de la FDGR cu ce se va ocupa vicepreședintele”.
Paul Kuttesch spune că prin preluarea unui post de vicepreședinte al CJ Sibiu dorește să contribuie la dezvoltarea comunității sibiene. „Este vorba de a da ceva înapoi comunității. Tot ceea ce am realizat eu, de la educația primită, a fost realizat aici, la Sibiu și simt că am o datorie de a oferi și eu ceva oamenilor județului Sibiu”.
Plus un vot de la Forța Dreptei
Dacă la nivelul Consiliului local Sibiu, alianța dintre FDGR și PNL duce la constituirea unei majorități simple (împreună au 13 din cele 23 de voturi), în cazul deliberativului județean alianța strânge doar 16 voturi din totalul de 33. Cel de-al 17-lea vot necesar majorității va fi asigurat de Forța Dreptei, care are un reprezentant în Consiliul Județean Sibiu. „Forța Dreptei este un partid liberal, constituit, de fapt, din adevărații liberali. Prin urmare, în actuala conjunctură, nu aveam cum să ne aliem cu AUR sau cu PSD. Decizia de a participa la această majoritate a fost luată în biroul permanent județean al organizației”, declară Constantin Șovăială, președintele FD Sibiu.
Foto principală: colaj Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: majoritate fdgr pnl , negocieri pnl fdgr sibiu , porr anunta fdgr pnl sibiu , Consiliul Judetean Sibiu , Consiliul Local Sibiu
Vizualizari: 5233
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
Till Eulenspiegel
Acum 14 minute
Rob
Acum 18 minute
@Gigi
Acum 27 minute
Ady
Acum 42 minute
Aurel Metrescu