Matca, un mic producător de parfumuri artizanale din Sibiu, pornit de Georgiana Ştefănoaei şi Sebastian Ţiplea, a ajuns să fie prezent astăzi în 17 magazine din ţară şi din afară, două dintre acestea fiind în Austria şi Norvegia, scrie zf.ro. în cadrul campaniei Afaceri de la Zero.
Businessul sibian a fost deschis în 2019, iar un an mai târziu a fost lansat şi site-ul Matca, care astăzi reprezintă principalul canal de vânzare, de unde vin cele mai multe comenzi. Planurile de expansiune nu se opresc însă aici, spune Georgiana Ştefănoaei, şi vizează şi alte pieţe în care să intre cu brandul Matca.
Brandul numără 10 parfumuri, dar un total de 30 de articole, având şi alte tipuri de produse precum lumânări parfumate, odorizante de cameră şi altele. Producţia a pornit din propria sufragerie a celor doi antreprenori, apoi s-a mutat într-un atelier ca mai apoi să se mute într-un spaţiu şi mai mare. În tot acest timp, profitul businessului a fost reinvestit pentru a se putea dezvolta.
„Ţine foarte mult de noi să participăm la cât mai multe târguri din Europa ca să putem accesa mai multe pieţe. De acolo vom începe. Pe cele două pieţe am ajuns pentru că ei ne-au contactat pe noi”, spune Georgiana Ştefănoaei, pentru sursa citată. Ea adaugă că o importantă contribuţie la expnasiunea businessului au avut-o clienţii şi recomandărilor lor, datorită cărora au şi intrat în anumite magazine.
„Multe dintre magazinele în care suntem prezenţi au venit ele către noi, din ce mi-au spus partenerii când am început colaborările, ei au aflat de la clienţi, care au întrebat de parfumurile Matca şi atunci ei au dat curs solicitării clienţilor lor şi au ajuns la noi”, adaugă ea. De asemenea, odată cu cererea a crescut şi capacitatea de producţie. Matca produce circa cinci litri de parfum în fiecare lună, însă cu diferite arome şi gramaje.
Anul trecut, Matca a avut venituri de 600.000 lei, având o creştere de 40% în fiecare din ultimii ani. Pentru anul acesta, Georgiana Ştefănoaei se aşteaptă la venituri de peste 1 mil. lei.
„Peste trei ani, sperăm să avem propria noastră fabrică şi visăm la un magazin propriu Matca, unde rafturile să fie pline cu produsele noastre”, mai spune Georgiana Ştefănoaei.
foto Matca/facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Georgiana Ştefănoaei şi Sebast , Matca parfum artizanal Sibiu , parfum Matca Sibiu , parfum Matca , Matca
Vizualizari: 1973
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Cartea face bine!
Acum 1 oră
Miruna
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
@Kokos ,Maria Deacu