Marți,
03.02.2026
Parțial Noros
Acum
-3°C

Consilierii locali ai Sibiului vor dezbate creșterea impozitelor în 30 decembrie 2025. Primarul Fodor către aleși: „Vă rog să vă conectați”

Consilierii locali ai Sibiului vor dezbate creșterea impozitelor în 30 decembrie 2025. Primarul Fodor către aleși: „Vă rog să vă conectați”
Ședința prin care se va dezbate creșterea impozitelor locale la Sibiu se va desfășura online. Sursa foto: arhiva TS

Pus în consultare publică zilele trecute, proiectul de hotărâre pentru creșterea impozitelor locale din 2026 va fi dezbătut de cei 23 de consilieri locali în penultima zi lucrătoare a acestui an.

Creșterea impozitelor locale pe proprietate, care aduce – printre altele - creșterea cu 76% a impozitelor pe locuințe, vine ca urmare a modificărilor aduse legislației la nivel național. Proiectul de hotărâre pentru transpunerea acestor modificări în legislația locală a Sibiului a fost pus în consultare publică în cursul zilei de miercuri, 17 decembrie, cei interesați având termen de a transmite eventualele sugestii sau opinii până marți, 23 decembrie. Acest termen a fost prelungit până pe 29 decembrie, după ce Guvernul a prorograt pentru 2027 modificarea impozitelor pentru clădirile rezidențiale din proprietatea persoanelor juridice.

Proiectul de hotărâre referitor la impozitele locale va fi supus votului într-o ședință programată în ultima zi de marți din acest an. „Pentru 30 decembrie, la ora 12:00, voi convoca o ședință extraordinară online, vă rog să vă conectați. Vor fi probleme importante, taxele și impozitele locale care trebuie aprobate”, le-a transmis primarul Astrid Fodor consilierilor locali la finalul ședinței de plen care a avut loc joi după-amiază.

Citește și Dezbatere: impozitele pe locuințele sibienilor cresc cu 76%, se elimină reducerile pentru cele din blocuri și case vechi, mașinile se impozitează și în funcție de poluare

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Un sibian vero

Acum 1 lună

poate ar trebui ca aceasta comunitate de activisti insetati de dreptate pe nume Va Vedem din Sibiu sa protesteze si la dezbaterea creșterea impozitelor în 30 decembrie 2025 pentru binele nostru al sibienilor nu numai a "agenturilor straine"!!!Sau sa inteleg ca viata de zi de zi a sibienilor(si nu numai) si a cheltuielilor cu propietatea privata romaneasca nu este la fel de importanta ca agenda straina promovata national ca si colac de salvare!!!!!!!
Raspunde

Creșteți primele voastre și impozitele noastre

Acum 1 lună

Voi vă creșteți facilitățile: numărul mașinilor de serviciu, activitățile externe de fapt vacanțe pe portofelul nostru.
Raspunde

Plot twist

Acum 1 lună

Ba terminati cu ai slopu asta vomitiv, terminati cu securismele astea de 3 lei cu : vai! daca protestezi pt asta de ce nu protestezi pentru cealalta? Terminati ba, (terminatilor) cu whataboutismele astea imprumutate. Fiecare protest are sensul lui, ce sa ceri de la un popor spalat pe creier de tik tok, sugeranisti, CG, Simeon (ambii conectati la pusculita serviciilor) .. Protestele sunt mereu binevenite, si pt desteptii astia care tot dau mai departe ce aud, un singur pont am, daca v-ati utiliza neuronul ala plin de brain rot , ati realiza ca mai degraba aveti ceva in comun cu cei care fac proteste pe tema justitiei decat aveti in comun cu niste parlamentari corupti. Pe toti ne afecteaza taxele marite, incompetenta crasa a primariei,CJ ului, pe toti ne afecteaza inflatia, pe toti ne influenteaza coruptia. Tot delirati despre 'sistem' fara sa intelegeti ca o parte mare din sistem e chiar justitia, degeaba tratezi simptomul si boala o lasi netratata. Nu ma astept sa realizati asta,doar ma amuz.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus